"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

luni, 12 decembrie 2011

PREŞEDINTELE FACE AGENDA ŞTIRILOR DAR E UMBRIT DE MĂLINA

Programul televiziunilor de ştiri şi al jurnalelor, în general, este făcut, într-o oarecare măsură, de preşedinte. A ieşit la televizor într-un moment în care vizibilitatea era maximă, duminică seara. Cam pe vremea când se terminau de întors românii de la munte, când se aşezau liniştiţi, odihniţi, în faţa televizoarelor.

Ştirile despre discursul preşedintelui pe http://www.gabrielbugnar.ro .

vineri, 9 decembrie 2011

DE LA PENIBILUL ANTENEI1 LA AMATORISMUL B1TV


Brusc şi dintr-o dată, televiziunile noastre au devenit interesate de ceea se întâmplă în Europa, în Zona Euro. Deşi summit-ul de iarnă era programat să aibă loc, fiind prevăzut în calendarul obişnuit al Comisiei Europene, deşi semnele de îngrijorare din Zona Euro nu sunt de ieri-alaltăieri, abia ieri ştirile noastre au devenit interesate de subiect . În perioada din urmă nu a fost zi în care să nu se întâmple ceva dinspre Bruxwlles sau Zona Euro. Abia când la mijloc a apărut o sămânţă de scandal, televiziunile noastre au devenit interesate. Dintr-o dată, materia e multă, greu de organizat. Unii se pricep să o transmită concis, simplu şi clar, pentru alţii treaba asta e dificilă.

Recenziile ştirilor pe http://www.gabrielbugnar.ro .

marți, 6 decembrie 2011

JEAN MONNET, ACARUL PĂUN ŞI MINISTERUL

Locuiesc nu departe de Liceul Jean Monnet. Dimineaţa, când mai alerg spre Herăstrău, văd defilând limuzine fie parcate de elevi ai liceului, fie conduse de şoferi care aduc odraslele la cursuri. Pentru un loc la Monnet pilele trebuie să fie mari, nu orice amărât ajunge elev, aici. Iar de cele mai multe ori conducerea şcolii nu are altceva de făcut decât sa spună "da" la impuse venite de la inspectorat sau minister. Care o fi relaţia dintre elevi şi profesori în acest caz? Asta nu am aflat din nicio ştire.

Materialul complet pe http://www.gabrielbugnar.ro .

luni, 5 decembrie 2011

PUTIN BĂTUT DE OPRESCU

În Rusia au avut loc alegeri pentru Duma de Stat. La TVR a fost prima ştire. A fost singurul jurnal care a dat importanţă evenimentului nr.1 al lumii de astăzi, 4 decembrie. Era firesc, e postul public. Dar Antena 1 nu a dat ştirea deloc, la 19. Ceilalţi au dat-o undeva, pe la coadă. Ba chiar, la RealitateaTV ştirea a fost tăiată pe final pentru că Oprescu îşi începuse discursul cu ocazia aprinderii luminilor în Bucureşti. Ce potriveală! Putin a fost bătut de Oprescu, televizionistic vorbind.

Detalii pe http://www.gabrielbugnar.com .

sâmbătă, 3 decembrie 2011

FASOLE CU CÂRNAŢI

Nu ştiu când a intrat în tradiţie ca primarii să le dea cetăţenilor fasole cu cârnaţi de Ziua Naţională. Poate se întâmplă de când lumea şi eu habar n-am. Deşi tare are iz electoral povestea asta...

Anul acesta, de 1 Decembrie, televiziunile noastre au fost cuprinse de un festivism avântat. Pata de culoare a dat-o poporul prin participarea, în număr mare, la pomana Zilei Naţionale, fasolea cu cârnaţi sau cu ciolan sau sarmale, după caz.

Pe http://www.gabrielbugnar.ro găsiţi subiectul cu pricina reflectat de şase dintre principalele jurnale de ştiri.

joi, 1 decembrie 2011

ALEXANDRU TOCILESCU

Azi am scris pe http://www.gabrielbugnar.ro despre cum a fost difuzată ştirea plecării maestrului Alexandru Tocilescu. Televiziunile s-au ostenit să se lupte pe subiecte considerate mult mai fierbinţi şi de interes. Adunate, ore întregi s-a discutat despre eliberarea fostului preot de la Tanacu. Despre maestrul Tocilescu, a fost o ştire la un moment dat în jurnal (în afară de B1 unde n-a avut loc). Bine şi-aşa decât deloc. Că probabil nu prea făcea rating cum a făcut Dolănescu (Dumnezeu să-i ierte!).

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog