”Se întoarce Onțanu!” Asta mi-a
spus administratorul când am fost să plătesc întreținerea. ”Dom’le, a venit mult
întreținerea, dar căldură n-a prea fost. Aveți idee ce se întâmplă?” l-am
întrebat. ”Se întoarce Onțanu!” mi-a răspuns. ”Cum adică?” ”La primărie, o să
vedeți. Pe vremea lui nu era așa.” ”Hai dom’le, cum să se mai întoarcă?” ”Se întoarce domne, dacă vă spun?
Candidează! Eu am fost între apropiații lui, mă rog, eram un grup,
administratori... una, alta... Mereu eram la primărie. Pe vremea aia nu era ca
acum. Degeaba zice lumea c-a furat, n-a furat! Tot ce era, era câte o agapă, cu
popi, o masă, alea... Dar o agapă, atât. Mai pe-aici, mai pe la Azuga... noi,
apropiații lui, o agapă, dar atât! Când a fost să-l salte, eram la primărie,
poate vreo douăzeci, apropiații lui, când a intrat jurista. Citise dosarul,
toți așteptam. A intrat și-a zis ”Domnu’ primar, nu e nimic! Am citit, nu am găsit nimic! Nu se bazează
pe nimic!” Dacă vă spun? A zis jurista, și cu toate astea, l-au săltat. A fost
ordin de la Iohannis, domne, asta a fost. Dar acum se întoarce, o să vedeți”.
”Bine dom’le” am zis, mi-am
luat chitanța și-am plecat.
”Ăștia de la USR, la
început i-am simpatizat. Dar în toamnă, când cu înscrisul copiilor la școală,
ce credeți că au făcut la Cluj? Mulți au case frumoase la marginea Clujului sau
în localități apropiate. Ca să-și dea copiii la școlile bune din centru, și-au
făcut mutație fictivă la câte o adresă din centru și au rezolvat problema. La
margine să rămână nevoiașii. În loc să lupte, să aducă profesori buni la
margine, să schimbe acolo lucrurile, și-au rezolvat problemele personale și
gata. Dar îi auzi cum tot urlă cu corupția. ”M-am lămurit și cu voi” mi-am
zis.” Asta mi-a povestit, nu de mult, un colaborator din Cluj, un om care vrea
să creadă în cineva, într-un om, într-un partid, să-l sprijine, să-i dea votul.
N-am
avut cum să nu-mi amintesc faptul că pe 26 ianuarie 1987 eram angajat (cu carte
de muncă) la Televiziunea Română. Lucram pe colaborare din 1984 și de câteva
zile terminasem armata. 26 ianuarie era ziua de naștere a lui Ceaușescu. Acum,
într-una din cele mai frumoase și stranii zile de 26 ianuarie, mă grăbeam să nu
întârzii la Romexpo, la Convenția Națională PLUS. Delegat. Rugămintea era să
ajung până la 10.45. Ora de începere era 11. Am ajuns la 10.40.
De cum
am intrat, am simțit o bucurie imensă. Peste tot vedeam oameni de bun-simț,
educați. Sala, plină. La ”Sectorul 2” unde ar fi trebuit să stau, nu mai erau
locuri. Am găsit câteva locuri în zona rezervată celor din Suceava. M-au primit
bucuroși. Locurile de pe lângă mine s-au ocupat, oamenii, civilizați, spuneau
”bună ziua”, se așezau, se prezentau. Alături erau cei din Maramureș. Mai în
față, cei din Sibiu.
Victor,
un amic pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani, care se așezase și el la
Sectorul 2, a venit lângă mine, să mai schimbăm o vorbă. Ne-am bucurat să ne
revedem. M-am salutat și cu Oana, ne-am urat ”toate cele bune”. A venit și ora
11. Dar Convenția nu a început. S-a făcut 11 și-un sfert... și 20... Tot n-a
început. O doamnă a anunțat la microfon că va începe în 10 minute. N-a început.
A anunțat, din nou, că va începe în 5 minute. Apoi n-a mai anunțat nimic.
Ceasul era 11.45 și Convenția n-a început. ”O fi de vină vremea?” m-am
întrebat. Mi-am amintit ce spunea Radu Georgescu într-un interviu ”Ajung mai
devreme cu 30 de minute. Mereu am o carte la mine. Uneori, unii mai întârzie...
”știți, traficul... e iarnă... ” Serios? În ianuarie e iarnă și traficul e din
București? Mi s-a întâmplat să renunț la un contract pentru că cel pe care îl
așteptam a întârziat.” Mi-am amintit de Radu și mă gândeam că... sunt sub
contract. Cu mâna mea am completat adeziunea, să devin membru PLUS. Eu ca eu,
dar stăteam între oameni veniți din cele mai îndepărtate colțuri ale țării,
alături de care consideram că particip la un eveniment istoric. Mă rog, nu mai
insist.
Da,
așteptam Convenția Națională! Deși unii prieteni, în ultima vreme, mă luau
peste picior cu ”te-ai înscris în partidul online”, mă bucuram să fiu la
Convenție. Pentru că după întâlnirea de la Pavilionul H, așteptam acele idei
care să mă convingă că intuiția nu m-a înșelat.
Fără
vreun cuvânt introductiv, brusc (și fără primul vers), Convenția a început cu
intonarea imnului național. Lumina s-a stins în sală și nu am înțeles, de ce? Toți
oamenii s-au ridicat în picioare. Mereu când sunt între mulți oameni și aud
imnul, mă emoționez. Eram cu un pahar de cafea în mână și așa am rămas până la
final. Dar, după mai bine de trei sferturi de oră de întârziere, imnul s-a
auzit într-o variantă prescurtată, cu finalul tăiat/filat. ”Am avut prea mult
timp să fiu scurt” zicea Nenea Iancu. Știu că dacă se aud versurile, imnul
nostru este lung, foarte lung. O variantă orchestrală poate fi mai scurtă.
Organizatorii au ales o variantă cu versuri, cântată de un cor, dar au tăiat
din imn, s-au gândit că e prea lung. Ăsta este imnul nostru, lung, cu versuri.
Eu, unul, nu m-aș fi plictisit să aud tot imnul la prima Convenție Națională a
partidului. Mă rog, nu mai insist.
 |
| Foto: autorul |
Ce am înțeles eu din această primă Convenție Națională a
fost că am luat parte la nașterea oficială a partidului. Alături de toți cei
prezenți, simțeam că este o onoare că sunt acolo. Totodată, mi-a fost clar încă
din mail-urile primite în ajunul Convenției, că unele lucruri sunt prestabilite,
iar Convenția este necesară (și) procedural. Dar voi reveni asupra acestui
aspect.
M-a
mâhnit mizeria propagată de Marius Oprea, cu înființarea partidului de către
securiști. M-a mâhnit și inabilitatea primului răspuns dat de Dacian Cioloș.
Dar m-am bucurat când l-am văzut live spunând ”regret”. Acest cuvânt nu este în
vocabularul politicienilor români și acum îl auzeam pe liderul partidului în
care m-am înscris spunând ”regret”. Legat de episodul înființării PLUS,
explicații clare încă nu au venit și cred că nici nu vor mai veni vreodată. Eu,
unul, am luat drept explicație retragerea tânărului Iordache. Știți vorba
aceea, fum fără foc nu există. Mă rog, nu mai insist.
Când a
ieșit în conferință de presă Dacian Cioloș și a spus ”regret”, a mai spus un
lucru, repetat sub altă formă și la Convenție. Ceva de genul ”numai cine nu
muncește, nu greșește”. Da, de acord. În contextul acestor rânduri, despre
prima Convenție Națională am un comentariu. Când faci politică, adică atunci
când te implici în viața cetății și, prin poziția pe care o ocupi sau la care
aspiri, se presupune că viața multor oameni depinde sau va depinde de acțiunile
tale, ideea de ”greșeală” nu este acceptabilă. Sigur, e omenește să greșești, poate
pare plictisitor ce spun aici, dar dacă eu greșesc în familia mea sau la
serviciul meu sunt afectați mai mulți sau mai puțini oameni. Dacă greșește
Cioloș și e prim-ministru sau președinte, dacă greșește partidul și e la
guvernare, nu mai vorbim despre o greșeală făcută în procesul muncii. Cum
spunea Adriana Stoian într-o postare nu de mult, după 89, țara asta a avut (sau
a părut că a avut) o mare șansă numită Convenția Democrată, în 1996. Pentru
mine, ca pentru mulți, s-a ales praful de acea șansă. Dintre copiii veniți acum
la PLUS, mulți abia se născuseră în 96 sau unii încă nu erau născuți. Acum, cu
PLUS și USR pare că mai avem o șansă. Dacă o irosim, poate vor fi necesare mai
multe generații decât au fost necesare din 96 până acum pentru a mai apărea o
nouă șansă. De aceea cred că nu o greșeală, ci NICIUN FEL DE GREȘEALĂ nu este
permisă, indiferent că e mare sau mică, voluntară sau involuntară. Atenția la
detalii îmi pare nu importantă, ci crucială.
Cu
regret, cu toate circumstanțele atenuante (nu sunt dispus să accept
circumstanțe, de fapt, recunosc), la Convenția Națională iar s-a adunat un
număr de greșeli voluntare sau involuntare. De la cele de ordin tehnic, la
unele procedurale care au lăsat loc de suspiciuni. Chiar dacă lucrurile s-au
făcut cu entuziasm, cu bani puțini sau deloc, nu contează, nu interesează pe
nimeni. Nu voi face aici inventarul greșelilor, dacă e cineva interesat de
opinia mea o pot transmite în particular, cu detalii. Dar de la (ne)atenția
oferită jurnaliștilor, la aspectul scenei, cu lumină proastă și ecrane greșit
administrate, la aceleași bâlbâieli ale votării online și la adoptarea
variantei ”X.0” de statut, greșelile s-au adunat. Veți spune că nu asta
contează, că altele sunt lucrurile importante. Nu, totul contează, absolut
totul. Pentru cine nu a înțeles, administratorul blocului meu nu va fi în vecii
vecilor convins să voteze cu PLUS. El îl așteaptă pe Onțanu. Trei milioane de
”administratori” sunt agenți electorali ai PSD-ului sau ai aliaților lor,
electori captivi. E bine să uităm de ei. E bine să uităm de PSD. E bine să avem
un statut care definește partidul nostru, nu un statut mai bun decât al
PSD-ului. Prietenul meu de la Cluj, în schimb, vrea să sprijine pe cineva, cu
bună credință. El, da, vrea să-l convingem. El, alături de toți cei care au
stat la coadă cu periuța de dinți la ei între tururi la prezidențialele
trecute, așteaptă, își doresc să apară cineva care să-i convingă. Sunt mai
mulți decât numărul ”administratorilor de bloc” și aritmetic, și fizic. Dar ei
nu pot fi convinși cu niciun fel de greșeli, de scuze sau de îngăduințe. Ei
așteaptă ca ora fixă să nu mai fie relativă în educația românilor, așteaptă ca
lucrurile să nu mai fie făcute doar procedural. Indiferent că e vorba de
lucruri mărunte, tehnice sau de idei esențiale, cred că partidul trebuie să
apeleze la profesioniști, iar acei români buni și deștepți din discursul lui
Vlad, pe lângă toate cele spuse de el, cred că acei români trebuie să fie
definiți ca profesioniști. Nu dintre cei ”15.000” pregătiți în 96.
M-am
bucurat să fiu parte la discursul lui Vlad Voiculescu. Vreau să-l susțin pe
Vlad dacă va candida la Primăria Generală sau pentru oricare alt job. Și pentru
Vlad m-am înscris în PLUS. El nu a avut doar un discurs, nu a transmis doar
emoție, ci a marcat, politic, jaloanele perioadei următoare. ”Vrem, în primul
rând, un stat funcțional, nu unul bolând. Vrem un stat independent, nu unul
capturat. Vrem un stat care să lucreze pentru cetățeni, nu pentru o mână de
politicieni. (...) Vrem un stat care să construiască drumuri și poduri și
spitale și infrastructură digitală pentru ca toate astea să ne aducă mai aproape
unii de alții, pentru că uniți suntem mai puternici și uniți suntem
competitivi. De-asta ne trebuie unitate. (...) Avem nevoie de noi, de nimic
altceva. Avem nevoie de românii buni și muncitori și deștepți pe care orice
investitor străin și orice antreprenor român și orice ONG e în stare să-i
găsească și să-i pună să lucreze pentru el sau pentru acel ONG. Doar
politicienii noștri n-au fost niciodată în stare să găsească acei oameni și
să-i aducă în instituțiile statului, acolo unde pot lucra pentru noi toți.”
Vlad mi-a transmis decizie, bun-simț, nivel înalt de educație, într-un cuvânt,
încredere. Are viziune și determinare pentru a schimba lucrurile de jos, de
acolo, din Ferentari, așa cum o face unul dintre eroii săi. Vlad, deși cu un
discurs bine scris, a fost extrem de emoționat, mai mult emoționat, cred, de
context și de importanța momentului. Prin prezentarea candidaților partidului
pentru europarlamentare, fără să-i numească, dau citându-le faptele, Vlad m-a
convins să le acord încrederea, nu prezentarea online, nu procedura discutabilă
de selecție.
M-am
bucurat să văd că Oana Pellea și Marius Manole susțin PLUS. Îmi pare rău că –
din motivele lor – nu fac și nu vor face parte din partid, formal vorbind. Astea
da momente de inspirație!
Am înțeles rațiunea invitării lui
Haș, a nișei pe care o reprezintă.
M-am bucurat să-l aud și să-l
văd, din nou, vorbind pe Dacian Cioloș. Totuși, problema pe care o are când
vorbește în public e că se simte o linie de demarcație între ce și cum spune
liber, cu sinceritate și convingere și ce are scris, probabil supervizat și de
câte un sfătuitor. Cred că ar avea mult mai mult de câștigat dacă ar renunța la
partea prestabilită. La fel ca în întâlnirea precedentă, s-a încercat crearea
unui moment înălțător din acel ”Începem!” sincronizat și cu ecranul din spatele
său. Nu a ieșit la berărie, nu a ieșit nici acum, deși Dacian Cioloș a încercat
să ridice tensiunea spre acel punct. Ca în alte discursuri, Dacian a început
prin a defini și a pune în discuție ideea de ”necesară normalitate”. Este,
probabil, ceea ce ne lipsește cel mai mult, celor mai mulți dintre noi. ”Ce-ar
fi ca în starea aceasta de normalitate pe care, cu siguranță, o găsim fiecare
dintre noi, să facem pasul complet și să nu mai dăm înapoi ?! Pentru că nu-i
suficient să facem pasul, e important ca alții care sunt lângă noi să simtă că
nu mai dăm înapoi și că mergem înainte.”
Regret că atât tânărul Andrei Lupu,
cât și Dacian Cioloș au luat drept țintă PSD (mai mult Andrei) în această
inaugurală Convenție Națională. În singura ședință la care la am fost la USR,
timp de trei ore am auzit discutându-se doar despre cât de ticăloși sunt cei de
la PSD și cât de buni suntem noi. N-aș vrea ca la PLUS să mai aud asta. Da,
trebuie să ne luptăm cu PSD așa cum trebuie să ne luptăm cu oricare altă forță
politică, partid sau uniune sau ce-o fi, care prin acțiunile sale aduce
prejudicii României. Mai important cred că este să ne concentrăm pe ce avem de
făcut, să comunicăm cu oamenii sictiriți și cuprinși de lehamite, cu românii
din țară și din afară, decât să arătăm cât de ticăloși sunt cei de la PSD și să
ne pierdem vremea când, în acest timp, avem atât de multe de reparat și
construit, cum s-a repetat la Convenția Națională.
Cum a spus Dacian Cioloș, în
ciuda vremii (Ce să vezi? E iarnă în București, în ianuarie!) la Convenție au
venit aproape 1800 de oameni. Oameni dispuși să treacă cu vederea cam toate
imperfecțiunile (ca să nu spun alt cuvânt) Convenției. Probabil că mai sunt
mulți alți oameni în țară dispuși, încă o vreme, să treacă cu vederea diverse
greșeli. Însă fruntașii PLUS ar trebui să fie conștienți că asta nu se va
întâmpla la nesfârșit. Am uitat bâlbâielile din perioada guvernării Cioloș, am
trecut cu vederea atât accidentele grave, cât și pe cele ușoare din nașterea
partidului. Că tot s-a pomenit de PSD, aș vrea ca nimic din practicile PSD-ului
sau ale niciunui partid care din anumite rațiuni vede compromisul și minciuna
ca normă, să nu se regăsească în PLUS.
Habar n-am dacă voi face – sau nu
– cronica întâlnirilor publice ale partidului. Procedural, probabil că scopul a
fost atins. Am plecat cu sentimentul că am luat parte la nașterea unei forțe
politice importante și m-am bucurat să mă aflu alături de oameni deciși, oameni
de calitate. Atât cât s-a câștigat până acum, prin munca câtorva oameni, sper
să nu se piardă prin greșeli repetate, sper ca partidul să-și împlinească
menirea, aceea de a reconstrui și a construi România.
Onoare muncii!
 |
| Găsiți această imagine la intrarea în Parcul Tei
(Sectorul 2), la bodega din stația tramvaiului 16; cred că știe administratorul ce știe! |
PS1 - Totuși, ceva n-am înțeles; dacă
Dacian Cioloș, unic candidat ales președinte al partidului, va fi ales la
europarlamentare, ce face, pleacă și lasă partidul sau îl conduce de la
Parlamentul European? În fața acestei întrebări cred că ar fi util de aflat
care a fost rațiunea depunerii candidaturii. Sper că mecanismul aflat la baza
deciziei nu este același cu mecanismul aplicat de unii membrii USR la Cluj,
când își înscriu copiii la școlile din centru.
PS2 – Până să public acest text,
ne-am înfrățit cu USR. Așa cum am spus cu altă ocazie, pentru că nu am fost
niciodată în vreun partid sau alt tip de organizație mai mult sau mai puțin
politică, nu prea știu cum e cu democrația de partid. Am văzut că în Statut și
în Cod scrie că problemele interne trebuie dezbătute în interior. Nu am prbleme
interne. Îmi cer scuze, cred că din neatenție nu am participat la nicio
dezbatere pe marginea constituirii Coaliției ”2020 USR+PLUS”. Aștept și Regulamentul de Ordine Interioară.
