SCRISOARE DESCHISĂ PATRONILOR MEI SORIN OVIDIU VÎNTU ŞI SEBASTIAN GHIŢĂ

Ca toţi cei din ţara asta interesaţi de subiect şi alături de colegii angajaţi la RealitateaTV, asist, de la o vreme încoace, la un spectacol care dacă n-ar fi adevărat ar părea că este desprins din teatrul absurdului al celebrului nostru conaţional. Vă las satisfacţia să ghiciţi la cine mă refer. Lucrez de 26 de ani în televiziune. Pe cale de consecinţă acesta este al 27-lea. Doar cifra în sine şi cred că este un argument care mă îndreptăţeşte să vă transmit acest mesaj, fără să iau în considerare, cu toată lipsa de modestie, că sunt unul dintre cei mai buni producători de ştiri din România, angajat la RealitateaTV la două săptămâni după ce a domnul Vîntu a cumpărat televiziunea de la domnul Prigoană.

Domnilor patroni,

Am o mare curiozitate: când vă gândiţi la angajaţi, atunci când o faceţi (îmi place să cred că se întâmplă fie şi rar) cum vă gândiţi? Nu mă fac purtătorul de cuvânt al colegilor mei. Nu sunt purtătorul de cuvânt al nimănui. Nu prea-mi plac sindicatele. Sunt doar purtătorul de cuvânt al opiniilor mele. Faptul că sunt în asentimentul tacit al unora vă rog să-l luaţi ca pe o pură coincidenţă a numelor personajelor acestei comedii. Nu are nicio legătură cu fapte reale, coincidenţele sunt întâmplătoare, ca la finalul filmelor care vor să ne spună exact pe dos, că se referă la fapte autentice dar n-o fac. V-am precizat toate acestea pentru că fie că la mijloc este o înţelegere de tip mafiot, fie că aţi ajuns cu adevărat să vreţi să vă luaţi gâţii, chiar dacă miza este RealitateaTV, ei bine, această marcă impusă de unii uneori cu preţul sănătăţii, alteori cu sacrificii personale, cu familii dezbinate, fără familii, faţă de aceşti oameni, colegii mei, mi se pare profound incorect ce se petrece. E drept, unii spun "nu mă interesează atâta timp cât iau salariul" dar, cum spunea un alt om mai deştept decât noi toţi la un loc "nu se poate ca în final să nu doară şi nu se poate ca în final să nu ne doară pe toţi" (se referea la România, ce-i drept, să păstrăm proporţiile, aşadar). Vă spun asta din situaţia celui care anul trecut a suferit un accident vascular cerebral. De ce am indecenţa să vă dau acest detaliu? Fiindcă domnul doctor,  profesor universitar neurolog, a spus că de la serviciu mi se trage. Ştiţi cum e, şi medicii mai greşesc, fie ei universitari... Da, ştiu, boli profesionale, unii fac silicoză pentru că scot cărbune din pământ, alţii suferă de hernie de disc de la săpat şanţuri sau de la condus troleibuzul ş.a.m.d. dar asta nu mă consolează ci dimpotrivă, pentru mine e un argument în plus că bine ar fi ca toată comedia să se termine. 

Lucrez la Realitatea TV de când a cumpărat-o domnul Vîntu de la domnul Prigoană, cum spuneam. Eram încă “la gunoaie” (vorba lui Sergiu Toader). În spatele clădirii de la Republica erau parcate maşinile de gunoi ale domnului Prigoană, cred că vreo sută. Săteam la geam cu Sergiu şi le priveam şi glumeam spunând “ce mai care de reportaj de televiziune de ştiri avem!” Pe vremea aia Realitatea-cea-cu-sigla-curcubeu (nu comentez observaţiile răutăcioase despre simbolistica siglei de atunci) difuza doar ştiri pozitive despre primarii din sectoarele Bucureştiului la care avea contracte de ridicat gunoiul domnul Prigoană şi ştiri negative despre primarii sectoarelor la care nu avea contracte. Adică PSD era pozitiv, restul era negativ. Apoi lucrurile s-au schimbat brusc şi Realitatea a devenit ceea ce este într-o deplină libertate editorială.Totul s-a petrecut în vreo doi-trei ani, cu investiţii vizibile şi muncă de accident vascular cerebral. Aşa am ajuns să dăm, de exemplu, acel mare spectacol de ştiri care a fost evenimentul morţii Papei Ioan Paul al II-lea, sau meciurile de fotbal din Cupa Campionilor sau... câte şi mai câte... un salt enorm tehnic şi editorial. Când se credea că în România nu mai are ce să apară nou în materie de televiziune, toată lumea era pe Realitatea. Asta a durat cam până pe vremea când domnul Vîntu a zis că vrea ca RealitateaTV să funcţioneze precum Audi-ul său.

Dar chiar şi după acel moment, libertatea editorială a rămas vie într-o (oarecare) măsură (adică mai mişcă). Nu poate să fie impusă doar cu telefonul. Şi e bine, zic eu, că e aşa, în asta constă, de fapt, puterea, atât a televiziunii cît şi a patronilor, în libertatea editorială a postului şi nu în contractele de gunoi ale domnului Prigoană. Părerea mea... (umilă). Pare paradoxal... puterea asociată cu libertatea... dar la televiziune, cel puţin, aşa e. Am aşteptat şapte ani ca patronul nostru să vină fie şi doar în vizită, la televiziune, iar când a făcut-o a fost în război cu managerul şi nu să ne dea prime. Paradoxal, cum spuneam.

 

În urmă cu doar câteva luni, domnule Sebastian Ghiţă, îmi amintesc ziua în care aţi asistat la prima şedinţă de sumar de la Ştiri. La final eraţi extrem de nedumerit pentru că nu vă venea să credeţi că la televizor apare chiar ce discutăm noi acolo. V-aţi lămurit ulterior care sunt limitele în care pe post se vede ce stabileşte redacţia şi ce nu.

Realitatea TV este, înainte de toate, o afacere. Suntem în capitalism şi capitalistul trebuie să scoată profit din afacerea sa. Dacă afacerea este din media, cu atât mai mult din televiziune, atunci profitul în bani nu este suficient. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori este extrem de greu de scos. Atunci avem alte forme de profit din care investitorul, patronul, trebuie să aibă de câştigat; influenţă politică, protejarea altor afaceri etc. Sunt de acord cu toate aceste principii elementare, de bun simţ.

Acum, vă rog să facem împreună un mic exerciţiu. Să ne imaginăm că în loc de RealitateaTV vorbim de ProTV. Vedeţi posibil să se întâmple ceva similar celor petrecute în ultimele săptămâni la noi? Mulţi dintre colegii mei au lucrat în ProTV. Inclusiv Sorin Enache şi Sergiu Toader. Vă rog să-i întrebaţi dacă văd posibil ca marca ProTV să treacă prin ce a trecut marca RealitateaTV ca urmare a scandalurilor din ultima vreme. Nu spun că domnul Sârbu este vreun monument de moralitate. Dimpotrivă, cred, doar e om de afaceri! Nu există vreun om de afaceri-monument de moralitate. Poate par idealist dar nu sunt naiv. Ca unul care am lucrat în ProTV vă asigur că s-au petrecut şi acolo tot felul de năzbâtii dar nu s-a aflat mai nimic. ProTV este lider de piaţă în ţara asta din 1 decembrie 1995 şi aşa va rămâne multă vreme de acum încolo. Dar să lăsăm acest exemplu care probabil ne enervează pe toţi. Nu ştiu ca vreun alt brand important de televiziune să fi suferit precum RealitateaTV. Poate, dacă e să caut undeva în memoria tinereţii, a fost ceva vâlvă la Tele7abc dar pe vremea aia nu exista net.

Înregistrările pe care le-am auzit în ultima vreme, cele cu discuţiile dintre dumneavoastră, sunt halucinante. Domnule Sorin Ovidiu Vîntu şi domnule Sebastian Ghiţă, ştim cu toţii că ceea ce am auzit nu este produsul vreunui trucaj. Pentru un om care a trecut prin tot felul de experienţe în viaţa asta, care chiar ştie ce e suferinţa, care se autodefineşte ca golan (de Piaţa Universităţii?), care a vânat racheţi dar care îşi angajează un pianist să-i cânte Chopin, care dă dovadă de cele mai fine maniere, care ştie unde este leagănul creştinătăţii, un asemena personaj, mie, unul, mi se pare fabulos. La fel, pentru un tânăr care foarte simplu putea să-şi treacă viaţa în cafenelele de pe Dorobanţi dar n-o face, dimpotrivă, e pasionat de sport, îi place şi înţelege competiţia, are principii şi comportamente de şahist deşi iubeşte baschetul, reacţiile, într-o atare situaţie, mi se par, deasemena, de neînţeles. Domnilor, dumneavoastră doi, vă rog respectuos, dacă se poate, să vă gândiţi pentru ce vă luptaţi, pentru bani? Dacă da, nu s-ar putea întâmpla discret, fără declaraţii date altora, fără înregistrări difuzate penibil “pe surse”, fără să se pomenească numele RealitateaTV? Adică noi, RealitateaTV am ajuns să spunem “managerul Realitatea TV a declarat pentru Mediafax?” Măcar să ne fi dat exclusivitate dacă tot e bal! Sau v-aţi gândit să nu implicaţi postul... Ahaaaa, care v'a să zică!  Iar dacă nu banii vă mână în luptă, atunci despre ce vorbim? Despre cum facem ca Realitatea TV să-i laude pe-ai noştri şi să-i injure pe duşmani? Asemenea contractelor pentru gunoi? Ca unul care chiar mă pricep la treaba asta cu ştirile – iar subliniez lipsa de modestie – vă rog să mă credeţi că manipularea nu se produce cu parul în ochi. Manipularea adevărată se face cu subtilitate. Se face cu măiestrie. Cu virtuozitate. Este o melodie frumoasă care sună duios, nu una disonantă, nu zgomot pentru nimic. În manipularea făcută cu parul în ochi nu crede nimeni, propaganda ieftină nu e credibilă în cele din urmă, s-a văzut la fascişti şi la comunişti. Oamenii trăiesc greu în ţara asta, spun o banalitate, dar continuarea este că atunci când traiul este mai greu, nevoia oamenilor de adevăr este mai mare. Cei care trăiesc din roşiile cultivate în grădina din spatele casei, cei care trăiesc dintr-o pensie de nimic după o viaţă de muncă, cu boli şi suferinţe, ei au nevoie de adevăr. Eu, unul, nu pot să-i privesc cu dispreţ. Şi ei ne fac audienţa. Cum ar spune domnul Tatulici, şi ei sunt ai noştri! Adevărul – sau măcar aparenţa adevărului - întotdeauna conţine speranţă. Iar noi, RealitateaTV, avem obligaţia să ne gândim la toate acestea. E patetic, credeţi? Într-o atare situaţie, când le spui oamenilor “Românii au talent” le insufli speranţă. Poate e patetic dar face 25 de puncte de rating. Când românii află ce s-a vehiculat de la o vreme încoace despre patronii Realităţii TV, inevitabil, află chiar de la RealitateaTV, principala lor sursă de ştiri, şi când numele televiziunii a fost pronunţat mai des decât numele dumneavoastră, domnilor, atunci ceva nu e în regulă. Nu vreau să-mi văd colegii împărţiţi în tabere şi nu vreau să văd războaie civile pe holurile televiziunii. Nici să fiu bătut, fie şi din greşeală, de vreun bodyguard. Asta, în caz că ar interesa pe cineva ce vreau eu…

Vă rog să mă iertaţi dar de săptămâni întregi am sentimental că trăiesc un vis la fel de urât ca accidentul meu vascular de anul trecut. Iniţial am vrut să vă sun pe fiecare, apoi să vă trimit acest mesaj în particular. Dar dacă chiar sunteţi capabili de cinismul pe care l-aţi degajat în ultima vreme, un demers discret din partea mea nu avea niciun sens. Aşa cum public am aflat verzi şi uscate, lucruri incredibile petrecute acolo unde mi-am lăsat şapte ani din viaţă, tot public îi rog pe patronii mei să-şi ia gâţii cu zâmbetul pe buze în particular sau să să pupe pe obraz şi să se bată pe spate frăţeşte dar tot în particular – cum vor domniile lor, aşa să facă, discret. Şi m-aş bucura enorm dacă la cinci dimineaţa când ajung în redacţie numărul bodyguarzilor ar fi mai mic decât numărul celor care fac emisia.

Vă mulţumesc şi Paşte fericit!

Gabriel Bugnar

producător Ştiri RealitateaTV