În ce consta pila? probabil vă întrebaţi. Păi... e simplu.
Mama era vânzătoare la Alimentara din complexul A14 (vis-a-vis de Policlinica Titan). Acolo, în cartier, într-un apartament cu trei camere locuia tovarăşul Vasile Vasile cu fiica şi cu soţia. Tovarăşa Vasile Vasile suferea de nu mai ştiu ce boală şi trebuia să mănânce la regim, în special brânză dulce de vaci (sau unt, nu mai reţin exact, bătrâneţea...). De două ori pe săptămână, când venea maşina cu lactate, soţia tovarăşului stătea la coadă aşteptând brânza dulce. Şi azi aşa, mâine, aşa... mama socializa cu cei de la coadă. Oamenii se ştiau între ei, îşi ştiau poveştile, vieţile... ore întregi ce să facă? Povesteau. Mama i-a spus tovarăşei Vasile că băiatul ei (adică eu) lucrează la televiziune şi tovarăşa Vasile i-a spus mamei că şi soţul ei lucrează la televiziune. Altfel spus... eram colegi, eu şi tovarăşul Vasile. Doar că eu, în anii în care lucrasem în televiziune înainte să fac armata (vreo doi-trei ani în urmă), nu fusesem angajat cu carte de muncă, eram doar „colaborator permanent” iar tovarăşul era şeful OB (organizaţia de bază, nu altceva...). Acum, cu recomandarea operatorilor, mergeam la tovarăşul Vasile Vasile, adică la partid, să mă angajez cu carte de muncă.
Am fost angajat. Tovarăşi vigilenţi (securişti) au venit la vecinii de scară, la mama, la Ozana unde locuiam (peste drum de Cristi Puiu dar unde-i el şi unde-s eu? un frustrat) să ia relaţii. Vecinii m-au vorbit de bine, eram un copil la locul lui. La televiziune, pe vremea aceea, şi o femeie de serviciu era angajată doar după verificări; instituţie de gradul „0”.
Tovarăşul Vasile Vasile era, cum am spus, secretarul organizaţiei de partid. Nu lua salariul de pe schema TVR-ului. Era membru în Comitetul Central al PCR şi era numit la TVR de tovarăşa Ceauşescu - direct. Venea de la Sectorul 3 (cum s-ar spune azi, de la primăria lui Negoiţă) unde fusese secretar cu propaganda. Era un om blajin, mic de statură, cu ochelari cu multe dioptrii, de un bun simţ cum rar mi-a fost dat să văd. Era conştient de toate relele momentului dar, totodată, credea sincer în binefacerile orânduirii socialiste. Nu ştiu să fi făcut rău cuiva, dar ştiu mulţi cărora le-a făcut bine, chiar oameni care nu erau pe linia partidului, dimpotrivă. Credea cu tot sufletul în socialism şi în partid dar în egală măsură respecta opinia celor care erau contra, sperând că într-o bună zi oamenii vor înţelege că trăiesc în eroare. Din convingerea din care mulţi semeni cu scaun la cap s-au înscris în PCR după discursul lui Ceauşescu din ’68 când a fost invadată Cehoslovacia de către Uniunea Sovietică/Armata Roşie, din aceeaşi convingere, tovarăşul Vasile Vasile slujea partidul. Într-un fel, mi-era milă de el. În decembrie ’89 s-au găsit revoluţionari zeloşi care i-au vrut capul. Săracul om, nu făcuse rău nimănui, nu avea treabă cu cenzura, cu nimic din aparatul de propagandă. Era acolo pentru că îl trimisese partidul şi credea sincer în binele poporului său. O victimă perfectă a comunismului, cu sinceritate, tovarăşul Vasile Vasile s-a găsit, în ’89, în mijlocul unei drame.
„Nu-mi plac ”yes-menii” mi-a spus spus Sorin Ovidiu Vîntu într-o discuţie între patru ochi pe pontonul său din Delta Dunării. Am schimbat mai multe opinii despre Realitatea, despre televiziune... Era una din perioadele în care eram certat cu Sergiu Toader. Cu toate astea, Sergiu, niciodată nu i-a spus lui Vîntu un cuvânt urât despre mine. Sunt sigur de asta.
În urmă cu ceva vreme, când încă nu era clar dacă RealitateaTV rămâne la Vîntu sau îi aparţine lui Ghiţă, în preajma Paştelui, le-am scris o scrisoare deschisă despre care unii, poate, vă amintiţi. Le ceream, atunci, decenţă. Ghiţă a profitat de moment şi le-a trimis colegilor mei o altă scrisoare, mult mai lungă decât a mea (şi ea, lungă), în care, de fapt, profita că i-am ridicat la fileu şi în respectiva împrejurare favorabilă, mai făcea un pas spre colectiv. La câteva zile după asta am stat cu Ghiţă la o bere (a plătit el că e mai bogat) în care ne-am privit în ochi şi ne-am manifestat dorinţa reciprocă de a ne cunoaşte. De atunci, de fiecare dată mi-a răspuns la fiecare mesaj. Acum, de mine, ca element, Ghiţă nu mai are nevoie. Poate să mă dea afară. Şi-a făcut treaba. Probabil, ca orice om de afaceri, e cinic, lipsit de scrupule. Habar n-am. Vom trăi şi voi vedea.
Sunt în concediu, pe o plajă în afara civilizaţiei unde nu am semnal la telefon, la Periboina.
De locul ăsta mă leagă o amintire minunată. Am mers şapte km până în cea mai apropiată localitate să mă reaprovizionez cu bere, loc în care există şi Vodafone. Am aflat, astfel, că Eugen Chelemen revine şef la Realitatea şi nu oricum, ci cel mai mare şef.
Chelemen este viu în memoria noastră afectivă printr-un breaking news pe care l-a decis într-o duminică de vară, ca acum, când n-ai ştiri nici să tragi cu tunul. L-a trimis pe Zărescu în Cartierul Francez, acolo unde locuia Sergiu Toader, să relateze în direct despre felul în care populaţia Cartierului era terorizată de apariţia unui şarpe. Eram acasă, mă uitam la televizor şi nu-mi venea a crede! Şarpele era o amărâtă de târâtoare, gen reptilă de câţiva centimetri, moartă pe deasupra! Sergiu l-a sunat pe Chelemen „cheamă-l pe ăsta (Zărescu) la sediu că mă faci de râs în faţa vecinilor!” Dar fix din acest motiv, Chelemen mi-e drag. Pentru că şi eu, de exemplu, într-o zi de 14 februarie la ora 14 am dat pe post, în direct, un reporter care era la tribunal şi îi lua un interviu unui violator de copii. Violatorul, în miezul zilei, se dezvinovăţea în direct la RTV spunând „n-am fu...-o, doar i-am băgat un deget în p....” La CNA se defectase instalaţia de monitorizare iar mai-marii Realităţii erau într-o şedinţă cu Vîntu, în faţa unui televizor care avea sonorul oprit. Destinul. Cătălin Popa, şeful de atunci, a trecut peste incident. Iar un alt coleg de-al nostru, şef la televiziuni internaţionale, a dat pe post un reportaj realizat cu soţia unui aviator care murise când i s-a prăbuşit avionul. Femeia nu ştia nimic iar reporterul, în timp ce o filma, o întreba ceva de genul „Dacă aţi afla că soţul d-voastră s-a prăbuşit cu avionul?...” ...şi asta a fost prima ştire în jurnal, la o televiziune importantă, la o oră de maximă audienţă... Aşa că şarpele lui Chelemen nu e cel mai grav cu putinţă.
Şi prostituţia e o formă de a face bani dar nu toată lumea apelează la ea - vorba asta-mi place, mult.
Circulă, deja, pe net, numele noilor şefi de la RTV. La fel, când un partid vine la putere, aflăm numele noilor responsabili. Nimic despre ce au de gând să facă, nimic despre program.
Aştept de la colegul meu Eugen Chelemen un mesaj în care să-mi spună şi să le spună colegilor care este proiectul său editorial. Cu ocazia asta îl află şi Ghiţă. Dacă are la bază „yes” sau „no” sau încotro o ia Realitatea după deriva din ultima vreme. Nu vreau un discurs-dare-de-seamă-de-la-şedinţa-BOB (pentru cei mai tineri, BOB=biroul organizaţiei de bază [a partidului]). Îmi voi face pe mai departe treaba pentru care mă plăteşte Asesoft (Ghiţă). Patronul, pe banii săi, poate să pună şef pe cine vrea. Patriciu, de exemplu, l-a pus şef la Trustul Adevărul (de unde Eugen se întoarce) pe Imre, băiatul ăla care vindea ţigări. Totodată, e adevărat, Patriciu îl plăteşte şi pe Pleşu pentru ce scrie în Adevărul. Şi pe alţii. Ghiţă poate să-l pună şef şi pe Becali, dacă vrea. Sunt banii lui. Face ce are chef. Doar că şi pentru Ghiţă şi pentru Chelemen cred că un lucru trebuie să fie important: nişte milioane de oameni se uită la televizor, la Realitatea. Noi, aici, la Românica, suntem în copilăria televiziunii. Nu e doar o afacere sau un instrument de manipulare, ci o responsabilitate faţă de acei oameni şi faţă de copiii noştri şi de viitorul ţării ăsteia. Nu e la mijloc doar audienţa şi obsesia de a bate Antena. Punem pe ecran în noul decor de emisiune de divertisment fete în ţâţele goale să prezinte ştirile şi facem 25 de puncte de rating! Asta vrem? Sau devenim „CancanTV” şi facem 50 de puncte! Asta vrem? Habar n-am ce vrea patronul pe banii săi. Aştept proiectul editorial.
Un singur lucru îmi doresc (în afara proiectului editorial): concurenţa (Antena3, B1TV, TVR Info şi cele care se mai pretind televiziuni de ştiri) să nu ajungă să ne bată nefăcând nimic pentru asta, făcând noi, totul!
Întrebare: cine a inventat televiziunea? (oare se pune la interviul pentru postul de şef?) Răspuns... goooooogle....
PS: Săptămâna trecută am văzut o altă Românie, la Festivalul de jazz de la Gărâna. Îi recomand lui Eugen să se intereseze despre ce e vorba. Pe drum spre Gărâna m-am oprit cu fiul meu, Alexandru, care are 13 ani, la Sibiu. După o zi de plimbare prin Sibiu, m-a întrebat: „De ce la Bucureşti sunt buline roşii pe clădirile vechi pe care scrie că se pot prăbuşi la cutremur iar aici sunt plăci pe care scrie „monument istoric”? De ce la Bucureşti maşinile sunt parcate peste tot iar aici sunt parcate doar unde trebuie şi ai loc pe trotuar? De ce aici e curat şi la mine, în Pantelimon, e murdar?
La televiziune şi la fotbal ne pricepem toţi, cum spuneam în titlu.
PS2 - Unii colegi, în lunile din urmă mi-au cerut "scrie pe blogul tău că... poate se rezolvă..." Că aerul condiţionat bate aiurea în hală şi pe mulţi îi apucă guturaiul; că acum, vara, în redacţie (hală) e plin de ţânţari; că wc-ul invitaţilor e ca un wc de gară de provincie... poate bagă Asesoft nişte bani şi devine o budă civilizată... de-astea...
Eugen! E posibil să le ai în vedere în proiectul editorial? Mulţumesc.
Eugen! E posibil să le ai în vedere în proiectul editorial? Mulţumesc.
1 comentarii:
excelent
Trimiteți un comentariu