DOMNUL CĂTĂLIN POPA: "DACĂ TE PRIND PE STRADĂ, TE BAT!"

La finalul articolului precedent spuneam că miercuri voi merge în redacţie. S-a întâmplat să ajung marţi dimineaţă. Imprimanta de acasă nu mai funcţiona şi un avocat mi-a cerut să-i istorisesc în scris discuţia avută cu doamna Letiţia Zaharia-Bădescu. Nu ştiu de ce vrea avocatul hârtia asta… Aşadar, aveam nevoie să tipăresc istorisirea şi m-am gândit că dacă tot mi-era dor de colegi, pot să îmbin plăcutul cu utilul, să merg în redacţie să printez povestea şi cu ocazia asta îmi revăd şi locul de muncă. Zis şi făcut.

Undeva după 10.30 dimineaţa am ajuns la RealitateaTV, fără să mai fiu presat de ora intrării în emisie, am prezentat legitimaţia la intrare, bodyguar-zii, văzându-mă, au fost extrem de încurcaţi. Nu i-am întrebat nimic, nici ei, probabil nu se aşteptau să mă vadă… am mers spre intrarea în redacţie pe “tunelul timpului” (un hol lung până la intrarea în hala care se vede la televizor), nimeni nu m-a oprit. Pe hol am trecut pe lângă un coleg… altul… oamenii îmi zâmbeau amuzaţi. Sau poate mi s-a părut mie, aşa-mi zâmbeau dintotdeauna dar acum, având în vedere contextul, îmi părea că sunt mai binevoitori… Nu ştiu. Mă rog.

Am ajuns în hală. Am salutat, ca de obicei, masa editorilor (nu masa, ci pe editori). Nu am văzut decât priviri surprinse, parcă văzuseră ursul. Sau poate şi asta mi s-a părut. M-am îndreptat liniştit spre locul meu, masa de lângă cea a şefului de producţie. Scaunul era tot acolo, am scos laptop-ul din rucsac… când, poate nu trecuse nici un minut, domnul Cătălin Popa a venit spre mine spunându-mi să merg la el în birou că avem ceva de vorbit. Nu ştiam să am vreo discuţie neterminată cu el… I-am spus că imediat, printez ceva şi vin. M-am salutat cu Răzvan Vasiliu, şeful de producţie, coleg de la începuturile Realitaţii… Ne salutăm în fiecare dimineaţă de ani de zile, de ce nu s-ar fi întâmplat acum? A trecut şi domnul Eugen Chelemen, redactorul-şef multimedia, pe lângă biroul meu, nu ne-am salutat, părea că e supărat, n-am înţeles de ce… n-am vrut să-l tulbur.

Nici nu pornise bine calculatorul că iar, domnul Cătălin Popa, care ardea de nerăbdare, a venit să-mi spună să merg la el în birou. Am încercat să-l liniştesc spunându-i că nu voi pleca din redacţie fără să trec pe la el dar nu cred că am reuşit să-l linştesc prea mult.

Am printat, în sfârşit – cât poate să dureze un print pentru două file? – când, iar a venit să-mi spună să merg la el în birou… era clar, nu mai era posibil să înaintăm în viaţă dacă nu mergeam la el în birou.

Am lăsat printul pe calculator şi am mers.

A avut loc următorul dialog:

Cătălin: Mă, spune-mi şi mie, cum îţi permiţi să vorbeşti fără să te documentezi?

Eu (care căutam în minte cu ce nu m-am documentat… dacă într-adevăr se fură Realitatea sau nu…) : Nu înţeleg la ce te referi…

Cătălin: Ai aruncat cu noroi fără să te documentezi, te dau în judecată pentru calomnie!

Eu: Mă aştept la asta, am şi scris… te-a deranjat că am scris că eşti unealta lui Ghiţă?

Cătălin: Lasă-l mă pe Ghiţă, mi se rupe p... de Ghiţă, nu de Ghiţă mă interesează.

Mi se părea cea mai gravă afirmaţie pe care o făcusem pe blog… Mă tot gândeam, dacă asta nu contează, atunci ce poate să-l deranjeze atât de tare? Am întrebat, uşor derutat… recunosc:  Atunci, Cătălin, ce-i atât de grav?

Cătălin: Vezi mă, ce ţăran eşti, ce ghelban! Cum ai putut mă să scrii că nu am fost reporter când am fost reporter patru ani la Antenă?

Căutam în memorie… da, acum îmi aminteam, auzisem odată ceva că ar fi fost… dar oare de ce mi-a scăpat cu totul acest detaliu? Mă gândeam… Acum îmi era ciudă, înţelegeam… Am spus că n-a fost pe teren şi el a fost. Poate nu mi-a rămas în cap pentru că a fost un reporter slab? Dar şi Enache a fost un reporter slab dar am reţinut! Ce eroare regretabilă...! Nu, nu cred Popa că a fost slab, altfel nu-l ţineau patru ani… La Antenă… Sigur nu a fost în prima echipă a Antenei, pe acei oameni eu i-am angajat, am dat concurs cu ei… au fost angajaţi chiar pe bune, nu s-au adus unii pe alţii… nu-mi aminteam de el… Nu, sigur nu eu l-am angajat şi apoi să fi uitat asta… Era imposibil. Deci omul a lucrat în Antenă mai târziu, reporter, patru ani, iar eu am spus că n-a fost… Eram jenat şi mă gândeam că şi pentru el, toate prostiile pe care le-a dat pe post numai de când îl ştiu eu la Realitatea şi niciodată nu a rectificat nimic… toate amenzile CNA primite ca urmare a deciziilor lui… dar nu contează, poate că de fiecare dată s-a simţit la fel de jenat pe cât eram eu, acum.

Eu: Cătălin, nu e nicio problemă, o rezolvăm, diseară scriu o rectificare pe blog, spun că ai fost reporter şi îmi fac mea culpa.

Cătălin: N-am nevoie de nicio rectificare, nu te-ai documentat, eşti un ţăran, un ghelban (am observat că îi plăcea să repete aceste supreme jigniri), te dau în judecată pentru calomnie şi DACĂ TE PRIND PE STRADĂ, TE BAT!

Aici, recunosc, m-a pufnit râsul, vedeam cum ultimul argument lucid din mintea lui a dispărut, asta-i mai rămânea, să mă bată. Mă întrebam dacă n-o s-o facă acolo, în birou, de ce n-o făcea, oare? Să nu se discrediteze în faţa colegilor? Pe stradă era doar bătaie fără discreditare? Mă gândeam... dacă mă bate pe stradă, pot să-l dau şi eu în judecată? Da, numai dacă nu mă şi omoară.

M-am ridicat, era clar că discuţia nu mai are sens, i-am spus “nu mai stau aici să-ţi ascult jignirile, la urma urmei nici nu ştiu cine eşti” şi am ieşit auzind în urma mea ceva de genul “te f.. în gură!”

Mi-am adunat laptop-ul şi mi-am luat printul pentru avocat, era clar că oricât de dor îmi era de locul de muncă, nu mai avea sens să stau în acelaşi spaţiu cu domnul Cătălin Popa.

Sper din tot sufletul că discuţia a fost înregistrată. Eu nu am prevăzut asta dar poate a făcut-o domnul Cătălin şi îmi cer scuze dacă la vreo replică memoria mea de bât mi-a jucat feste. Oricum, de faţă a mai fost un coleg, nu vreau să-i dau numele. Poate, la procesul de calomnie, domnul Cătălin îl chemă ca martor. Sper că acel coleg de faţă nu a auzit discuţia… deşi îl ştiu om de caracter. Mi s-a întâmplat uneori, aflat în aceeaşi încăpere cu o femeie pudică, deşi urma să facem dragoste, îmi cerea să mă întorc cu spatele când îşi scotea sutienul.  Vom vedea.

Am ieşit din Casa Presei, năucit. Pe cel care a fost directorul televiziunii (tot nu am reuşit să aflu ce funcţie are acum) nu îl deranja că se fură RealitateaTV cu concursul său, nu îl deranja ce se întâmplă cu sute de oameni dezorientaţi, nu îl deranjau acuzele mele cât faptul că de ce am spus că nu a fost reporter, când a fost? Adică de ce nu m-am documentat şi nu i-am citit cv-ul? Pe lângă coloanele de la Gregory’s, nu-mi venea să cred ce mi se întâmplase, cât de afectat putea să fie de ceea ce mie mi se părea cel mai puţin relevant.

Da, rectific, domnul Cătălin Popa susţine că a fost reporter patru ani la Antenă iar eu am spus că n-a fost. Îl cred pe cuvânt, a fost. Deşi, după felul în care ţine reporterii aiurea pe teren, fie ploaie, fie vânt, cu live-uri inutile de la şase dimineaţa la miezul nopţii, după halul în care urlă în regia de emisie sau uşurinţa cu care-i jigneşte pe ceilalţi, am sentimentul că nu a fost niciun fel de reporter. Dacă era aşa, ştia să aibă ceva mai mult respect, mai cu seamă pentru reporteri. Cred că din cauza anilor lui de comportament debil, în mintea mea era că nu a fost reporter de televiziune.  Deşi, odată, mi-am amintit acum, auzisem că ar fi fost.

Finalul e că a fost reporter, scrie în cv-ul lui.

PS- Mâine-poimâine cred că voi afla şi despre domnul Eugen Chelemen, redactorul-şef multimedia, că a fost reporter de televiziune, chiar de ştiri, poate chiar la RealitateaTV. Şi poate chiar eu l-am angajat şi nu domnul Cătălin Popa. Dar asta ar fi prea de tot!