"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

duminică, 23 octombrie 2011

REALITATEA TV A FOST RECUPERATĂ! (CU VIDEO!!! momentul T0)

De astăzi, 23 octombrie ora 18, RealitateaTV a fost recuperată de la cei care au încercat să o fure. Câţiva nebuni au muncit vreo trei săptămâni să facă funcţională o televiziune legată pur şi simplu cu sârme în câteva maşini, într-un cort. Birouri recondiţionate şi laptop-uri aşezate pe ele, un decor făcut pe repede înainte... cadrul prezentatorilor de ştiri şi al talk-show-urilor. O demenţă! În urmă cu aproape opt ani făceam un live din cartierul Zăbrăuţi, cu Zărescu, cu o cotigă. Acum am trăit ceva fără precedent pentru televiziunea din România, ceva fără precedent în istoria televiziunii! Sunt fericit că împreună cu cei mai mulţi dintre cei alături de care lucrez de aproape opt ani, unii dintre ei foşti colegi de 12-13 ani din ProTV, am reuşit să readucem emisia RealităţiiTV acolo unde îi este locul. 

Sunt fericit că ni s-au alăturat cei mai buni colegi, dintre cei veniţi la RealitateaTV în anii din urmă. Sunt fericit că am reuşit imposibilul, că am câştigat un război absurd care părea că nu se mai termină. Simt că fac parte dintr-o echipă de prieteni. A câştigat echipa! În această operaţiune de comando, de recuperare a televiziunii sechestrate, nu era posibil să câştigăm decât cu echipa. Nu mai suntem o echipă de colegi ci una de prieteni. Ne ştim toate hainele din garderoba personală, ne ştim necazurile, bucuriile, care ce are pe acasă... În urmă cu opt ani am mutat RealitateaTV de la Republica la Casa Presei. A durat două săptămâni în condiţii de normalitate. Acum, în condiţii de război de uzură, frumoşii nebuni, prietenii mei, am reuşit imposibilul mai ales în ultimele zile...

Sunt fericit că sunt parte din această experienţă extraordinară, unică şi – sper – irepetabilă. Încet-încet vom reveni la normalitate. Încet-încet RealitateaTV va reveni, sper, la statement-ul care a făcut din televiziunea asta o adevărată televiziune de ştiri. Sper să ne diferenţiem tot mai mult şi mai repede cât mai clar de OTV-ul faţă de care ne-am apropiat, editorial, în ultima vreme, prin voinţa piraţilor. Sper ca RealitateaTV să redevină ce a fost pentru români, o adevărată televiziune de ştiri preocupată de adevăratele probleme ale ţării.

Acesta este ultimul mesaj din seria celor dedicate războiului pentru RealitateaTV. A fost când dramatic, când comic, cu adrenalină, nervi, gafe şi momente de bucurie. Ca în orice poveste excepţională pe care o trăieşti o dată în viaţă sau deloc.


RealitateaTV e aici. Nu mor caii când vor câinii!

10 comentarii:

Felicia spunea...

Ura!

Marius S. spunea...

„..am reuşit să readucem emisia RealităţiiTV acolo unde îi este locul.”
Aveți dreptate, în cort vă este locul, mai ales la ce a-ți dat pe sticlă în ultimii ani. Vă rog, nu o luați personal, toate posturile tv, „de știri” sau generaliste, ar trebui să fie la cort, dacă noi românii am avea o scară a valorilor normală.

Gabriel Bugnar spunea...

Marius S.... Aşa vom face... sunt fericit să te văd cât de deştept eşti. Pentru lecţii de gramatica limbii române, treci pe la cort, te rog (în pauzele de publicitate). P.S. Am decis să nu mai fiu îngăduitor cu toţi semianalfabeţii.

ThinkAgainRo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
serban spunea...

Oricum nu mai urmaresc realitatea de cand improscati tone de ura si de panica in fiecare zi la iRealitateaTV. Am decis sa fiu rupt de Realitatea voastra. Sunteti ceea ce se numeste niste oameni rai. Dupa chipul si asemanarea lui Vantu. A fost un moment cand v-am iubit insa... Adio

Adriana spunea...

Am sperat ca barem acum va deveni o televiziune echilibrata porning si de la declaratiile lui Elan ca pana acum daca ploua cu gheata in China este de vina Basescu insa cand am vazut ca pe sticla apar marii latrai Sovian si Oana Dobre m-am lamurit. Ramaneti aceeasi, cearta a fost doar pe bani nicidecum pe principii de echilibru. Acum in loc de doua posturi de stiri dezechilibrate de latrai sunt trei, atata tot, restul e doar cearta ca la piata pe bani.

DRAGOMIR CRISTINA ELENA | GRUPA 1705 spunea...

Gabriel, ma bucur ca am avut ocazia sa colaboram. Realitatea TV trebuia recuperata de la acei hoti.In cort sau nu tot ce conteaza este ca suntem in LIVE. Tin sa te apreciez pentru fiecare moment in care colaboram doar pt a baga pe sticla un material bun. As vrea sal vad pe Ghita facand acelasi lucru, alergand cu camera pe umar si filmand fara autolight, stabilind colturile de fade-up (munca pe care doar oamenii cu adevarat profesionisti din Realitatea TV o fac) Ca mic-jurnalist tin sa mentionez ca Realitatea a ramas casa mea pe Calarasi si locul meu de refugiu pentru o stire buna. Sper ca iti amintesti cand la anumite materiale ce ti le comunicam imi ziceai (FUGIII ca vreau cadre, ai cum sa ajungi acolo). Uite ca acum Gaby sunt langa voi, si Realitatea va fi mereu pe primul loc pentru mn. De 2 ani aproape site-ul pe care il administrez www.dailyfm.net contine materiale dar si coduri html din Realitatea. Sunteti primii si asa va ramane. Cu stima A.Badea de la Calarasi. Va astept cu statie locala aici, ca doar avem de munca. Salut Gabi

DRAGOMIR CRISTINA ELENA | GRUPA 1705 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
razvan spunea...

Domnu Gabi, cat vor mai fi lasati sa joace la doua capete angajatii lui Elan? Daca nua r face ei asta, raitaru tv n-ar emite nici la perete. Sa se puna pu8nct odata.

geo spunea...

Va bucurati degeaba. Sunteti aceiasi gazde de pedelisti, unul dupa altul, unul peste altul. Vass peste Toader Toader peste Basescu si tot asa. Asta ati vrut sa faceti in fapt ? La ce va ajuta sa mintiti in fata ca e bine cand toti stim ca nu este ? La ce ne trebuie o televiziune careinventeaza scumpiri cand nimeni nu vorbeste de ele in afara de voi ?
Pana la capat, in slujba cui sunteti ?

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog