FLORIN CĂLINESCU ZICE CĂ E SOCIAL CORECT; EU ÎL CRED

Recunosc, pînă să-l aud pe Florin Călinescu nu prea ştiam ce înseamnă social corect. Am aflat 

de la el, iată (apasă play):

 

Repede, Goagăl, am vrut să aflu cum e cu acest curent occidental, social corect. Nimic. Nici scris pe englezeşte, correct, tot nimic. Am găsit politically correct. Despre asta ştiam. Aflu că americanii ştiu chiar de prin secolul al 18-lea.

Florin Călinescu susţine că este social corect. Adică este un patron care îşi împarte banii cu angajaţii. Probabil că e singurul.

Un exerciţiu simplu, de logică: un patron are 10 angajaţi. Profitul net care îi rămâne patronului, după plata tuturor angaralelor e de 100 de mii de euro pe lună. În angarale intră şi salariile celor 10 angajaţi care la un loc, cu tot cu impozite, reprezintă, să zicem, 20 de mii de euro. Brusc şi dintr-o dată, fără nici un motiv, patronul renunţă la 50 de mii de euro şi îi împarte angajaţilor, astfel încât angajaţii au ca fond de salarii în loc de 20 de mii de euro, 70 de mii! Patronul ăsta e  social corect!

De ce ar face un patron treaba asta? Îl apucă brusc un acces de omenie? Se gândeşte să se alieze şi el curentului occidental de care vorbeşte Florin Călinescu? Îi ajung 50.000 de euro pe lună? Are o revelaţie divină, o ia razna, împarte mâncare la săraci şi dă bani la biserică? Cât de idiot trebuie să fiu ca să-mi imaginez că aşa ceva ar fi posibil? Şi unde? În România! Acolo unde ţăranul român încă se mai cacă în groapa din spatele casei!
 

De unde au avut actualii patroni bani să devină proprietari peste averi uriaşe de vreme ce în 1990 eram toţi cam la fel de săraci? Păi o parte lucrau în comerţul exterior şi deja prin ’93, de exemplu, aveau bani pentru un ziar, o televiziune sau amândouă. Alţii aveau economii din salarii... (să zicem). Alţii vindeau blugi de la turci, alţii bilete la bişniţă în faţă la Patria... şi tot aşa. Să ne imaginăm că toţi aceştia participau de zor la tot felul de licitaţii şi cumpărau cam tot ce scotea statul la vânzare pentru că trebuia, de urgenţă, să facem trecerea de la societatea socialistă la cea capitalistă, înapoi. Şi care, cum mai cumpăra ceva, brusc devenea profitabil şi aduna ban pe ban pentru că statul, cel mai prost administrator, nu mai administra afacerea ci devenise privată. Aşa au apărut primii milionari, miliardarii de mai târziu. Dar cei mai sârguincioşi privaţi nu au fost alţii decât cei care în decembrie ’89 aveau hăţurile: şefii de la PCR, directorii, securiştii, miliţienii... Ei şi ai lor erau primii care prosperau şi deveneau patroni peste cei ai căror şefi fuseseră până mai ieri, în administrarea averii întregului popor. După ce o parte din ţară era privatizată, când încă mai erau destule de privatizat, pe vremea domnului Văcăroiu, s-au împărţit certificate de proprietar poporului muncitor, adică i s-a dat fiecăruia câte o hârtie spunându-i-se că aia e partea lui din averea poporului. Ţiganii au început să strângă cât mai multe asemenea hârtii pe marginea drumului şi diverşi au început să colecteze certificatele de pe la cei care le cumpărau de la alţii, de la rude, amici, vecini... astfel încât au devenit acţionari din ce în ce mai majoritari la din ce în ce mai multe întreprinderi care altădată fuseseră ale întregului popor; deveneau ale unora. Cei mulţi, habar n-aveau ce se petrece şi oricum nu înţelegeau o iotă din privatizarea MEBO a lui Văcăroiu. Iar acolo unde era prea mult de muncă pentru a salva producţia, de exemplu, unde era prea mare bătaia de cap, întreprinderea era vândută bucăţi la fier vechi şi terenul devenea important pentru dezvoltatorii imobiliari.
Toate aceste lucruri trebuie să le înţelegem, cu ar spune domnul Iliescu, astea au fost vremurile, ştim cum s-a făcut trecerea de la capitalism la socialism dar invers încă n-a trecut nimeni. Dacă ne consolează cu ceva, în fostele ţări socialiste evoluţia a fost cam aceeaşi, cu unele diferenţe. Dar în linii mari tot lagărul socialist am ajuns în societatea de consum de care ţările deja consumeriste, aveau nevoie, atât ca surse de resurse cât şi ca forţă de muncă şi piaţă de desfacere. La noi, domnul Iliescu, cinstit dar sărac, a rămas cocoţat ca preşedinte al acestei tranziţii, garant al tuturor acelora care au ştiut să speculeze momentul, să se orienteze, astfel încât cei care până mai ieri le erau colegi, vecini, prieteni, acum să le devină supuşi (angajaţi).Şi pentru accelerarea tranziţiei şi adunarea de fonduri de la cei mulţi, într-un timp mai scurt, a mai apărut şi câte un Caritas sau FNI.

Scopul unui patron este să facă profit. Cât mai mult. Fără număr. Dacă se poate ca pentru el să lucreze cât mai mulţi oameni pe bani cât mai puţini, sau chiar gratis, cu atât mai bine. Ăsta este capitalismul. Aflu că sunt ţări capitaliste în care diferenţa dintre cel mai mare câştig şi cel mai mic este de 20 de salarii medii. Dar ăia cred că nu mai sunt capitalişti de mult, sunt socialişti veritabili dar nici ei nu ştiu.

Florin Călinescu, e clar, e cel mai prost patron din România:social corect. E bine să ne luptăm zi de zi cu cei aflaţi la putere şi să le cerem o viaţă mai bună. Dar să nu uităm că pentru minunata lumea a societăţii de consum unii au fost mai deştepţi decât alţii, unii au fost mai şmecheri decât alţii, unii au fost mai întreprinzători decât alţii. Iar afacerile cele mai profitabile sunt ale politicienilor, cu statul. Rămâne de văzut dacă patronii vor mai avea de pe urma cui să facă profit. Sau dacă nu cumva într-o generaţie, poate în două-trei, progeniturile pentru care adună averi potentaţii zilei, acele viitoare generaţii nu se vor trezi spulberate de vreo nouă întoarcere la socialism, un nou Lenin sau un nou Mao; de data asta nu întoarcerea la socialismul rusesc (şi ei sunt capitalişti) ci la cel chinezesc, socialismul social corect. Iar Florin Călinescu, pe care eu îl cred că e social corect  va rămâne singurul patron din socialism. Toate astea, înainte de o nouă revoluţie (că totul e ciclic, nu-i aşa?)