PLEŞU ŞI LIICEANU; CE PĂCAT!

S-a nimerit să ajung într-o duminică seară la mama, în vizită. Aşa am aflat că între Dănuţ SRL şi Extragerea Loto 6/49 îi găsim pe Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu stând de vorbă în faţa noastră preţ de 50 de minute, duminica seara, pe TVR1, de la ora 18. Mama era extrem de entuziasmată după ce îi văzuse pe domnii Pleşu şi Liiceanu cât sunt de deştepţi! Trebuie să precizez că mama este o femeie de 64 de ani care la maturitate s-a ambiţionat să termine 10 clase. Dacă mama a fost cucerită de cei doi mi-am zis că trebuie să mă interesez, era de neiertat să pierd un asemenea eveniment cultural chiar dacă de vreun an nu mai sunt consumator de televiziune. Am căutat pe www.tvr.ro şi am găsit toate emisiunile făcute de cei doi. În vreo trei zile am văzut ce au produs domnii Pleşu şi Liiceanu timp de peste două luni. Un mare dezavantaj pentru mine, o mare problemă... pentru că vedeam, de la o emisiune la alta, în ce bâjbâială vizuală sunt târâţi domnii Pleşu şi Liiceanu de o echipă de producţie formată, în mare măsură, din incompetenţi.

Cei doi gânditori şi-au propus ca în fiecare emisiune să pună în discuţie o temă; aşa au vorbit despre speranţă, prostie, invidie şi ură, despre de ce citim, despre frică, despre miracolul întâlnirii, iubire iar în ultima emisiune, cea de duminica trecută au vorbit despre cum vorbim. 

Să ne înţelegem din capul locului: nici o clipă nu vreau să comentez prestaţia domnilor (nu "ursuleţilor", cum le-a spus cineva care-i iubeşte) Pleşu şi Liiceanu. Nu am căderea s-o fac. În plus, ca un motiv pur personal, amândoi îmi sunt extrem de dragi. Jurnalul de la Păltiniş, Epistolarul sunt cărţi care mi-au marcat adolescenţa. Ei mi-au deschis uşa prin care am păşit în marea cultură română, atât cât am reuşit şi măcar că în viaţa asta cu zile cu număr am trecut prin câteva locuri, le mulţumesc; lor şi altor întâlniri miraculoase. Acesta este şi motivul din care scriu ce veţi citi mai jos cu speranţa că foloseşte la ceva.

Nu vreau să fiu acuzat că nu aduc argumente. Iată cum a evoluat planul general în emisiunea celor doi domni, acea imagine în care vedem cuprins întregul spaţiu în care ei se află (sau cel puţin spaţiul decis de regizor/scenograf/producător), de la prima la cea din urmă emisiune:

În toate emisiunile, vizual vorbind, subiectul este acelaşi: doi oameni stau de vorbă. Nu este o situaţie nouă pentru o emisiune de televiziune, dimpotrivă, de dimineaţa până seara pe majoritatea televiziunilor autohntone, asta vedem, oameni care stau de vorbă, la nesfârşit. De aici ar fi trebuit să înceapă întrebările pentru producători: cine sunt cei doi? Ce tip de relaţie este între ei? Construim un decor teatral? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Îi aşezăm într-un studio mare sau într-unul mic? Îi punem în studio sau la cafenea? Sau în bibliotecă? Sau pe bancă în Cişmigiu? După cum se vede din imaginile de mai sus, domnii Pleşu şi Liiceanu sunt într-un studio uriaş, într-un spaţiu ale cărui margini se pierd în întuneric. Putem crede că dincolo de întuneric spaţiul este nesfârşit. Să fie spaţiul ideilor? Al spiritului? Nu cred. Este doar spaţiul din mintea producătorilor potrivit cărora dacă e vorba de Pleşu şi Liiceanu atunci nu pot vorbi decât într-unul dintre cele mai mari studiouri. În prima emisiune, masa şi faţa de masă din catifea care curge în valuri pe podea este, parcă, luată de la Teatrul de Operetă. Lampadarele de pe margine, aprinse, juri că sunt din Cişmigiu. Cei doi stau pe nişte jilţuri pe şezutul cărora li s-au pus perne generoase. Iar în ultimul plan, domnul Liiceanu ne-a spus că e un scrin cu cărţi. Îl cred. Totuşi, din pricina imensităţii studioului, producătorii au simţit nevoia ca pe laterale să aşeze nişte cadre de culoare deschisă astfel încât la prim-plan, cei doi să se decupeze pe ceva, nu pe negru. Mai cu seamă că domnul Liiceanu apare în acelaşi sacou negru în toate emisiunile ceea ce duce la probleme la prim-plan când e să arăţi un om în haină neagră pe fond negru. Evoluţia spaţiului de la imaginea primei emisiuni până la cea din urmă este de neînţeles. În imaginea din dreapta nu mai avem scrin, nici masa de operetă, nici lampioanele din Cişmigiu, nici jilţurile, nici măcar aceleaşi cadre de fundal. În schimb s-a păstrat studioul imens, la asta nu se putea renunţa. De jur-împrejur cei doi sunt scăldaţi în lumină caldă ca şi când se află pe o insulă doar ea luminată iar dincolo de lumina caldă este întunericul neştiinţei. Masa parcă e luată de pe o terasă de la cafenelele din Dorobanţi iar undeva, între cei doi, în spatele mesei, pe podea este o lumină albă, crudă care se întâlneşte cu o alta venită din tavan.

Să fie lumina spiritului ce irupe din cei doi? Sper că nu asta a fost intenţia. Jilţurile au fost înlocuite cu scaune (de la Ikea?) fără perne sub fundurile domnilor. Cadrele din spatele prim-planurilor celor doi au fost înlocuite cu altele luminate cu un fel de mov, cu desene în diagonală, dungi de mov cu negru, uşor transparente, astfel încât pare că în spatele fiecăruia este câte un soare bolnav. Dar mai avem puţin până acolo.

Iată prim-planul domnului Pleşu din prima emisiune:

Fundalul deschis la culoare, nu ştiu de ce, dar avea o îmbinare care când nu ieşea din capul domnului Pleşu, ieşea din umărul său stâng (săgeata roşie este adăugată de noi pentru a indica tărăşenia). Las la o parte nepotrivirea grafică dintre logo-ul emisiunii şi afişările de nume/prenume sau tema emisiunii, în a doua emisiune acest accident s-a reparat. Dar, mă întrebam, chiar n-a făcut nimeni o probă înainte de emisiune să constate că logo-ul şi restul câmpului de grafică trebuie aduse la acelaşi nivel? Nu ştiu de ce dar pe parcursul celor opt emisiuni sentimentul de încropeală a fost tot mai acut.

Dar să vedem un alt prim-plan, de data aceasta pentru fiecare din cei domni, din aceeaşi emisiune despre speranţă:

E adevărat, aceste imagini absolut nepotrivite au apărut doar în prima emisiune. Din capul domnului Pleşu iese o bucată de lampadar de Cişmigiu, o altă bucată din umărul domnului Liiceanu... Am mai văzut astfel de imagini în alte emisiuni ale TVR-ului, tot la discuţii între doi oameni. Probabil că cineva, acolo, crede că astfel de unghiuri sunt reţeta succesului; nu sunt. 

În emisiunea despre prostie au apărut şi cărţile aşezate ostentativ pe masa de operetă. În rest, aceleaşi jilţuri, acelaşi scrin... şi cei doi stând cumva pe colţ (în folclor se spune că dacă stai pe colţ nu te mai însori) la o distanţă convenabilă încât să nu pierdem din imagine scrinul.

Privind emisiunile domnilor Pleşu şi Liiceanu înţelegi imediat că sunt emisiuni de radio minunate dar nu de televiziune. Pentru că televiziunea, oricât de mult nu ne convine ideea, este IMAGINE în primul rând şi abia apoi cuvânt, adică sunet. Dacă imaginea nu e rezolvată, sunetul e bine să-l asculţi fără imagine; mai bine priveşti pe fereastră sau la tabloul de pe perete. Asta am făcut la emisiunile din urmă pentru că toate, din păcate, sunt de neprivit. Pe fereastra mea se vede un parc. Pe ecranul televizorului emisiunii cu pricina, incompetenţă. Păcat.

 

Dar culmea urîţeniei este dată de plasarea complet greşită a unei camere de filmare, astfel încât cei doi, deşi aflaţi într-un studio imens, reuşesc să se acopere reciproc, domnul Pleşu îl acoperă complet pe domnul Liiceanu. Nu cred că această emisiune avea ce să caute într-un studio enorm. Nu suntem într-un spaţiu al spiritului ci al megalomaniei. Ştiu că mai sunt asemenea emisiuni la TVR, când doi oameni vorbesc într-un hău dar acesta nu este un argument. 

 Larry King ţine de 25 de ani un talk show, cu un invitat într-un decor care ocupă probabil a zecea parte din studioul emisiunii 50 de minute. Relaţia este directă, între personaje avem cam un metru. E drept, e un talk show politic dar nu asta e important.

 
Sau pentru a da un exemplu şi dintr-un teritoriu mai drag domnilor Pleşu şi Liiceanu, iată o imagine din Buillon de culture, o emisiune care a rezistat în Franţa mai bine de 10 ani.

Bernard Pivot avea şi câte zece invitaţi însă ce ne interesează pe noi e că nu erau necesare nici recuzite ridicole, nici unghiuri de filmare luate de la MTV. Filmarea era simplă, curată, ca la carte, fără nici un fel de artificii însă tocmai de aici venea frumuseţea vizuală, din simplitate. Pe Internet se găsesc asemenea exemple şi în lipsa unor idei mai bune n-ar fi rău pentru echipa de producţie a emisiunii domnilor Pleşu şi Liiceanu dacă ar viziona măcar câteva minute să-şi facă o idee înainte de a-i pune pe cei doi în situaţii ridicole.

În final, după ce s-a renunţat la toate detaliile de prost gust care săreau în ochi, la stilul de filmare videoclip, totuşi, producătorul/regizorul sau cine decide acolo, nu s-a putut abţine de la o altă artisticărie astfel încât aproape tot timpul camera de filmare se plimbă în mişcări inutile deşi cei doi stau cât se poate de pe loc în scaunele lor moderne. Camerele de filmare se mişcă aproape continuu, după "lumina spiritului" probabil că asta e "miscarea ideilor"; de atîta mişcare, tare mi-e teamă că telespectatorul este ameţit. Sau se foloseşte sistemul dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i! ? Am pus mai jos fragmente din respectiva filmare, fără sunet, o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, nu-i aşa? (vă rog apăsaţi butonul play):

Îmi imaginez că prefacerile emisiunii de la o ediţie la alta au fost posibile şi ca urmare a observaţiilor de bun-simţ ale domnilor Pleşu şi Liiceanu. Numai că treaba dumnealor în emisiune e alta, nu cum se filmează şi nici dacă au în decor lampadare din Cişmigiu.

50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu  este o emisiune înregistrată. Mari oameni de televiziune, profesionişti de mare renume din TVR, pentru tot atâtea minute înregistrează ore întregi şi petrec alte ore la montaj unde doamnele îşi scot bâlbele, cearcănele de pe faţă, coşurile, răspunsurile neconvenabile ale interlocutorilor... Domnii Pleşu şi Liiceanu, cu ceasul pe masă, când bate ora termină emisiunea; fără adăugiri sau alte coafări. Mai exact, termină emisiunea când le spune producătorul care în această situaţie face şi el ceva util, îi ajută pe cei doi să nu depăşească spaţiul de emisie pentru a nu întârzia extragerea 6/49.

Încă o dată, păcat.