CRIZA, AMANTA BRUNETĂ A PREŞEDINTELUI

De unde nu vine atâta noroc să ajungi preşedinte la al doilea mandat ! Din aer apare o criză care desfiinţează presa! 
Să ne amintim de Iliescu; îl avea în coastă pe Cristoiu care când în cele şapte sute de mii de exemplare dintr-o zi obişnuită a Evenimentului zilei spunea că Cutare a fost securist... omul, c-a fost, că n-a fost securist, era pa! Sau Băcanu... da, Băcanu cu a lui Românie liberă, ce deliciu! Câte demascări minunate! Câtă societate civilă liberă şi slobodă şi slobozită din valurile Revoluţiei sângeroase din acel teribil decembrie sublim! Aia da presă! Sau Constantinescu... ce mai avea de pătimit! Nici un Armagedon nu conta dacă nu era dat la ziar. Vedea mama, citea, vedea cetăţeanul "cum dom'le să nu fie adevărat? a apărut în ziar!" da, aia da putere a presei! Când de la Mihai Cârciog la Jack (nespintecătorul) la Naşu (SRS-u') şi la minunatul CTP-ul, justiţiarul-justiţiarilor într-o ţară fără Justiţie... toţi se uneau (sau nu) să spună o treabă (albă, neagră, nu contează culoarea ci momentul şi mai cu seamă interesul de moment), când se întâmpla asta era vai şi-amar de respectivul, de la Iliescu la Năstase sau la te miri cine, la Constantinescu sau Ciorbea sau te miri cine. Când dimineaţa politicianul ajungea la birou şi începea să răsfoiască teancul de ziare, unul după altul, da, presa însemna ceva. Mesajul avea putere şi el ştia asta. Şi el, şi mama şi cetăţeanul care toată viaţa lui asta a făcut, a deschis ziarul dimineaţa să afle, toţi aflau acelaşi lucru şi mesajul astfel transmis însemna ceva. De multe ori însemna ghinion pentru politician. Dar tot era ceva decât nimic.
Acum, pentru Băsescu, pentru politicieni, totul e simplu, mult mai simplu. Acea presă nu mai există. Avem două televiziuni de ştiri care de cele mai multe ori se comportă ca două partide politice şi atât. Mai avem Internetul. Adică avem acces la o reţea mondială de informaţii publicate după cum îi vine fiecăruia pe chelie (ca şi postarea asta, de pildă) iar din această reţea mondială unele lucruri sunt scrise în limba română. Ce importanţă are asta? Ce forţă mai are jurnalistul? Niciuna. Politicianul, dimineaţa, ajunge la birou şi dă click-uri? Sau mama asta face când se întoarce de la piaţă, dă click-uri? Sau cetăţeanul, ăla, de citea la gazetă şi aşa era, dă şi el click-uri? Nu, cel mult "aşa e dom'le, pentru că a dat la televizor! ce televizor, dom'le, ăla e-a lu' Vântu, ăla a lu' Felix" adică, fix ce-a vrut Băsescu, decredibilizarea celor două televiziuni. Într-o oarecare măsură i-a reuşit. Crede cineva în deplina liberate editorială a jurnaliştilor celor două televiziuni? Pe cât de liber erau Cristoiu, Băcanu, SRS-u', CTP-ul - nu, CTP-ul, dacă îl întrebi, a rămas liber! - pe atât de liberi sunt tinerii şi entuziaştii jurnalişti ai organelor de presă care mai penetrează; Realitatea TV, Antena treipece şi, din urmă, se chinuie să cadă de pe muntele de bani al lui Patriciu, Adevărul TV.  În măsura în care din ce se publică pe Internet e ceva senzaţional, vreo crimă sau vreun cioban care a violat o oaie, pe unii, puţini, poate îi interesează. Dacă nu, nu. Cristoiu ştia şi cei care îl curtau ştiau şi ei cât valorau cele şapte sute de mii de exemplare vândute. Dincolo de bani, mai mult de un milion de oameni citeau negru pe alb şi alte câteva milioane, aflau. Acum, măsurăm totul în clik-uri disparate, date de cei care au acces. Cât din populaţia ale cărei voturi se numără la alegeri dă click-uri? Suficient de puţin încât când numărăm voturile să nu conteze decisiv. 
Dispariţia presei tipărite, şi la noi şi şi aiurea duce la modificarea tehnicilor manipulării şi a mijloacelor folosite. Odată cu asta, meseria de jurnalist îşi schimbă însuşirile. Practic, jurnalistul nu mai este individul aparţinător unei categorii profesionale anume de vreme ce oricine devine jurnalist pe martorocular@. Probabil că în curând singurul criteriu care va face dintr-un om un jurnalist va fi dacă e plătit sau nu pentru ce face. Momentul e bun pentru putere. Să ai puterea dar nu şi o presă care să ţi se opună eficient trebuie să fie extrem de plăcut. Adică pe lângă o amantă blondă, fără să fi făcut ceva anume te trezeşti cadou şi cu o amantă brunetă. Frumos.
Tot ce slobozesc Realitatea TV şi Antena 3 de dimineaţă până seara nu prea contează. Pentru că în cifre absolute, o audienţă de două-trei puncte la un moment dat din seară înseamnă tot atât de mult pe cât înseamnă la alegeri voturile celor care dau click-uri. Iar dacă din respectiva audienţă ne gândim că o parte iubesc puterea (dacă nu chiar o au), atunci zbuciumul apare şi mai inutil. În plus, cele două, uneori două partide şi ceva care îşi zic acum "opoziţie" nu ştiu sau nu pot sau habar n-au să transmită altceva care să rămână în mintea omului decât că friptura se va împărţi frăţeşte. Toate motivele disperării omului de rând din zilele astea nu există pentru opoziţie, n-au auzit, n-au văzut... pentru că sunt incapabili să înţeleagă strada. Da, ţara e în criză, oamenii sunt disperaţi... soluţii? Da, dacă unul ia Palatul Victoria, celălalt ia Palatul Cotroceni. Asta e soluţia? Aiurea!
Până când cele două televiziuni nu vor afla că nu pe cei convinşi de nevoia schimbării puterii trebuie să-i convingă ci exact pe ceilalţi, zbuciumul e inutil. Altfel spus, adecvarea discursului. E complicat. Tot cele treisprezece puncte de rating ale ştirilor ProTV (de la ce oră vreţi voi), contează (la vot). Până când nu-şi dau seama RTV şi A3 că felul brutal de a băga degetele în ochi nu va aduce voturi, poate, dimpotrivă, până când mijloacele de manipulare nu se rafinează, puterea nu are de ce să-şi facă griji. Iar asta probabil că va dura până în ultima zi de mandat a lui Băsescu. Aşa că teama de cele două televiziuni (dacă două vor mai rămâne, de vreme ce una are de sprijinit, pe faţă, partidul patronului) va apărea abia când Băsescu n-o să mai fie preşedinte, când, mai exact, un partid va avea Palatul Victoria iar celălalt Palatul Cotroceni. Atunci, Criza, amanata brunetă a preşedintelui se va împărţi la doi.