ȘI A FOST PRIMA CONVENȚIE NAȚIONALĂ PLUS!

”Se întoarce Onțanu!” Asta mi-a spus administratorul când am fost să plătesc întreținerea. ”Dom’le, a venit mult întreținerea, dar căldură n-a prea fost. Aveți idee ce se întâmplă?” l-am întrebat. ”Se întoarce Onțanu!” mi-a răspuns. ”Cum adică?” ”La primărie, o să vedeți. Pe vremea lui nu era așa.” ”Hai dom’le, cum să se mai întoarcă?” ”Se întoarce domne, dacă vă spun? Candidează! Eu am fost între apropiații lui, mă rog, eram un grup, administratori... una, alta... Mereu eram la primărie. Pe vremea aia nu era ca acum. Degeaba zice lumea c-a furat, n-a furat! Tot ce era, era câte o agapă, cu popi, o masă, alea... Dar o agapă, atât. Mai pe-aici, mai pe la Azuga... noi, apropiații lui, o agapă, dar atât! Când a fost să-l salte, eram la primărie, poate vreo douăzeci, apropiații lui, când a intrat jurista. Citise dosarul, toți așteptam. A intrat și-a zis ”Domnu’ primar, nu e nimic! Am citit, nu am găsit nimic! Nu se bazează pe nimic!” Dacă vă spun? A zis jurista, și cu toate astea, l-au săltat. A fost ordin de la Iohannis, domne, asta a fost. Dar acum se întoarce, o să vedeți”. ”Bine dom’le” am zis, mi-am luat chitanța și-am plecat.

                ”Ăștia de la USR, la început i-am simpatizat. Dar în toamnă, când cu înscrisul copiilor la școală, ce credeți că au făcut la Cluj? Mulți au case frumoase la marginea Clujului sau în localități apropiate. Ca să-și dea copiii la școlile bune din centru, și-au făcut mutație fictivă la câte o adresă din centru și au rezolvat problema. La margine să rămână nevoiașii. În loc să lupte, să aducă profesori buni la margine, să schimbe acolo lucrurile, și-au rezolvat problemele personale și gata. Dar îi auzi cum tot urlă cu corupția. ”M-am lămurit și cu voi” mi-am zis.” Asta mi-a povestit, nu de mult, un colaborator din Cluj, un om care vrea să creadă în cineva, într-un om, într-un partid, să-l sprijine, să-i dea votul.

                N-am avut cum să nu-mi amintesc faptul că pe 26 ianuarie 1987 eram angajat (cu carte de muncă) la Televiziunea Română. Lucram pe colaborare din 1984 și de câteva zile terminasem armata. 26 ianuarie era ziua de naștere a lui Ceaușescu. Acum, într-una din cele mai frumoase și stranii zile de 26 ianuarie, mă grăbeam să nu întârzii la Romexpo, la Convenția Națională PLUS. Delegat. Rugămintea era să ajung până la 10.45. Ora de începere era 11. Am ajuns la 10.40.

                De cum am intrat, am simțit o bucurie imensă. Peste tot vedeam oameni de bun-simț, educați. Sala, plină. La ”Sectorul 2” unde ar fi trebuit să stau, nu mai erau locuri. Am găsit câteva locuri în zona rezervată celor din Suceava. M-au primit bucuroși. Locurile de pe lângă mine s-au ocupat, oamenii, civilizați, spuneau ”bună ziua”, se așezau, se prezentau. Alături erau cei din Maramureș. Mai în față, cei din Sibiu.

                Victor, un amic pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani, care se așezase și el la Sectorul 2, a venit lângă mine, să mai schimbăm o vorbă. Ne-am bucurat să ne revedem. M-am salutat și cu Oana, ne-am urat ”toate cele bune”. A venit și ora 11. Dar Convenția nu a început. S-a făcut 11 și-un sfert... și 20... Tot n-a început. O doamnă a anunțat la microfon că va începe în 10 minute. N-a început. A anunțat, din nou, că va începe în 5 minute. Apoi n-a mai anunțat nimic. Ceasul era 11.45 și Convenția n-a început. ”O fi de vină vremea?” m-am întrebat. Mi-am amintit ce spunea Radu Georgescu într-un interviu ”Ajung mai devreme cu 30 de minute. Mereu am o carte la mine. Uneori, unii mai întârzie... ”știți, traficul... e iarnă... ” Serios? În ianuarie e iarnă și traficul e din București? Mi s-a întâmplat să renunț la un contract pentru că cel pe care îl așteptam a întârziat.” Mi-am amintit de Radu și mă gândeam că... sunt sub contract. Cu mâna mea am completat adeziunea, să devin membru PLUS. Eu ca eu, dar stăteam între oameni veniți din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, alături de care consideram că particip la un eveniment istoric. Mă rog, nu mai insist.

                Da, așteptam Convenția Națională! Deși unii prieteni, în ultima vreme, mă luau peste picior cu ”te-ai înscris în partidul online”, mă bucuram să fiu la Convenție. Pentru că după întâlnirea de la Pavilionul H, așteptam acele idei care să mă convingă că intuiția nu m-a înșelat.

                Fără vreun cuvânt introductiv, brusc (și fără primul vers), Convenția a început cu intonarea imnului național. Lumina s-a stins în sală și nu am înțeles, de ce? Toți oamenii s-au ridicat în picioare. Mereu când sunt între mulți oameni și aud imnul, mă emoționez. Eram cu un pahar de cafea în mână și așa am rămas până la final. Dar, după mai bine de trei sferturi de oră de întârziere, imnul s-a auzit într-o variantă prescurtată, cu finalul tăiat/filat. ”Am avut prea mult timp să fiu scurt” zicea Nenea Iancu. Știu că dacă se aud versurile, imnul nostru este lung, foarte lung. O variantă orchestrală poate fi mai scurtă. Organizatorii au ales o variantă cu versuri, cântată de un cor, dar au tăiat din imn, s-au gândit că e prea lung. Ăsta este imnul nostru, lung, cu versuri. Eu, unul, nu m-aș fi plictisit să aud tot imnul la prima Convenție Națională a partidului. Mă rog, nu mai insist.

Foto: autorul

Ce am înțeles eu din această primă Convenție Națională a fost că am luat parte la nașterea oficială a partidului. Alături de toți cei prezenți, simțeam că este o onoare că sunt acolo. Totodată, mi-a fost clar încă din mail-urile primite în ajunul Convenției, că unele lucruri sunt prestabilite, iar Convenția este necesară (și) procedural. Dar voi reveni asupra acestui aspect.

                M-a mâhnit mizeria propagată de Marius Oprea, cu înființarea partidului de către securiști. M-a mâhnit și inabilitatea primului răspuns dat de Dacian Cioloș. Dar m-am bucurat când l-am văzut live spunând ”regret”. Acest cuvânt nu este în vocabularul politicienilor români și acum îl auzeam pe liderul partidului în care m-am înscris spunând ”regret”. Legat de episodul înființării PLUS, explicații clare încă nu au venit și cred că nici nu vor mai veni vreodată. Eu, unul, am luat drept explicație retragerea tânărului Iordache. Știți vorba aceea, fum fără foc nu există. Mă rog, nu mai insist.

                Când a ieșit în conferință de presă Dacian Cioloș și a spus ”regret”, a mai spus un lucru, repetat sub altă formă și la Convenție. Ceva de genul ”numai cine nu muncește, nu greșește”. Da, de acord. În contextul acestor rânduri, despre prima Convenție Națională am un comentariu. Când faci politică, adică atunci când te implici în viața cetății și, prin poziția pe care o ocupi sau la care aspiri, se presupune că viața multor oameni depinde sau va depinde de acțiunile tale, ideea de ”greșeală” nu este acceptabilă. Sigur, e omenește să greșești, poate pare plictisitor ce spun aici, dar dacă eu greșesc în familia mea sau la serviciul meu sunt afectați mai mulți sau mai puțini oameni. Dacă greșește Cioloș și e prim-ministru sau președinte, dacă greșește partidul și e la guvernare, nu mai vorbim despre o greșeală făcută în procesul muncii. Cum spunea Adriana Stoian într-o postare nu de mult, după 89, țara asta a avut (sau a părut că a avut) o mare șansă numită Convenția Democrată, în 1996. Pentru mine, ca pentru mulți, s-a ales praful de acea șansă. Dintre copiii veniți acum la PLUS, mulți abia se născuseră în 96 sau unii încă nu erau născuți. Acum, cu PLUS și USR pare că mai avem o șansă. Dacă o irosim, poate vor fi necesare _mai multe generații decât au fost necesare din 96 până acum pentru a mai apărea o nouă șansă. De aceea cred că nu o greșeală, ci NICIUN FEL DE GREȘEALĂ nu este permisă, indiferent că e mare sau mică, voluntară sau involuntară. Atenția la detalii îmi pare nu importantă, ci crucială.

                Cu regret, cu toate circumstanțele atenuante (nu sunt dispus să accept circumstanțe, de fapt, recunosc), la Convenția Națională iar s-a adunat un număr de greșeli voluntare sau involuntare. De la cele de ordin tehnic, la unele procedurale care au lăsat loc de suspiciuni. Chiar dacă lucrurile s-au făcut cu entuziasm, cu bani puțini sau deloc, nu contează, nu interesează pe nimeni. Nu voi face aici inventarul greșelilor, dacă e cineva interesat de opinia mea o pot transmite în particular, cu detalii. Dar de la (ne)atenția oferită jurnaliștilor, la aspectul scenei, cu lumină proastă și ecrane greșit administrate, la aceleași bâlbâieli ale votării online și la adoptarea variantei ”X.0” de statut, greșelile s-au adunat. Veți spune că nu asta contează, că altele sunt lucrurile importante. Nu, totul contează, absolut totul. Pentru cine nu a înțeles, administratorul blocului meu nu va fi în vecii vecilor convins să voteze cu PLUS. El îl așteaptă pe Onțanu. Trei milioane de ”administratori” sunt agenți electorali ai PSD-ului sau ai aliaților lor, electori captivi. E bine să uităm de ei. E bine să uităm de PSD. E bine să avem un statut care definește partidul nostru, nu un statut mai bun decât al PSD-ului. Prietenul meu de la Cluj, în schimb, vrea să sprijine pe cineva, cu bună credință. El, da, vrea să-l convingem. El, alături de toți cei care au stat la coadă cu periuța de dinți la ei între tururi la prezidențialele trecute, așteaptă, își doresc să apară cineva care să-i convingă. Sunt mai mulți decât numărul ”administratorilor de bloc” și aritmetic, și fizic. Dar ei nu pot fi convinși cu niciun fel de greșeli, de scuze sau de îngăduințe. Ei așteaptă ca ora fixă să nu mai fie relativă în educația românilor, așteaptă ca lucrurile să nu mai fie făcute doar procedural. Indiferent că e vorba de lucruri mărunte, tehnice sau de idei esențiale, cred că partidul trebuie să apeleze la profesioniști, iar acei români buni și deștepți din discursul lui Vlad, pe lângă toate cele spuse de el, cred că acei români trebuie să fie definiți ca profesioniști. Nu dintre cei ”15.000” pregătiți în 96.

                M-am bucurat să fiu parte la discursul lui Vlad Voiculescu. Vreau să-l susțin pe Vlad dacă va candida la Primăria Generală sau pentru oricare alt job. Și pentru Vlad m-am înscris în PLUS. El nu a avut doar un discurs, nu a transmis doar emoție, ci a marcat, politic, jaloanele perioadei următoare. ”Vrem, în primul rând, un stat funcțional, nu unul bolând. Vrem un stat independent, nu unul capturat. Vrem un stat care să lucreze pentru cetățeni, nu pentru o mână de politicieni. (...) Vrem un stat care să construiască drumuri și poduri și spitale și infrastructură digitală pentru ca toate astea să ne aducă mai aproape unii de alții, pentru că uniți suntem mai puternici și uniți suntem competitivi. De-asta ne trebuie unitate. (...) Avem nevoie de noi, de nimic altceva. Avem nevoie de românii buni și muncitori și deștepți pe care orice investitor străin și orice antreprenor român și orice ONG e în stare să-i găsească și să-i pună să lucreze pentru el sau pentru acel ONG. Doar politicienii noștri n-au fost niciodată în stare să găsească acei oameni și să-i aducă în instituțiile statului, acolo unde pot lucra pentru noi toți.” Vlad mi-a transmis decizie, bun-simț, nivel înalt de educație, într-un cuvânt, încredere. Are viziune și determinare pentru a schimba lucrurile de jos, de acolo, din Ferentari, așa cum o face unul dintre eroii săi. Vlad, deși cu un discurs bine scris, a fost extrem de emoționat, mai mult emoționat, cred, de context și de importanța momentului. Prin prezentarea candidaților partidului pentru europarlamentare, fără să-i numească, dau citându-le faptele, Vlad m-a convins să le acord încrederea, nu prezentarea online, nu procedura discutabilă de selecție.

                M-am bucurat să văd că Oana Pellea și Marius Manole susțin PLUS. Îmi pare rău că – din motivele lor – nu fac și nu vor face parte din partid, formal vorbind. Astea da momente de inspirație!

Am înțeles rațiunea invitării lui Haș, a nișei pe care o reprezintă.

M-am bucurat să-l aud și să-l văd, din nou, vorbind pe Dacian Cioloș. Totuși, problema pe care o are când vorbește în public e că se simte o linie de demarcație între ce și cum spune liber, cu sinceritate și convingere și ce are scris, probabil supervizat și de câte un sfătuitor. Cred că ar avea mult mai mult de câștigat dacă ar renunța la partea prestabilită. La fel ca în întâlnirea precedentă, s-a încercat crearea unui moment înălțător din acel ”Începem!” sincronizat și cu ecranul din spatele său. Nu a ieșit la berărie, nu a ieșit nici acum, deși Dacian Cioloș a încercat să ridice tensiunea spre acel punct. Ca în alte discursuri, Dacian a început prin a defini și a pune în discuție ideea de ”necesară normalitate”. Este, probabil, ceea ce ne lipsește cel mai mult, celor mai mulți dintre noi. ”Ce-ar fi ca în starea aceasta de normalitate pe care, cu siguranță, o găsim fiecare dintre noi, să facem pasul complet și să nu mai dăm înapoi ?! Pentru că nu-i suficient să facem pasul, e important ca alții care sunt lângă noi să simtă că nu mai dăm înapoi și că mergem înainte.”

Regret că atât tânărul Andrei Lupu, cât și Dacian Cioloș au luat drept țintă PSD (mai mult Andrei) în această inaugurală Convenție Națională. În singura ședință la care la am fost la USR, timp de trei ore am auzit discutându-se doar despre cât de ticăloși sunt cei de la PSD și cât de buni suntem noi. N-aș vrea ca la PLUS să mai aud asta. Da, trebuie să ne luptăm cu PSD așa cum trebuie să ne luptăm cu oricare altă forță politică, partid sau uniune sau ce-o fi, care prin acțiunile sale aduce prejudicii României. Mai important cred că este să ne concentrăm pe ce avem de făcut, să comunicăm cu oamenii sictiriți și cuprinși de lehamite, cu românii din țară și din afară, decât să arătăm cât de ticăloși sunt cei de la PSD și să ne pierdem vremea când, în acest timp, avem atât de multe de reparat și construit, cum s-a repetat la Convenția Națională.

Cum a spus Dacian Cioloș, în ciuda vremii (Ce să vezi? E iarnă în București, în ianuarie!) la Convenție au venit aproape 1800 de oameni. Oameni dispuși să treacă cu vederea cam toate imperfecțiunile (ca să nu spun alt cuvânt) Convenției. Probabil că mai sunt mulți alți oameni în țară dispuși, încă o vreme, să treacă cu vederea diverse greșeli. Însă fruntașii PLUS ar trebui să fie conștienți că asta nu se va întâmpla la nesfârșit. Am uitat bâlbâielile din perioada guvernării Cioloș, am trecut cu vederea atât accidentele grave, cât și pe cele ușoare din nașterea partidului. Că tot s-a pomenit de PSD, aș vrea ca nimic din practicile PSD-ului sau ale niciunui partid care din anumite rațiuni vede compromisul și minciuna ca normă, să nu se regăsească în PLUS.

Habar n-am dacă voi face – sau nu – cronica întâlnirilor publice ale partidului. Procedural, probabil că scopul a fost atins. Am plecat cu sentimentul că am luat parte la nașterea unei forțe politice importante și m-am bucurat să mă aflu alături de oameni deciși, oameni de calitate. Atât cât s-a câștigat până acum, prin munca câtorva oameni, sper să nu se piardă prin greșeli repetate, sper ca partidul să-și împlinească menirea, aceea de a reconstrui și a construi România.

Onoare muncii!

Găsiți această imagine la intrarea în Parcul Tei (Sectorul 2), la bodega din stația tramvaiului 16;
cred că știe administratorul ce știe!

PS1 - Totuși, ceva n-am înțeles; dacă Dacian Cioloș, unic candidat ales președinte al partidului, va fi ales la europarlamentare, ce face, pleacă și lasă partidul sau îl conduce de la Parlamentul European? În fața acestei întrebări cred că ar fi util de aflat care a fost rațiunea depunerii candidaturii. Sper că mecanismul aflat la baza deciziei nu este același cu mecanismul aplicat de unii membrii USR la Cluj, când își înscriu copiii la școlile din centru.

PS2 – Până să public acest text, ne-am înfrățit cu USR. Așa cum am spus cu altă ocazie, pentru că nu am fost niciodată în vreun partid sau alt tip de organizație mai mult sau mai puțin politică, nu prea știu cum e cu democrația de partid. Am văzut că în Statut și în Cod scrie că problemele interne trebuie dezbătute în interior. Nu am prbleme interne. Îmi cer scuze, cred că din neatenție nu am participat la nicio dezbatere pe marginea constituirii Coaliției ”2020 USR+PLUS”.  Aștept și Regulamentul de Ordine Interioară.

ÎNTÂLNIREA Ro+ de la H; PUȚIN, SUNT DEZAMĂGIT

De-a lungul timpului am fost la patru întruniri politice.

Prima, în 1980, când ar fi trebuit să devin membru al Uniunii Tineretului Comunist. Un profesor din școală ne-a așezat în bănci și ne-a dat cereri tipizate pe care să le completăm. Am refuzat să completez cererea. A fost un șoc, era de neconceput. La Sector raportarea nu era 100% și asta era o tragedie. Nimeni nu înțelegea de ce nu vreau să fac ceva ce era de la sine înțeles că trebuie făcut.

A doua întrunire politică la care am fost chemat a fost în ziua de marți, 19 decembrie 1989. Lucram la TVR și în acea zi s-au organizat ședințe cu toate colectivele la care era obligatoriu să participe toată lumea, indiferent dacă erai sau nu membru UTC sau PCR. Șefii au înfierat evenimentele de la Timișoara. Într-o atmosferă apăsătoare, tensionată, câțiva colegi au înfierat și ei. Inutil să mai spun că peste doar câteva zile, și unii, și alții, erau cei mai mari revoluționari.

Înainte de trecutele alegeri parlamentare, am încercat să mă apropii de USR. Am fost la o ședință care a durat trei ore, într-o casă (parcă, conspirativă) pe undeva pe la Eroilor, unde au venit doi consilieri locali care n-au făcut altceva decât să povestească cât de ticăloși sunt cei de la PSD și cât de minunați luptători sunt ei, consilierii USR. Peste câteva zile erau alegerile dar acest subiect urma să fie dezbătut într-o altă ședință la care nu m-am mai dus, era pierdere de vreme.

A patra întrunire politică la care am participat a avut loc în urmă cu două zile, pe 20 noiembrie, la Berăria H. A fost întâlnirea inițiatorilor Ro+ cu susținătorii din București și Ilfov. Mărturisesc, pe măsură de mă apropiam de Herăstrău, era o oarecare emoție care mă cuprinsese. Încă de la primele semne pe care le-a dat Ro+ m-am bucurat la gândul că ar putea să apară o forță care să se opună tăvălugului PSD-ALDE. În ultimele luni am fost între aceia care tot așteptau să vadă că ceva se întâmplă. Parcă cineva tot încerca să pornească motorul dar nu pornea, dădea rateuri. Mi-am zis ”gata, s-au decis!”.

Înscris fiind ca susținător al Ro+ de când au fost declarate primele intenții, eram în baza lor de date. Din semnele primite până în seara zilei de 20 noiembrie mi-a fost clar Ro+ este din Secolul XXI; la organizare, pe lângă oameni, în mod evident munceau mașinile care trimiteau același mesaj atent elaborat tuturor ca și când s-ar adresa fiecăruia, în parte. Sigur, nu mă așteptam să mi se răspundă personal la ce mi-au cerut personal pe mail (”care cred eu că e problema cea mai mare și cum cred că pot să contribui?” asta era ideea cerinței pe care am primit-o). Mi-am zis că e vorba de organizare și așa se fac lucrurile în ziua de azi, și cu mașini. 

Eu am făcut fotografia cu telefonul meu Huawei cu ecranul spart

              Am ajuns la H, am arătat telefonul meu Huawei cu ecranul spart, am mers la tabletă, am primit brățara (mă simțeam puțin ca la intrarea la festival) și am coborât către sectorul meu. Clar, cei fără telefon mobil aveau o problemă, nu știu să spun care a fost soluția pentru ei, sigur exista una. Erau plăcuțe indicatoare cu zone în care să te așezi în funcție de sectorul din București din care proveneai sau din Ilfov. Cu greu am găsit un loc pe scaun. A început evenimentul cu o domnișoară care, la un moment dat, a început să vorbească pe scenă. Aveam să înțeleg că ea era moderatorul, driver-ul evenimentului. Din ce am auzit vorbindu-se în jurul meu, nu eram singurul în mintea căruia încolțise gândul ”berăriei”. Nu m-a deranjat ideea, deși, nu cred că lucrurile ar fi stat la fel dacă întâlnirea ar fi avut loc, de pildă la... Circul de stat. Mulți s-ar fi gândit, probabil, la ideea de ”pâine și circ”, eu mă gândeam la arenă.

La o ridicare de mâini, aproape toți cei din sală (peste 85%, la o privire de plan general) erau la prima întâlnire cu Ro+. Nu știu ce așteptări aveau dar pot să spun că eu, unul, nu aveam alte așteptări decât să văd câțiva oameni onești de la care să aflu de câteva idei/puncte/liniuțe, orice, din care să înțeleg ce și cum au de gând să facă. Oamenii, i-am văzut.

Nu am înțeles de ce, minute în șir, a fost necesară pomenirea numelor celor din comitetul de inițiativă și invitarea lor pe scenă. Oricum, nimeni nu a reținut pe nimeni, toți fiind anonimi. Pe măsură ce Dacian Cioloș îi citea, numele lor apăreau ca genericul din Odiseea Spațială pe ecranele aflate de o parte și de cealaltă a siglei ”Berăria H”. Au stat acolo, pe post de decor, până s-au terminat discursurile tuturor celor din echipa de conducere, de data asta, oameni cu notorietate (mai mare sau mai mică). Nu am înțeles de ce timpul a fost împărțit astfel încât o bună parte din întâlnire a trebuit să o ascult pe Luiza Zan cântând ”a capella”. N-am nimic cu cântatul ”a capella”, nu că nu mi-ar plăcea Luiza dar nu pentru ea venisem. Încercarea ei de a mobiliza sala a fost un fiasco total.

Și această imagine a fost surprinsă cu telefonul meu Huawei cu ecranul spart

După primul exercițiu în care puterea tehnologiei ne-a arătat că ne dorim mai mult și mai mult un București civilizat, al doilea exercițiu, cel important de fapt, probabil, punctul culminant al serii, a fost, iar, un fiasco. Li s-a cerut tuturor celor din sală să intre pe o anume adresă de site unde să scrie răspunsul la trei întrebări: 1. Câți oameni crezi că vei aduce în Ro+? 2. Cât timp crezi că vei putea să aloci pentru a te implica în acțiunile mișcării și 3. Cu ce sumă crezi că vei putea să cotizezi lunar? Ei bine, în primul minut de folosire a tehnologiei, utilajele s-au blocat, site-ul nu a mai funcționat. Domnișoara driver, pe care, între timp, am aflat că o cheamă Oana Bogdan (îmi cer scuze că n-am știut de la început, sper să nu-i greșesc numele) dând dovadă de o excelentă spontaneitate și o bună comunicare cu masele, a încercat să redreseze situația din mers cu ideea să intrăm pe rând, pe site, Ilfovul și apoi fiecare sector. După vreo 3 minute, Ilfovul nu prididea. La o aritmetică simplă, 3 minute x 7 zone=21 de minute, cel puțin, ar fi fost necesare să intrăm toți, pe rând. Ceea ce era un timp enorm. După ce a înțeles și domnișoara Bogdan lucrul acesta, a zis că să intrăm câte două grupări, Ilfov și Sectorul 1, Sectorul 2 cu Sectorul 3 și tot așa. Tot n-a funcționat. Apoi, să scriem cu carioca pe o hârtiuță și să lăsăm hârtiuța la ieșire. Pe scenă era și Vlad Voiculescu, cel care ne spusese ce vrea Mișcarea de la noi, anume să aducem oameni, timp și bani. Cifrele de pe ecran, într-o frenetică urcare, erau sumele miilor de ore, zecilor de mii de lei și al miilor de simpatizanți pe care părea că îi are mișcarea, dintr-o simplă aplicație de net! Statistica nu era exactă pentru că eu, deși prezent și cu bune intenții, nu reușisem să intru pe site; am încercat de trei ori și am renunțat. Iar m-am întrebat care era soluția pentru cei fără mobil (mulți, nu știu să dea un sms, de exemplu, dar au drept de vot! avem nevoie de ei?)?

Am tot respectul pentru realizările fiecăruia dintre cei din echipa prezentată de Dacian Cioloș. Sunt lucruri remarcabile și nu pot să nu numesc proiectul Magic Home și Magic Camp ca fiind de departe extraordinar. Dar toate cele numite de Cioloș sunt, totuși, altceva decât a conduce o țară. Eu așa cred. Nu vreau să minimizez cu nimic vreun merit al cuiva din Ro+. M-aș fi bucurat să aflu, atât cât pot să înțeleg, dacă există vreo strategie. M-aș fi bucurat ca timpul să fie folosit mai eficient, chiar folosirea timpului a peste 1500 de oameni să fie un exercițiu impecabil care să dea încrederea că oamenii știu ce vor (1500 de oameni x 2 ore = 3000 de ore, nu?). Din păcate, n-a fost așa. Eu știu din meseria mea că cele mai bune și mai firești emisiuni (în direct) au fost cele bine pregătite în care părea că totul e spontan. Aș fi vrut să nu fiu între peste 1500 de oameni care priveau spre o scenă ci să simt că există o interacțiune directă, un dialog direct între scenă și sală, în afara telefoanelor mobile. Aș fi vrut să plec bucuros că simt că se naște ceva important, ceva ce emană forță și încredere. Nu cred că e destul să le spui oamenilor ”avem nevoie de încrederea voastră” fără să te gândești și cum să faci ceva să le insufli această încredere. Ce să faci? Nu știu, ceva uman, ceva direct, ceva altceva decât jazz sau smartphone. Știu, semnul a fost că ”facem apel la inteligența voastră, suntem, noi între noi, cei educați”. Mulțumesc. Dar nu cred că de asta e nevoie astfel încât să pot să sper că într-o bună zi PSD-ALDE nu vor mai fi ce sunt acum. Iar lucrul care mă îngrijorează cel mai mult este că în afara nevoii de a convinge fiecare câte 10 oameni (”citește și dă mai departe”), o ideea deloc nouă sau sclipitoare, n-am perceput absolut deloc care este viziunea, măcar în linii generale, viziunea pe care Mișcarea o are când se adresează atât simpatizanților cât și nehotărâților.

La un moment dat, ceea ce părea să fie o idee rostită de Cioloș, m-a luat prin surprindere. ”Nu vrem să fim o mișcare de lideri”. Mișcarea România Împreună nu vrea să fie un partid care să aibă un lider sau lideri. Scuze, poate să fie așa, nu zic nu, dar dacă nu vor exista lideri, atunci la cine se va raporta electoratul, mulțimea? Nu de voturi are nevoie Mișcarea pentru a lua puterea și a face lucruri bune pentru cetățeni? Nu de cât mai multe voturi? Cei pe care mă gândesc să-i conving să susțină Mișcarea mă vor întreba ”ai cui sunt, ai lui Cioloș?”, eu o să le spun că nu? Că nu există conducători, că nu e nevoie? Cred că este o greșeală așa cum multe greșeli am văzut marți seară.

Cred în onestitatea acestor oameni, în dorința lor de a se lupta cu nenorocirea prin care trece România ultimilor ani. Mai cred că deși guvernarea Cioloș nu a fost una strălucită, cu multe stângăcii și bețe în roate, a adus sinceritatea și intenția de a face altfel, politica. Cred că Ro+ are nevoie de susținere. Însă exercițiul de marți seară nu știu cât a fost de util, de eficient. Sunt puțin dezamăgit și sper ca la următoarele acțiuni să văd și un pic substanță, măcar câteva idei valoroase și, conturată, o viziune. Fără aceste condiții, doar cu sinceritate și nevoia de încredere, nu cred că vor fi convinși prea mulți oameni să susțină un proiect ce nu se poate defini. Am scris aceste gânduri având convingerea că pot fi utile. Altfel, o laudă în plus era simplu de adus. Onoare muncii!

PS-23 noiembrie - O doamnă cu numele Oana Bogdan mi-a atras atenția într-un comentariu că pe scenă a fost doamna Oana Țoiu. Mi-am exprimat nesiguranța în text. Acum, îmi cer scuze ambelor doamne.

RAREȘ BOGDAN ȘI MARIAN MUNTEANU; CHIAR NU VEDEȚI?

Această emisiune este un pamflet și se poate viziona împreună cu părinții ori familia.

Că tocmai am plecat zilele trecute din Piața Universității (mai exact, în urmă cu 9.441 de zile) și doar ce-am dat colțul pe Batiștei și Marian Munteanu a fost bătut de mineri și a ajuns în comă, la spital. ...’ce-l văd că apare în primii ani prin ’90 alături de Virgil Măgureanu; a fost cineva care n-a fost şocat de alăturare? Sigur, întrebarea mea nu-i cuprinde pe colaboratorii domnului Măgureanu și nici pe apropiații domnului Munteanu (de ce să se șocheze ei?). Eu, noi, ăștilalți, am rămas interziși.

Pe parcursul celor 9.441 de zile trecute din 15 iunie 1990, intersectarea mea cu apariția domnului Marian Munteanu în spațiul public s-a produs cometic (sau meteoric, depinde, fiecare, ce corp ceresc preferă). Odată l-am auzit vorbind despre etnografie, nu mai știu la care radio că tare eram nervos pe vreo 50 de grade, în înghesuială, tot pe lângă Universitate. Altădată, la fel de sporadic, cu coada ochiului și vârful urechii l-am băgat de seamă că avea un discurs ușor ciudat, mai spre naționalism/legionarism. Nu mai știu unde și cum că nu m-a interesat să rețin. După asocierea domniei sale cu domnul Virgil Măgureanu mi-am zis că omul (domnul Munteanu) s-a țicnit și nu merită să-l mai iau în serios never/ever.

Fotografie de Marius Vasilică / Mediafax Foto

Când.... hop! La ”Jocuri dă putere” cum își spune emisiunii chiar realizatorul, cine apare invitat, în ”Legenda călărețului singuratic”, singur, singurel? 1 la 1; îmbătrânit, puțin adus de spate, cu fire albe-n barbă, cu aceeași prețiozitate a intelectualului subțire, într-un dialog în care înțelegerea dintre moderator/realizator și invitat era perfectă: Marian Munteanu! ”Ei, drăcie!” mi-am zis și am schimbat programul.

Sursa imaginii: televiziunea de știri RealitateaTV

Nu trec câteva zile și, tot la ”dă putere”, iar Marian Munteanu. ”Ha!” mi-am zis, ”Rareș ăsta pune ceva la cale, e din noua generație de combinatori, mai rafinați decât generaţia guzganului rozaliu!” și-am schimbat programul.

Sursa imaginii: televiziunea de știri RealitateaTV

Desișor spre des Marian Munteanu apărea la ”Jocuri dă putere”. Dar doar acolo. Concurența (Gâdea-Badea-Ciuvică-Ursu-Chireac pe alocuri) chițibușa cometico-sporadic pe marginea aparițiilor bătrânelului la ”dă putere”. Atât. ”Clar se coace ceva” mi-am zis, că nu vedeam de ce, brusc și dintr-o dată, ”dă putere” se băga în seamă cu Marian Munteanu, în cadre largi, doar ei doi, cordial și față în față emiteau color 4:3, ore întregi, pierduți, parcă, în imensitatea studioului, despre orice și nimic. 

Sursa imaginii: televiziunea de știri RealitateaTV

Se apropiau alegerile și astfel se consumau ultimele zile din cele ajunse azi la numărul 9.441 din 15 iunie 1990 încoace. Dar Marian Munteanu părea că n-are nicio legătură cu vreo candidatură, alegere, partid ș.a.m.d. Nu încă.

Rareș Bogdan a fost umilit odată când, din partea PNL (epoca Crin) a fost propus șef la TVR dar nu s-a comis că nu a fost cvorum/nu a vrut Ponta. Clar, în cuplul Ponta-Antonescu, ”dă putere” a fost Antonescian și nu Pontian. Cu onoare cum îl știu, ”dă putere” nu cred că ar nega asta. Iar dacă ar face-o, evidențele îl trădează. Deunăzi aflu că președintele tuturor românilor, domnul Iohannis, i-a propus lui ”dă putere” să-l facă șef la TVR (pentru a doua oară în cărți, deci). Adică președintele vrea să facă din TVR propria unealtă, la fel cum au făcut predecesorii 'mnealui și cum vor să facă toți politicienii, o unealtă, din televiziunea publică. ”dă putere”, după reflexie și consultarea cu Gușă, a refuzat să fie şeful uneltei. Mai-mai c-ar fi fost de acord dacă, șef la TVR fiind putea să-și facă mai departe ”dă putere” la televiziunea de știri RealitateaTV. O nerozie mai mare ați auzit vreodată? Pe de altă parte, domnul Rareș Bogdan, născut la televiziunea de știri în insolvență de vreo cinci ani RealitateaTV, va fi cu singuranță șef la TVR după ce se va modifica legislația și TVR-ul va putea intra în insolvență. ”dă putere” nu poate decât în insolvență, altfel, e mai complicat.

Recapitulăm faptele: Munteanu apare din senin, o dată, și-ncă odată, și-ncă odată la ”dă putere”. De unde până unde? Nu știm. Tot ce pot să bănuiesc e că toate personajele perindate pe la ”dă putere”, chemate să-l certifice drept mare realizator tv, ele însele, personajele, ahtiate după micul ecran (pentru cei mici), de la Liiceanu la Pleșu, la Ana-cea-Blandiana și Patapievici (el n-a fost? n-o fi fost că n-am urmărit decât cometic), adică mai toți douăzecișidoizeciști, toți piețarii luminați de la Universitatea din '90 au venit să discute despre nimic la ”dă putere”. Printre ei, Marian Munteanu. Nimic ieșit din comun. Doar că toți au venit câte o (singură/sic) dată, în vreme ce Marian Munteanu și-a luat abonament la sală. Și asta înainte de tevatura cu primăria Capitalei. Că după candidatură... deja acum suntem în alt film.

Alt fapt e penibilul the Orban. Brusc și dintr-o dată iese din cărți pentru o șpagă de 50.000 de euro (vorbește lumea/DNA-ul) pentru Gușă și Oancea (50:2). La ce sume minuscule s-a ajuns! Cum a zis și Oancea, cred că nici acum și nici-o-da-tă în ultimele 9.441 de zile, nici Gușă, nici el, Oancea și nici alții de prin televiziuni n-au laut șpăgi de la politicieni pentru a se da la televizor. De ce n-au luat? ”Pentru că e ilegal” a zis Oancea, cu părere de rău că nu-i legal, ca la alții. N-am pus la socoteală zilele trecute din 22 decembrie 89 până în 15 iunie 90, perioada asta e în afara intervalului celor 9.441 de zile tocmai trecute (în cursul zilei de azi se consumă ultima, mâine vor fi fost 9.442 de zile trecute fix).

Vin alegerile. Și cine intră în scenă? Iosefini! Care l-a scos din pălărie pe cel cu care tocmai am început să ne (re)obișnuim: Mariannnnnnn Munteanuuuuuuu! Relansat de Rareeeeeeeș Bogdannnnnn! De nicăieri, brusc și dintr-o dată. Doar că relansarea făcută de ”dă putere” a fost cam chinuită și inadecvată, spre exemplu, pentru Oana Zamfir de la Digi24HD, care a revenit, astfel, în discuție la capitolul ”așa nu”, Oana care, văzându-l des pe domnul Munteanu la Rareș, a început, probabil, să aibă și 'mneaei, repere. Monumentala gafă a fătucei îl readusese pasager pe domnul Munteanu în memoria opiniei publice, anul trecut, cu ocazia dosarului Mineriadei (se clasează/nu se clasează/se clasează/nu se clasează). Altfel, ieșirile publice din ultimele zile (din cele nouă mii și ceva) ale domnului Marian Munteanu au fost absolut șterse (excepție face dileala clipei Măgureanu petrecută spre începutul intervalului). Cu astfel de ocazii/dosare/procese, în timp, domnul Marian Munteanu a mai fost întrebat de una-alta, de unul-altul, vag și rar. Totul până la promovarea explozivă, susținută de ”dă putere” mai spre zilele noastre.

Tocmai ce l-am auzit pe domnul Băsescu spunând că serviciile (secrete) sunt peste tot, ”în Guvern, de pildă, prin persoana domnului Vasile Dâncu” (T. Băsescu la RomâniaTV). Domnul Vasile Dâncu, printre altele, are și funcția de prieten și partener în numeroase afaceri cu Cozmin Gușă.  Dar mai are și alte funcții. Acum, dacă domnul Băsescu are dreptate sau nu, dacă, fost președinte fiind vreo 3.650 de zile și mai bine, știe cât de cât despre ce vorbește, dacă, de pildă, domnul Marian Munteanu s-a mai conversat cu domnul Virgil Măgureanu despre încălzirea globală sau despre vânătoarea balenelor, toate astea și multe altele, nu avem de unde să știm dacă au vreo legătură, una cu alta, ceva cu altceva sau sunt doar fapte disparate. Cert e că numirea șefului TVR s-a tot amânat (și se mai amână-până când? până după alegerile locale?) iar ”dă putere” a dat în vileag povestea cu propunerea președintelui cam la ora la care domnul Marian Munteanu e pe făraș.

O întrebare ca un murmur străbate mediile: cine l-a (re)încălzit, (re)inventat pe Marian Munteanu și de ce? În care laboratoare ale cărei unități ”dă putere” s-a născut/încurajat/promovat/expus ideea? După constatarea faptelor de mai sus, sunt convins că Rareș Bogdan nu a avut niciun amestec. Atât umilirea sa când cu prima încercare de înscăunare la TVR cât și această a doua încercare disperată de a-l convinge pe ”dă putere” să accepte mai întâi să fie membru în CA (alături de o altă tânără speranță – George Orbean) iar mai apoi, ”dă putere” să fie chiar șeful TVR, fapte coroborate cu candidatul/invitat la ”dă putere” din partea PNL la postul de primar al Capitalei, toate aceste lucruri, alături de prietenii cu foști sau actuali, activi sau rezerviști combatanți ai serviciilor, sunt fapte, adică vreau să zic, sunt coincidențe și nimic mai mult. Pentru că domnii Marian Munteanu și Virgil Măgureanu, când se întâlnesc în cancelarie la Universitate să încheie mediile, vorbesc despre lungimea fustiței profesoarei de sport de la Facultatea de literaturi. Și nici Cozmin Gușă nu are niciun amestec și nici bani n-a luat/pretins pentru că și pentru el e ilegal. ”Coincidențe întâmplătoare” poate ar zice ”dă putere”, încercări ordinare de manipulare ieftină, de mituire a televiziunilor care n-au voie să ia bani de la politicieni, tot pentru că e ilegal (revenim la cât de frumos a zis-o Oancea; și așa e, ilegal). Iar pe deasupra, cineva vrea să-i bage presei pumnul în gură.

În susținerea tuturor celor declarate mai sus, atașez și vă invit să vă delectați cu un buchet din cele mai frumoase imagini surprinse acum 9.441, 9.442, 9.443, 9.444, 9.445, 9.446.... mă rog... 9000...și ceva de zile în urmă, în lunile aprilie-mai 1990 fix, pe vremea când mii, zeci de mii de oameni cântam în cor melodii devenite șlagăre precum ”mai bine mort/decât comunist”. Unii cântau fals că n-aveau ureche muzicală. Și de-atunci tot cântă fals dar îi luăm drept Angela Gheorghiu și trecem cu vederea.

Onoare muncii!

Fotografii de Paul Agarici, Gig Motoianu și Gabriel Bugnar  - 2 mai 1990

 

Fotografii de Gabriel Bugnar - 9 mai 1990

Fotografii de Gabriel Bugnar

Noul SMART FM

UN RADIO CULTURAL

Ascultam Smart FM de vreo doi-trei ani, pe vremea când de playlist-uri se ocupa un prieten și fost coleg, un mare tehnician pasionat de radio, Mircea Păun. El și Ana,  soția lui, făceau ca tonomatul să meargă. Era muzica mea, a celor de 40-50 de ani. Îmi plăcea și că nu erau reclame. Suna bine.

sursa: smartfm.ro

Aflu de pe paginademedia.ro că Marius Tucă a preluat radioul în septembrie anul trecut. Dar până de curând s-a auzit la fel ca-n ultimii ani. De vreo câteva zile, însă, e altceva! Vineri după-amiză, în mașină, dau pe Smart FM. Rodica Mandache și Emilia Popescu făceau o emisiune despre Caragiale, ilustrată cu Tudor Gheorghe din când în când. Cred că am apucat ultimele 30 de minute din emisiune, am auzit o singură dată numărul de telefon dar nu l-am reținut. Cele două doamne de la microfon regretau că nu le-a sunat nimeni... îmi doream să mai spună o dată numărul, să le sun, să le spun ce stare minunată mi-au dat după doar câteva minute în care le-am ascultat. N-au mai repetat numărul de telefon. Le-a sunat un ascultător care le-a spus că n-ar fi telefonat de teamă să nu le întrerupă. Coincidență sau nu, era tot un Gabriel, de aceeași vârstă cu mine. Dacă aș fi apucat să le sun, le-aș fi spus că mi-era teamă să le întrerup. 

Sloganul radioului este ”un radio cu spatele gol”. Nu știu cât e inspirat, chiar dacă aduce cu versul unui poet revoluționar, cândva, care avea spatele frumos. ”Radio cultural” este o titulatură pe care, din păcate, au avut-o instituții ale statului, pe bani mulți și nu au meritat-o. Smart FM vrea să fie cultural dar nu amorțit și anchilozat precum alte produse de media culturale, ci vrea să fie cultural viu, cu mult bun-simț, promovând ce e frumos și valoros. 

Niciodată nu mi-a plăcut Marius Tucă în mod deosebit. Nu-l priveam la miezul nopții pe Antenă pentru că nu-mi doream milionul lui Voiculescu. Dar cred Tucă că a făcut o treabă excelentă editând cele 150 de volume de literatură română, editând zecile de cd-uri cu muzică românească de valoare, cărțile premiate cu Nobel. L-am auzit pe Mariu Tucă cu Marius Manole la Marius Smart FM și ascultam o emisiune fără manele matinale, fără aluzii sexiste, fără teribilisme ieftine. Tucă a intuit exact că publicul concertelor lui Leonard Cohen, de pildă, există, e viu, dar nimeni nu i se adresează. Asta face Smart FM.

Se simte în sunetul radioului entuziasmul de început când poate nu sunt toate puse la punct, când încă n-a apărut rutina. Azi, în direct, au obținut de la Ovidiu Lipan Țăndărică să facă o emisiune la Smart FM. Adică, pur şi simplu Ţăndărică să facă ce vrea, deşi el ar vrea trupe live, ceea ce încă, tehnic, nu e posibil. Dar emisiunea o va face. Parcă aş fi vrut un pic mai multă rigoare, dar chiar și-așa spiritul ăsta plin de energie transpare în sunteul radioului şi asta-l diferențiază.

Așteptam de mult un produs media ca Smart FM. Mă bucur că a apărut. Tucă vrea și reușește să arate că se poate și altfel, că avem repere (el le-a adunat în colecțiile Jurnalul Național), trebuie doar să punem în vitrină acele repere, să ne întoarcem fața spre ele, să le privim și să le ascultăm. Ce vedem acum în vitrine, în special în vitrinele televiziunilor, nu are nimic de-a face nici cu reperele, nici cu profesionalismul. După atâția rareș-bogdani, și gâzi, și bădii, și ciutaci, crețulete și orcani, ciuvici și chireaci, în sfârșit, auzim și comunicăm cu oameni normali interesați de frumusețe pur și simplu, fără patimă, fără încrâncenare, fără partizanate și, mai ales, fără politică!

Sper ca Tucă să găsească resurse să țină acest radio în viață cât mai mult. E ca o gură de oxigen într-un peisaj poluat până la irespirabil. 

Când toate se vor fi așezat, poate vor fi difuzate și reluări (nu toți dau fuga la podcast-uri) și poate Smart FM va fi în sălile de teatru, la expoziții, la premiere cinematografice, la concerte (cu relatări live, făcute profesional, dacă se poate) și oriunde se produce altceva decât mizerie de toate felurile. Adică să ne redea lumea în care trăim, altfel, cu ce are ea frumos. Și poate vor apărea promo-uri difuzate relativ des, măcar acum, în perioada de început, până se deprinde lumea cu gazdele radioului.

Programul emisiunilor și detealii pe smartfm.ro. Deocamdată, în București, pe 107.3 fm.

Onoare muncii!