"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

marți, 3 februarie 2015

SEBI GHIŢĂ, PRIETENUL MEU

De câteva luni nu sunt în ţară. Privesc de la distanţă tot ce s-a petrecut dinainte de primul tur al prezidenţialelor. E o cu totul altă senzaţie decât a fi la Bucureşti. Trăiesc o oarecare detaşare dată de distanţă. Şi cred că, la fel ca mine, asta simt mulţi români care sunt departe de ţară de mai mult sau mai puţin timp. Diasporenii, cum s-ar zice. În cazul meu, lucrurile sunt mai interesante de atât. Şi asta pentru că am fost, în unele împrejurări, aproape de unii dintre cei care se calcă pe picioare zilele astea, în arest. Ba chiar, cu unii, am lucrat, mai precis am fost angajatul lor, mi-au dat ”o bucată de pâine” cum sigur ar spune unul dintre arestaţi (reţinut, deocamdată), de parcă mi-ar fi dat de pomană, cum crede şi Ciutacu că a primit şi au primit mulţi angajaţi ai televiziunilor. Nu, nu am primit pomană cum nici Ciutacu nu cred c-a primit. Poate el a mai făcut câte-o şpagă mică dar asta e nesimnificativ. De fapt, cum tot Ciutacu spune în alte împrejurări (la el depinde de împrejurare) cu toţii, am prestat. Dar nu despre Ciutacu vreau să scriu acum. Ci despre prietenul Ghiţă, patronul lui Ciutacu.

Dar ce-mi veni să scriu despre Ghiţă? E liber, deşi văd că e în gura multor arestaţi. Pare-mi-se că se plimbă printre picioarele lor, ba chiar se intersectează de ceva vreme cu unii şi cu alţii, nearestaţi, pe care-i cam încurcă. Scriu despre Ghiţă pentru că pe vremea când spuneam public, aici, pe blog, că vrea să fure RealitateaTV, nimeni nu s-a sesizat. Nici DNA, nici PNA, nici NSA, nici KGB, nici Poliţia locală a sectorului 1. Să vrei să furi, normal, nu e o infracţiune dacă (încă) n-ai furat. Am spus cum Ghiţă mi-a spus – e drept, între patru ochi, eu nu l-am înregistrat, poate el pe mine şi poate mai are pe undeva banda/caseta/fişierul, dacă nu, asta e, trebuie să mă credeţi pe cuvânt – am spus la vremea respectivă cum mi-a spus că RealitateaTV va deveni a lui, cum Vîntu va rămâne doar cu nişte hârtii iar el, Ghiţă, va avea televiziunea. Totul era într-un viitor apropiat. Sigur, Vîntu a vrut să-i dea o ţeapă. Corb la corb. Dar să vrei să furi o televiziune, asta, legal vorbind, e o infracţiune? Să şi faci ceva pentru asta, e o infracţiune într-un stat de drept? Să rămâi cu toată televiziunea pe care o aperi cu gealaţi, să emiţi fără licenţă săptămâni la rând, o fi o infracţiune? Dar cei care au închis ochii la toate astea, or fi comis şi ei vreo infracţiune? Sau n-au observat pentru că nu au fost sesizaţi? Că am auzit-o pe Elena Udrea, aceeaşi care se întreţinea cu Geoană înainte să intre în emisie invitată la câte-un talk-show, de exemplu, am auzit-o cum Ghiţă i-ar fi cerut bani lui Cocoş pentru România TV, o televiziune apărută din spuma legilor democraţiei consolidate şi din spuma statului de drept, cu numele republicii noastre pe ecran, ca logo, legal vorbind. Nu cred că prietenul meu, Ghiţă, a făcut aşa ceva! Să-i ceară bani lui Cocoş! După cum cred că la nicio televiziune nu au ajuns bani negri. Nici la Guşă, după ce a luat cu japca RealitateaTV de la Elan care i-a luat-o lui Ghiţă care vroia să i-o ia lui Vîntu. Nici la Antene, sigur, nu au ajuns bani la pungă. Nicăieri. Pentru că toate televiziunile sunt s.r.l.-uri care câştigă banii cinstit şi chiar dacă au probleme financiare, o insolvenţă, ceva, nu cred că ar primi bani de la politicieni sau diverşi afacerişti pentru că aşa ceva e ilegal. Pot ei, procurorii, să caute cât vor; nici în campaniile electorale, nici Ghiţă, nici Guşă şi nici un institut de sondare, de-al nimănui, nu, nimeni n-a luat bani la pungă. Udrea bate câmpii. E disperată. Spune orice doar-doar de-o scăpa de bulău, aşa zic analiştii consacraţi. 

Ba, l-am mai văzut şi pe Sârbu certându-i pe copiii anjagaţi prin redacţii de ştiri că nu ştiu să-i pună întrebări. De pildă, niciunul nu l-a întrebat „domnu’ Sârbu, da’ de ce aveţi cătuşe la mâini?” Ce-a făcut domnul Sârbu? A ridicat mâinile să-i vedem cătuşele! Cine a mai făcut asta? Patriciu (Dumnezeu să-l ierte), Dan Diaconescu, Becali şi mulţi alţii. În seara asta şi Sârbu. Aş monta o secvenţă cu toate aceste ridicări de mâini, cu cătuşe, la relanti, pe o muzică dintr-un film de-al lui... nu spun de-al cui film ca să nu fac o aroganţă; Kubrick, na! (muzica-i a lu' Strauss).
CLICK! şi mare se făcu.

Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că urmează, cât de curând, şi Ghiţă. Când i-am spus într-un mail „prietene”, mi-a răspuns „nu sunt prietenul tău”. Aşa e. De fapt, nu e, am minţit.

Zilele astea, toţi cei care am avut o legătură de vreun fel sau altul cu arestaţii/reţinuţii, în mod sigur ne amintim momente, împrejurări, ceva ce a făcut ca ei să rămână în mintea noastră. Acum îi vedem încătuşaţi, urcaţi în dubă.

Cu mulţi ani în urmă, viaţa de jurnalist m-a dus prin puşcăriile patriei: Gherla, Aiud, Jilava, Târgşor, Severin.... Îl cred pe Cocoş că a plâns, cred că Hrebenciuc că şi-a recunoscut faptele. Oricine ajunge acolo, mai cu seamă după ce ne-a privit de sus pe noi, ăştia, pulimea, ăla nu mai e om. Adică ar vrea el măcar pulime să fie dar nu mai are de unde. Frumuseţea vieţii dispare, rămâne acolo, nu se liberează. Asta am aflat atunci, în vizită, doar.

Probabil că suntem mulţi cei care ne gândim că după ce un puşcăriaş/puşcăriabil de-ăsta cu ştaif a avut o condamnare din care s-a mai scăzut, a mai scris o carte, un poem, mulţi credem că sigur ăştia au pe undeva dosiţi câţiva saci cu bani, deci tot bine le va fi. Doar fraierul de Stoica, ăla cu Caritasul, după puşcărie a rămas sărac. Deşi mulţi s-au îmbogăţit, mai ales după reportajele date la TV, nu contează la care tv, reportaje despre binefacerile Caritas. S-a prescris. Bun. Oricum l-ar chema, oricâţi bani ar avea dosiţi, pentru respectivul puşcăriaş, odată liberat, viaţa nu va mai fi niciodată la fel cum era înainte de puşcărie. Chiar dacă ne imaginăm că are telefon mobil (lui Vîntu i-au găsit un încărcător de mobil la un control în celulă şi nu i-a fost bine), televizor, pachete cu mâncare aleasă, respectivul are viaţa distrusă aşa cum nu o avem noi, ăştia, săracii, de cred ei că ne-au dat de pomană. Indiferent de marca limuzinei care îl aşteaptă la ieşirea din puşcărie şi de câte televiziuni îl vor da în direct, oricât de ipocrit şi impostor ar fi, va fi cu totul altul. Sunt indivizi care uită ce e demnitatea, deşi, privind de sus, le-au dat multora lecţia umilinţei, cu o satisfacţie cinică. 
Dintre toţi condamnaţii, pe Gică Popescu îl admir. Când Antenele şi Ponta se agitau ipocrit să adune semnături pentru graţierea lui, i-a pus l-a punct în câteva fraze şi a spus că-şi va ispăşi pedeapsa până în ultima zi. Cred că e printre puţinii care mai au o şansă să iasă oameni de acolo, cât de cât.

Asta aş vrea să-ţi spun, prietene Ghiţă, nu te înţeleg. Nici pe tine şi nici pe toţi ceilalţi care aţi ”furat cât n-am putut noi să producem” (spunea un alt patron) nu vă înţeleg, mâncaţi cu zece guri? Vă mai îngrijiţi de alţii în afara familiilor voastre? Faceţi acte de caritate? Finanţaţi programe pentru eradicarea cancerului? A TBC-ului? Sau ce? Atunci, la ce bun să furaţi atât de mult? Nu înţeleg altfel decât că pentru voi, a fura devine o boală iar tratamentul începe la DNA.

Prietene Ghiţă, nu ştiu dacă eşti pe panta descendentă sau nu. Dacă drumul tău a pornit încet dar sigur spre Rahova sau spre Ploieşti. Nu-ţi doresc să ajungi la Rahova cum nu-i doresc nimănui să ajungă acolo. De fapt, nu-ţi scriu ţie, Sebastian Ghiţă, ci unei tipologii. Acea tipologie care mă face să mă întreb ce-i cu ţara mea? Când s-a comis greşeala? În '89? De atunci încoace? Sau tocmai zilele astea greşim şi la închisoare ajung mieluşeii? Oricum ar fi, prietene Ghiţă, chiar dacă eşti floricică şi nu ajungi la puşcărie, nu ştiu de ce dar cred că nu te vei opri. Boala e boală şi nu se poate trata nici cu DNA pentru că tipul de individ Ghiţă nu ştie să se bucure de lucruri simple, de oameni pur şi simplu, de viaţă. Iar bucuria banilor... se devalorizează. Inflaţie.

Ştiu că indivizii de "tipul Ghiţă" nu sunt deranjaţi de mesaje de-astea, marginale, mai cu seamă dacă sunt liberi, la butoane. Ce să presupunem că vor face mai departe după ce citesc un astfel de text?
De ce-mi pun întrebări atât de detaşat? Pentru că sunt sărac, pentru că n-am furat, sau amândouă? Ori pentru că am un cât de mic şi gingaş sentiment, cum au mulţi români zilele astea, că se face un pic de dreptate? Banii, în exces, rău e să nu-i ai, dar parcă-mi pare că mai rău e să-i ai.

Onoare muncii!

Mă abonez şi doresc să primesc noutăţile de pe acest site la adresa...

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog