"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

marți, 21 aprilie 2015

ÎN SFÂRȘIT, UN PROIECT CU BANI EUROPENI FĂRĂ MIROS DE ȘMEN



Astăzi am avut o experiență plăcută. 


De când cu proiectele astea europene pentru care se tot vând ghiduri pe net, în cele două-trei încercări făcute de-a lungul timpului, am renunțat să sper că se poate face ceva cinstit cu bani europeni/de la stat, fără șpăgi, fără șmenuri. În cei 30 de ani de televiziune am auzit atât de multe povești cu bani de la stat și/sau europeni, inclusiv poveștile unor foști colegi din presă care au făcut bani de se plimbă cu Range Rover-ul pe Dorobanți, încât cum apărea un nou proiect și aflam cine e implicat, mi-era clar cam care e traseul șpăgilor. După câte un nou proiect, nu după mult timp, se mai vindea un lot de Range Rover. Și cum întotdeauna mi-a fost imposibil să dau măcar un Kent, și atunci (ante 89), și acum, am renunțat din pornire să mă gândesc vreodată că ceva cinstit ar fi posibil. Nu m-a interesat povestea. Deloc.


Azi am participat la evenimentul – destul de stângaci denumit – ” Antreprenoriatul - șansa unui viitor mai bun pentru tineri”. Dar titlul contează mai puțin dacă e atractiv sau dacă are valențe literare. Am ajuns acolo ca urmare a unei fișe de înscriere pe care am completat-o găsind un anunț pe Facebook. 
Imagine de la lansarea proiectului     sursa: pagina de FB a lui Răzvan Pascu

În urmă cu 25-30 de ani, cine dorea să dea admitere la regie de film sau teatru, la IATC, știa că cele 7 (șapte) locuri sunt date cam în componența următoare: 2 (două) erau ale securității care trebuia să-și plaseze oameni în teatre/Buftea/Televiziune, 4 (patru) erau pile, fie fii și fiice, nepoate, amante sau pur și simplu pretendenți care plăteau mult la meditațiile câte unui profesor din comisie (de regulă cel care lua anul I). Dacă cererea era foarte mare, nu mai rămânea niciun loc pe bune, dacă era cererea mai mică, din 7 (șapte) 1 (unul) intra pe bune. Erau cam 400 și peste de candidați pe 7 locuri, de fapt, cam 394 pe un loc. Imediat după ’89, în primii ani, s-a intrat pe bune la IATC. Atunci, în '90, '91, '92 şi miliţienii erau timoraţi. N-a durat mult, vreo 4-5 ani. Profesorii despre care se credea că sunt securiști sau șmenari au fost alungați în '90 iar restul nu aveau curaj să mai ia șpăgi nici măcar sub formă de meditații. Așa am avut noroc să intru la IATC în 1991 (se numea deja ATF ca să se rupă odată pentru totdeauna cu regimul comunist!).


Azi, la evenimentul cu pricina, de mai multe ori, vorbitorii, sub diferite forme, au asigurat maxima transparență și faptul că nu se vor face șmenuri. Ba chiar deveneau dubioși de cât de mult insistau că de data asta se lucrează pe bune. Dar e de înțeles insistența lor. După activitatea DNA din ultimul an, în multe locuri din țară ceva s-a mai schimbat, cât de cât, în bine. Măcar pentru câțiva ani, vreo cinci, sper eu.

A fost, de fapt, evenimentul de lansare al proiectului. Organizat la Radisson Blu Hotel, evenimentul și-a dorit să aibă ștaif, cu sucuri și cafele înainte și bufet după; cu reprezentanți ai organizatorilor, cu prefectul de Ilfov și responsabili din prefectură, cu secretari de stat și figuri cunoscute de la televizor – Răzvan Pascu (blogger/specialist în turism și om cu carismă) și Dragoș Anastasiu (Euroline/Arena leilor); cu televiziuni care solicitau sincroane dar au plecat după ce le-au luat (o singură cameră a rămas până mai spre final dar nu știu dacă era de la vreo televiziune); cu tineri care au umplut o sală de conferințe (să fi fost vreo 40-50). Cred că eu și încă vreo 2-3 persoane ce eram între curioși mai bătrâiori, în rest, tineri și foarte tineri.
Când vorbea Răzvan                 sursa: pagina de FB a lui Răzvan Pascu
Ce m-a atras în anunțul de pe FB au fost următoarele:

-          Se anunța că nu contează vârsta, important e să ai o idee bună pentru o afacere. Altfel spus, un concurs gen Floarea din grădină,  cine are afacerea mai bună va fi sprijinit să o pună în practică;

-          Din anunț reieșea ideea de transparență. Ne întâlnim cu toții, ne prezentăm, punem totul la vedere și încercăm să câștigăm fiecare ce-și dorește: participanții - câte 25.000 de euro pentru afacere, prefectura Ilfov - proiecte fezabile pentru județ, ministerul/ministerele/guvernul – imagine și sentimentul datoriei împlinite, organizatorii – felicitări, comisioane și experiență pentru alte proiecte. Teoretic, toate bune și frumoase.

Pentru prima dată, în sfârșit, am văzut și o gândire logică. Cum era până acum cu planul de afaceri când era vorba de un proiect european? Era cam așa: vino la noi, completează zejidemilioane de hârtii, angajează o firmă care să le pună pe toate cap la cap, să facă planul de afaceri, firma să fie a amantei/nepotului/cumnatului/amicului celui în pixul căruia stă decizia, plasează comisioanele, șpăgile, cadourile și la final, cu ce mai rămâne, fă treaba. Ne ocupăm noi de calendar, comisii, toate cele și te anunțăm dacă e da sau ba.
  
Acum, pentru prima dată am văzut o altă abordare: veniți cu idei. Atât. Posesorii celor mai bune idei vor fi învățați cum se transformă ideea în plan de afaceri. Nu dau șpăgi/comisioane ci fac cursuri și la final primesc chiar și o diplomă. Dintre cei care au învățat asta (400) pentru 40 se vor da și banii pentru afacere. Restul de 360 tot rămân cu ceva, știu cum să gândească, cum să facă planul de afaceri și data viitoare nu mai pornesc de la 0 (zero). Dacă din 400, 40 pun în practică ideea, atunci concurența e mai mică decât era la IATC pe vremuri și șansele, acum, în epoca DNA, mai mari decât atunci, în epoca de după 89; șansele sunt reale. 

Și poate dovada cea mai clară a bunelor intenții să fie stângăciile (involuntare, cred) de astăzi. 
Am ajuns printre ultimii la eveniment și nu mai erau mape de prezentare. Cineva a estimat că vor ajunge mai puțini decât au ajuns. Apoi, deși am schimbat mesaje pe mail, deci se știa cine sunt, care mi-e identitatea (primisem o invitație), o dată în plus, am fost pus să-mi trec într-un tabel numele, CNP-ul, să dau semnături ca să intru în sală... Ușor jenant. Cînd chemi oamenii la Radisson, nu-i mai pui să se treacă pe tabele și să semneze că au participat sau, alții, semnează că au luat mapă. Presupunem că nu se face bișniță cu mape. Discret, dacă ai nevoie de datele astea, le culegi fără să pui oamenii se treacă în tabele și să dea cu subsemnatul. Apoi, între vorbitori, clar, unii au fost mai puțin pregătiți decât alții. Am avut parte de nelipsitele discursuri (din fericire nu prea lungi) ale oficialilor care puteau foarte bine să lipsească. În fond, cam toți au repetat aceleași lucruri: preocuparea pentru sprijinirea tinerilor, a ideilor bla-bla. Totuși, m-am bucurat ca în discursurile oficialilor să nu aud nume de partide. Bună treabă.
  
La sesiunea de întrebări, partea bună a fost că pentru întrebările care nu aveau răspunsuri, cu onestitate, se spunea ”nu știm”. Partea proastă... au fost întrebări la care chiar nu au fost răspunsuri, organizatorii se întrebau unii pe alții ”cum e?”. Tot la partea proastă am notat și că site-ul oficial al proiectului încă nu e on-line cu tot ce-i trebuie deși bine era să fie, poate să fi fost lansat chiar la eveniment. Adică oamenii, când chiar lucrează pe cinstit, sunt puțin stângaci și depășiți de situație. Nu mult, doar puțin.

Dacă tot m-am trecut în tabel, mă așteptam ca după câteva ore de la eveniment (a avut loc dimineață) să găsesc pe mail un mesaj în care cineva să-mi spună că se bucură că am fost la eveniment și să-mi fi trimis un mic rezumat, eventual cu 3-4 imagini, din ce s-a petrecut, mai cu seamă sesiunea de întrebări și răspunsuri, sesiune extrem de vie și utilă. N-am primit un astfel de mesaj. Poate va veni. Deocamdată, Răzvan Pascu are postări pe FB. Bune și alea.
  
Una peste alta, sunt curios cum va evolua acest proiect. Și indiferent de evoluția mea în cadrul proiectului, voi urmări până la final cele 40 de idei. Voi scrie aici, pas cu pas, despre tot ce mi se va întâmpla sau li se va întâmpla celor din proiect. Poate, încet-încet își fac loc și proști de-ăștia ca mine care nu sunt capabili să dea un Kent drept șpagă dar cu toate astea e posibil ca mintea lor să nască ceva cel puțin interesant.

P.S. – Încep să am fobie la cuvântul ”proiect”. Azi, cred că a fost de departe cuvântul cel mai des rostit. Scriind aceste rânduri, văd că dintr-un anume limbaj de lemn, nu avem cum să ieșim. Asta să fie paguba!

Mă abonez şi doresc să primesc noutăţile de pe acest site la adresa...

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog