"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

marți, 28 ianuarie 2014

PONTA ŞI PALADA SAU TUSEA ŞI JUNGHIUL

Sursa: www.cdep.ro şi RealitateaTV
Cu vreo câteva săptămâni în urmă, eram la serviciu când, pe pagina de Facebook a lui Ponta a apărut ştirea potrivit căreia ar fi luat masa cu Regele Mihai. După o vreme, ştirea a dispărut. Pentru lămuriri, am rugat asistenta din emisie să-l sune pe Palada. L-a sunat. N-a răspuns. Iar l-a sunat. Iar n-a răspuns. Pentru că lumea comenta la televizor ştirea, am făcut precizarea că l-am sunat pe Palada dar nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm pentru că Palada nu răspunde. După câteva ore văd pe Facebook un comentariu al lui Palda, destul de agresiv la adresa RealităţiiTV. Pentru lămuriri, i-am precizat lui Palda, tot pe Facebook, cum s-au petrecut lucrurile. Omul fusese în grădină că cureţe merii, la Telega, cu cumnatul şi nu-şi luase telefonul. Am înţeles, nu era nicio dramă. Doar că n-a trecut mult şi Palada, susţinut de un cor de binevoitori, a scris un lung mesaj în care mă făcea - nici mai mult, nici mai puţin decât - "băsist" (părea jignire, din scriitura mânuţelor sale), spunea că mi-a fost spălat creierul şi alte de-astea. De o violenţă la care nu m-am aşteptat dar, mai surprinzător, din poziţia de purtător de cuvânt, Palada era extrem de arogant. Într-o lungă postare explica, de fapt, că el e în concediu şi că n-avea niciun chef de noi sau de serviciu sau să explice cumva de ce a apărut şi apoi a dispărut ştirea despre şeful său, Ponta. Nu am continuat să-i dau apă la moară, mi-am zis să-l las până a doua zi să se liniştească, aşa că n-am mai scris. A doua zi, ce credeţi? Palada m-a pedepsit şi mi-a interzis accesul la pagina sa de Facebook. Sigur, pe monitoarele colegilor vedeam ce postează dar omul a vurt să fie sigur că dacă e să mă mai înjure nu am cum să-i răspund. Groaznică pedeapsă! Ce i-am spus, de fapt, lui Palada, de s-a supărat aşa tare? I-am spus că e incompetent. Că în job-ul său nu are voie să spună public, cel puţin, "sunt în concediu" chiar dacă legal are dreptul la concediu. Că de la o demnitate încolo, îţi asumi lucruri. Asta era ideea. La final îi doream să aibă o soartă cel puţin la fel de bună ca a lui Zaharescu, cu precizarea că m-aş bucura să-l văd trimis în Congo (unde a fost trimis un coleg de partid de-al lui Ponta, vă amintiţi, cu siguranţă).

Am uitat de episod. 
Doar că între timp a căzut avionul în Apuseni. Eram la şcoală şi vorbind despre ştiri, fără să ştiu ce e pe ecrane, le povesteam copiilor despre importanţa unui eveniment ca, de exemplu, căderea unui avion. Seara, am aflat de tragedie şi am văzut cum creştea mânia populară pe toate televiziunile ba, chiar şi pe Antena 3! M-am întrebat ce-o fi făcând primul ministru în timpul ăsta? Iniţial am aflat că a fost la B1TV. Azi, aflu că apoi s-a dus la un şpriţ, la o întâlnire informală cu Dragnea, cu soţiile şi cu jurnaliştii acreditaţi la PSD. Cel puţin aşa spune Turcescu http://www.turcescu.ro/2014/01/aura-murea-ponta-chefuia/ . Acum e o oră înaintată în noapte dar promit să mă informez la colegii de la Politic. Mi-e greu să cred că Turcescu ar face o asemenea gafă dar promit să verific şi să revin.

Azi, ce ştire văd în jurunal? Când ecranele televiziunilor erau galbene de atâta vreme rea, drumuri blocate, oameni disperaţi, mă rog, iarnă grea venită prin surprindere, ce făcea Ponta între două comandamente de iarnă? Juca baschet. Asta nu mai trebuie s-o verific.

Atât în episodul Palda, cât şi în isprăvile lui Ponta, şi ale altora, inclusiv Băsescu, un lucru e clar: în codul genetic al politicianului român, indiferent de culoare, care, cum ajunge la nivel de Gigel de frunte, devine de o aroganţă ieşită din comun. De la un nivel de demnitate publică, ei n-au voie nici măcar să pară că sunt aroganţi, dezinteresaţi sau "în concediu". Ei sunt acolo pentru noi, la orice oră din zi şi din noapte. Însă nu au această conştiinţă. Bun. Asta e clar, n-o să ne luăm dintr-atât. Dar nici măcar să mimeze că ar avea vreo conştiinţă nu-i interesează şi nici măcar în scop electoral nu le trece prin cap cum să "joace" în favoarea lor. De ce? Pentru că nu simt că votul i-ar sancţiona. Ori cu găleţi, ori cu tricouri, ori cu bani, tot ei s-aleg, deci n-au decât să se exprime pe noi cu jet şi de sus în orice împrejurare că nu suntem altceva decât o masă de proşti buni de exploatat şi-atât. Lui Palada i se părea normal să fie în concediu când l-am sunat pentru ceva legat de job, nu să-i fac conversaţie. Ponta, în loc să anuleze ieşirea la B1TV şi la crâşmă, dimpotrivă, îşi urmează programul neabătut. Cât despre baschet, reacţia lui a fost "de unde aţi aflat?", ca şi când baschetul, sport de echipă fiind, îi asigura confidenţialitatea maximă. Nu mă mir că Ponta face astfel de gafe dacă e sfătuit de Palada. Armata de consilieri ar putea să-i spună "bine ar fi, nu că v-ar interesa cu adevărat, dar pentru imagine, să nu mergeţi la crâşmă" pe sistemul "Mircea fă-te că lucrezi". Măcar atât. Sau dacă n-are consilieri capabili de aşa ceva, atunci să-i facă Ghiţă cadou o tabletă din banii încasaţi pe contractele câştigate de firmele familiei şi pe acea tabletă să vizioneze non-stop toate televiziunile de ştiri. Când le vede galbene, Ponta să ştie că e ceva nasol şi să se întrebe "mă priveşte au ba? Şi dacă da, cum mă priveşte?" Atunci, dacă nu-i spune Palada (că nu-i capabil), măcar bunul simţ să-i spună "Victore, dacă nu te interesează cu adevărat că ăia mor, măcar nu te du la crâşmă că pierzi puncte şi înfurii pe toată lumea". Măcar atât.

Scriu rar. Foarte rar. Ultima dată am scris în februarie anul trecut. Asta pentru că prefer, de multe ori, să strâng din dinţi decât să fiu editorialist la hectar de pagină de net. Aşa prefer eu. Dar de data asta mi-am muşcat limba până la sânge şi mi-am zis că e prea de tot. Poate cineva îi informează pe tusea şi junghiul  că sunt tot mai mulţi cei care nu le mai înghit aroganţele care produc tuse şi junghiuri, nimic altceva.

P.S.- Având în vedere că Palada m-a pedepsit, poate-şi face cineva pomană să-i trimită link-ul acestui articol. Dacă citeşte, poate-i foloseşte. Lui Ponta îi pun pe Facebook că încă nu m-a pedepsit. 

P.S.2- Am promis că mă informez şi m-am informat: da, Ponta a fost la crâşmă când Aura Ion murea. E confirmată şi adevărată. De ce mă agit pe tema asta? Pentru că el, Ponta, n-are voie să nu fie prim-ministru nicio clipă cât îi durează mandatul. Asta n-a înţeles. Altfel, n-ar mai fi arogant ci la dispoziţia noastră, a tuturor.

Mă abonez şi doresc să primesc noutăţile de pe acest site la adresa...

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog