"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

vineri, 17 august 2012

SITUAŢIUNEA DE LA REALITATEA TV

                   Astăzi, 16 august 2012, a avut loc, într-unul dintre cele două studiouri ale Realităţii TV (avem Nord şi Sud, am fost în Sud), o şedinţă a angajaţilor. Detalii despre şedinţă a publicat Obae (www.paginademedia.ro), aproape în timp real (mai avea puţin şi publica detalii înainte ca acestea să se petreacă). Aşadar, mare lucru despre şedinţă nu am ce să adaug, în afara faptului că au fost prezenţi inclusiv Mihai Tatulici (n-a vorbit la microfon), Andreea Creţulescu (nici ea n-a vorbit), Mădălina Rădulescu (a vorbit la microfon la un moment dat, ca şi mine, şi alţii, dar Mădălina a spus cuvinte manipulatoare), adică ne-am adunat la un loc şefi şi subalterni, vedete şi anonimi (după cum se vede şi-n imagini). Ideea şedinţei era să fie găsite modalităţi prin care angajaţii să protesteze faţă de situaţia din televiziune (subalternii şi şefii să protesteze împreună faţă de nu se ştie cine şi ce). 

16 august 2012, RealitateaTV, studioul Sud
          După primele minute, când abia se afirmase că dacă apare Bercea riscă să ia bătaie, a apărut chiar domnul Florin Bercea, în persoană, cu fizicul, actualul administrator special (n-a luat bătaie la propriu). 
FLORIN BERCEA
        Deja, scopul şedinţei fusese distrus, toată mânia proletară s-a (re)vărsat asupra domnului Bercea, care, brusc, a devenit obiect şi subiect al protestului comun şefi-subalterni/vedete-anonimi (cine a mai pomenit un asemenea protest? ei bine, s-a petrecut la RealitateaTV!) Pentru ca halimaua să fie totală, au lipsit Enache, Elan, Irina Chirică, Ioana şi Ionuţ Vîntu, Cozmin Guşă şi Dana Ionescu, Maricescu şi alţii, adică potenţieali subiecţi/obiecţi ai mâniei proletare. 
           Florin Bercea era singur. Cei deunăzi enumeraţi nu au venit, drept pentru care halimaua a fost incompletă (mai cu seamă că Tatulici n-a vorbit la microfon, ba, chiar a plecat pe la jumătatea acţiunii, când s-a lămurit că n-o să iasă mare lucru, nimeni nu se va afirma, ca la Revoluţie, nici măcar el, prin niciun gest memorabil). Nici Andreea Creţulescu n-a vorbit la microfon, în schimb, a vorbit Paula Rusu şi, alături de alţii, am vorbit şi eu, după cum m-am recunoscut (autodenunţat) mai sus. Mă gândeam că aşa a apărut proletariatul, idee care nu-mi place defel.

            La respectiva şedinţă l-am văzut pe domnul Bercea prima dată în viaţă. Îl cunoşteam din vreo două-trei mail-uri şi mă tot întrebam de unde a aterizat? Recunosc, nu am cultură sindicală şi habar n-am cine sunt apropiaţii domnului Luca. Omul, Bercea, a fost chiar curajos. Noi, angajaţii/şefii-vedetele/anonimii, eram o masă de oameni înfierbântaţi iar el, singur, încerca să ne facă faţă. Nu au lipsit discursurile isterice, patetice, incoerente, inutile, absurde iar domnul Bercea a rezistat, eroic, singur, cum a putut mai bine. La un moment dat, a devenit clar că vreo doi-trei colegi au încercat să ducă totul în direcţia unui protest care să-l aducă înapoi pe Enache ( vezi discurs director Mădălina Rădulescu&Mihaela Antofi), dar această direcţie (asemenea confiscării Revoluţiei), spre regretul lui Enache, a eşuat lamentabil.
Alt aspect din 16 august
 
Acum, poate mulţi se întreabă, inclusiv din interiorul Realitatea TV, ce se întâmplă? Şi eu mă întreb.

Iată ce am înţeles şi vă împărtăşesc, cu rezerva faptului că poate unele lucruri le-am înţeles greşit.
            Anul trecut, Elan ne-a minţit. La crâşma Doina, unde mă îndemna să-i mănânc sandvişurile dacă mi-e foame, Elan a spus şi a repetat mai apoi de mai multe ori, că el, Elan Schwartzenberg, ne va plăti salariile doi ani, indiferent ce se va întâmpla, ba, mai mult, ne-a spus că are în spate oameni puternici d.p.d.v. financiar, aşa că n-avem de ce să ne facem griji. Era ceva de genul „şi dacă moare RealitateaTV, doi ani eu vă plătesc, numai veniţi cu mine să i-o tragem lui Ghiţă”, sigur, nu a spus cu aceste cuvinte dar asta era ideea. Şi ne-am dus. Aş vrea să-şi amintească acest detaliu şi susţinătorii frenetici ai cuplului Elan/Enache de astăzi. Tot atunci, Elan a spus şi celebra replică „religia nu-mi dă voie să pierd”, replică ce se bate cap în cap cu „doi ani vă plătesc...” dar, boul de mine, abia acum înţeleg contradicţia. Nu numai că nu au trecut doi ani, dar nu a trecut nici primul an şi Elan ne-a minţit. El ştia de atunci, foarte bine, ce fel de contract a semnat cu Ioana şi cu Ionuţ Vîntu când a preluat RealitateaTV. Iar dacă el nu ştia, Enache sigur ştia care sunt firmele la care RealitateaTV are datorii şi că între acele firme este şi GMG şi cu ce sumă. De unde ştia? Păi el, Enache, era administrator şi semna pentru bani pe vremea când RealitateaTV se îndatora, inclusiv la GMG. Nu ştiu cum, dar instanţa, adică un judecător, a admis că Realitatea Media S.A. are datorii la GMG (cele mai mari datorii, pe lângă altele, mai mici, la alţii, inclusiv la statul român), dar tare mi-e teamă că între actele care dovedesc datoria sunt, măcar unele, semnate de Sorin Enache. Asta în vreme ce Elan ne asigura că indiferent de ce şi cum se va întâmpla, ne va plăti salariile timp de doi ani... Ţeapă!

            Am mai înţeles, în vremea din urmă, că acum sunt trei cercuri de interese care se luptă pentru a deţine controlul total la RealitateaTV: aş putea să spun „gruparea A”, „gruparea B” şi „gruparea C” dar de fapt sunt Elan (cu toţi ai săi), Ioana Vîntu (cu toţi ai săi) şi creditorii (cu toţi ai lor) – adică GMG cel mai mare creditor (cu Florin Bercea administrator special şi toţi ceilalţi de pe lângă el). Faptul că au întârziat unele salarii luna trecută, că altele au fost plătite parţial iar altele, deloc, nu înseamnă neapărat că nu sunt bani. Fiecare dintre cele trei grupuri de interese spune „plăteşte tu!” pentru că neavând controlul total, nici unul nu vrea să plătească în contul celorlalţi. Acum, habar n-am cine are bani şi cine nu. Nu ştiu nici ce bani are Elan, nici Ioana Vîntu, nici Guşă (Bercea&Co.) E limpede că acum, cel puţin, nicio grupare nu are puterea 100%. De aceea, niciunul nu vrea să plătească dacă nu are el toate butoanele. Fiecare spune (nu ştiu dacă şi Ioana), „bun, plătesc, dar vreau toate butoanele”. Iar ceilalţi spun „păi nu ţi le dăm”. „Atunci, nu plătesc”. Şi uite-aşa, noi, angajaţii, suntem la mijloc.
Acţionarii, creditorii RealităţiiTV şi oameni din cercurile lor, opuşi angajaţilor/şefilor-vedetelor/anonimilor
 
În sinteză, asta se întâmplă.

          De ce e important ca cineva, anume, să aibă controlul la RealitateaTV? Păi, într-o ţară în care în două săptămâni se schimbă, pe bandă rulantă, Guvernul, componenţa Parlamentului, conducerea Camerelor, ierarhia ministerelor, a prefecturilor şi multe, multe altele, şi ca o încununare a tuturor se suspendă preşedintele! un post de televiziune de ştiri care transmite toate astea în direct, oare, nu e important? Nu contează? Un ecran la care se uită milioane de perechi de ochi? E important superstarul Gâdea, dar locurile 3, 4... nu sunt de lepădat! Deci, cine are RealitateaTV, are ceva valoros! Ce înseamnă RealitateaTV? O televiziune formată inclusiv din cei 174 de angajaţi trecuţi abuziv de Elan/Enache pe o firmă oarecare. RealitateaTV este munca multor oameni, unii nu mai sunt aici, o muncă de ani de zile, cu sănătate distrusă, cu familii brambura, pentru... pentru ca unii, acum, să vrea să-şi ia gâţii şi şefii/angajaţii-vedetele/anonimii să fie la mijloc. De multe ori, în regia de emisie, le spun colegilor că la televizor se uită "mama", multe milioane de "mame", deci, suntem responsabili de ceea ce se vede/aude. Acum, unii se luptă pentru a o controla pe "mama" prin noi, angajaţii.

            Care e problema celor 174 de angajaţi? Într-o bună zi din luna iunie a.c. (nu m-am lămurit dacă pe 14 iunie fix sau în jurul acestei date), 174 de colegi (cifră confirmată de Florin Bercea cu exactitate, în şedinţă) au fost anunţaţi că trebuie să demisioneze de la RealitateaTV şi să semneze un nou contract cu Alternative Media Solutions s.r.l. Pentru cei care nu erau la serviciu, obligatoriu, au fost chemaţi de acasă, cei care au lucrat toată ziua pe teren, obligatoriu, au fost chemaţi în redacţie pentru a semna contractele pregătite de... Departamentul Resurse Umane! Nu ştiu cine a decis cine semnează demisia-contractul şi cine nu – şi aici mă refer la şefii Cristi Coman (demisionat între timp, oare de ce?), Carmen Ungureanu, Mădălina Rădulescu, Cristi Nedelcu, Sorin Negulescu, Cătălin Ilie - ei, cel puţin, dacă nu şi alţii, au ştiut de liste , dacă nu chiar ei le-au făcut (fiecare pe bucăţica lui). Eu am acelaşi contract cu Realitatea Media, n-am ştiut că asta s-a petrecut, nu mi-a cerut nimeni să semnez nimic. Atunci întrebarea e... de ce mă mănîncă-n c... ce se întâmplă cu alţii? Să vedem. Ce este cu această firmă Alternative Media Solutions s.r.l.? A cui este? Cu ce se ocupă? Am aflat că are ca obiect de activitate televiziunea şi ca administrator pe o doamnă Tamara Dumitra Bătrînache, dar nu sunt sigur de această informaţie, nu ştiu cine este persoana. Celor 174 de foşti angajaţi ai Realitatea Media S.A. nu li s-a dat nicio explicaţie de către colegele de la Resurse Umane, alta decât că aşa li se vor da salariile. Cine era administrator special în acea zi? Sorin Enache. Cineva, a decis. Cine? Între această mutare şi mutarea oamenilor de la Realitatea Media pe Asesoft de către Sebastian Ghiţă (pe care parcă-l văd cum îşi freacă mâinile de bucurie), mutare făcută anul trecut, nu este nicio deosebire fundamentală. Nici ca procedură, nici ca stil. De aici concluzia că Enache a învăţat ceva (rău) de la Ghiţă.

            Domnul Florin Bercea spune că atunci, în 14 iunie, el nu era la Realitatea Media S.A. şi este adevărat. Mai spune că între Realitatea Media şi Alternative Media Solutions s.r.l. nu există niciun contract şi de aceea nu poate să facă vreo plată faţă de o firmă care, pentru Realitatea Media, nu există, nu e nimic semnat. Asta nu ştiu dacă mai e adevărat sau nu. Clar este că nu e firma grupului creditorilor – GMG/Bercea/Guşă/Luca. Alternative Media Solutions s.r.l. este o firmă care aparţine unuia dintre celelalte două grupuri de interese, denumite de noi aici „Elan” sau „Ioana şi Ionuţ Vîntu”. Cred că Mihaela Antofi, directorul  Departamentului (externalizat) Resurse Umane, care era extrem de vehementă la şedinţă pentru revenirea lui Enache, ea, ca director HR, ne poate lămuri pentru care grupare a muncit de zor Departamentul HR să încheie "colectivizarea" celor 174 de angajaţi într-o singură zi, de pe Realitatea Media S.A. pe Alternative Media Solutions s.r.l. Asta, dacă nu cumva ne lămureşte cineva, din vreo grupare, astfel încât Mihaela să stea liniştită. Trecerea a 174 de oameni de la Realitatea Media S.A. pe o altă firmă s-a făcut cu aportul unor colegi extrem de vocali, astăzi.
            Sigur, cine află toate astea ar putea întreba „cum, 174 de oameni au semnat pur şi simplu, la comandă?” Ei bine, da. Şi nu se putea merge mai departe în viaţă dacă toată treaba nu se termina în acea zi, până la miezul nopţii. Şi nu m-aş repezi să spun că este vina lor, a oamenilor. Aş fi curios, mai degrabă, dacă Inspecţia Muncii, de exemplu, ar deschide o anchetă şi s-ar lămuri cu privire la legalitatea acestei mişcări şi ne-ar lămuri şi pe noi (aşa cum îmi spunea azi, Mihai Tatulici, că e o treabă ilegală... penală, vai!). Habar n-am, poate e o treabă cât se poate de legală!... nu ştiu, nu sunt jurist ci un bou de producător tv... deşi, se poate la fel de bine ca Inspecţia Muncii să citească acest articol şi să se autosesizeze.
            Principala explicaţie, în acea zi de 14 iunie, a fost „trebuie să scadă cheltuielile pe Realitatea”. Perfect. Dar în acest caz, banii de pe firma Alternative Media Solutions s.r.l., de unde vin pentru plata salariilor celor 174 de angajaţi? De la Realitatea Media? Dacă da, atunci cum se reduc cheltuielile? Dacă nu, atunci cine face cinste cu salariile pentru 174 de oameni sau care este ingineria financiară? Elan? Dacă da, de ce nu pentru toţi angajaţii, aşa cum a promis la crâşma Doina? Dacă nu Elan, cine?
            Poate că, într-o bună zi, fie şi printr-o autosesizare a Inspecţiei Muncii, vom afla ce şi cum. Se poate să nu aflăm niciodată aceste răspunsuri pentru că nu e nimic de aflat într-o operaţiune cât se poate de legală. Aşa cum a fost posibil să stăm opt luni în cort (deşi Elan şi Enache au promis că vom sta cel mult două săptămâni), la fel, plata a 174 de oameni poate să devină ceva neglijabil, că nu Elan şi Enache au dat emisia din cort (asta e o imagine cam proletară, de stânga, recunosc, imaginaţi-vă cum Elan şi Enache, cot la cot, producător şi asistent, dau jurnalul din cort! Ce imagine de coşmar!). Nici CNA (deşi domnul Răsvan Popescu, însoţit de Enache, a fost cu fizicul la RealitateaTV şi a văzut cortul, când eram la etajul doi, mi-a strâns... mâna, domnul Popescu), nici Inspecţia Muncii şi nimeni din ţara asta nu s-a sesizat că e anormal ca 8, 10, 12 ore, oameni care fac meserii specializate, să stea într-o dubă, într-un cort, luni la rând şi acela să fie locul lor de muncă, asigurat de patronat. Nu a stat Enache, nu a stat Elan în cort. Nu prevedea fişa postului, pentru nicio meserie, că cineva trebuie să lucreze într-un cort timp de opt luni. Dar dacă nimeni n-a făcut scandal, dacă nimeni nu a sesizat organele, atunci totul a fost perfect. Of, ce stângist devin, nu-mi place! (Cred că Tatulici mă antipatizează în clipa asta, el, un liberal!)

            Cu o candoare emoţionantă, domnul Bercea ne-a spus astăzi că el nu vrea decât să-şi recupereze banii (adică el, creditorii) şi dacă şi-i recuperează, pleacă acasă. Deci, domnule Bercea, dacă eu, Gabriel Bugnar, mâine, vă dau toţi banii pe care vi-i datorează RealitateaTV, sau... nu eu, dacă Mihai Tatulici, de exemplu, fac o supoziţie, dacă v-ar da aceşti bani, din agoniseala lui de-o viaţă, sau dacă Sorin Enache vi i-ar da, la notariat, din agoniseala lui, aţi pleca acasă, mulţumit (mulţumiţi)? Mă refer la banii câştigaţi de ei la RealitateaTV... dacă vi i-ar da în contul datoriei, aţi pleca acasă? Bani trudiţi cu sudoarea frunţii... precizez! Răspuns: DA. Deci pe domnul Bercea şi pe creditori nu-i interesează RealitateaTV în sine decât în măsura în care îşi recuperează datoria. În acest caz, eu, unul, poate şi Mihai Tatulici, nu ştiu, că nu pot să vorbesc în numele lui, nici în numele lui Enache, eu, unul, aş vrea să aflu... în anii ăia, în care trăgeam ca boul pentru RealitateaTV şi RealitateaTV acumula o datorie tot mai mare faţă de GMG, acea datorie, poate cineva să-mi spună cum a apărut, cum s-a ajuns la ea? Cineva, oricine, Enache, Bercea, oricine, poate? Sau mai bine ar fi ca această întrebare să le fie adresată domnilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, pe vremuri, prieteni? Ce a făcut GMG pentru RealitateaTV de milioane de euro că acum RealitateaTV este datoare vândută?

            Cred că noi, angajaţii – şi aici vorbesc având expertiza unuia care şi-a lăsat ani din viaţă şi sănătate pentru ca această televiziune să conteze pentru ţara asta – nu avem decât o treabă, să ne facem meseria cum ştim mai bine. Este treaba acţionarilor, a creditorilor, a administratorilor de toate felurile, a celor de pe lângă ei, să-şi ia gâţii până rămâne unul, învingător. Nu este treaba noastră pe cine numeşte administratorul special drept director executiv. Nu este treaba noastră ce măsuri consideră de cuviinţă să ia pentru redresarea societăţii; dacă externalizează sau nu un serviciu (Enache a externalizat IT-ul, de exemplu, Bercea vorbeşte de alte servicii). Important este ce se întâmplă cu oamenii din acele servicii şi asta, da, este şi treaba noastră, a angajaţilor. RealitateaTV este o televiziune care niciodată nu a fost pe profit. În nicio epocă. Nici când Vîntu ne plimba la Elunda, în Creta, acolo unde ajung doar milionarii. Dealtfel, nu ştiu dacă există vreo întreprindere media din Grupul Realitatea Media S.A. care a fost, fie şi doar pentru o lună, pe profit. Şi dacă a fost, nu ştiu dacă acea întreprindere mai există. Noi, angajaţii, avem fiecare câte o meserie pe care vrem să ne-o facem şi pentru care trebuie să fim plătiţi. Mai departe, fiecare decide dacă vrea, dacă mai vrea să lucreze aici, cu Mura şefă, cu Enache şef, sau poate cu Ponta şef, cu Băsescu şef, sau cu Gâdea şef, cine ştie? Orice e posibil. Dar e decizia fiecăruia.Şi-aşa, sunt pline ecranele patriei de oameni care s-au născut la RealitateaTV sau măcar au trecut pe aici până să-şi crească cota (nu mă refer la Tatulici, fireşte).

            Situaţiunea e... „nu e bine, domnule chestor!”. De aceea cred că este important ca toţi cei care lucrează pentru RealitateaTV, indiferent de meserie şi de contractul pe care îl au, să nu fie manipulaţi, să nu se lase manipulaţi în sprijinul unei grupări sau a alteia. Unii, poate că se simt datori faţă de Enache. Alţii, poate speră să devină şefi (aşa cum Enache a uns în ultima vreme tinere speranţe) sau mai şefi decât sunt. Dar RealitateaTV nu înseamnă acea mână de oameni fideli unui stăpân.

Să recapitulăm:
sunt trei grupări 1.Elan (cu Enache şi ai lui, inclusiv din interiorul RealitateaTV), 2. Ioana şi Ionuţ Vîntu (sunt cam singuri dar au cele mai multe procente ca acţionari, aşa că nu au nevoie de aliaţi, teoretic, mai degrabă ar avea nevoie de ceva bani) şi 3. gruparea creditorilor GMG (să-i spunem aşa), care deţine – prin instanţă (că asta e problema lui Enache) - postul de decizie al administratorului special, Florin Bercea (şi care îi are alături pe Cozmin Guşă şi, spun zvonurile – dar eu nu le cred – undeva, în fundal, pe Liviu Luca, certat cu SOV).
Mai există un administrator judiciar care nu are treabă cu puterea asupra postului ci mai mult cu deciziile administrative în vederea posibilei redresări (sau nu).

Aceasta fiind situaţiunea, nu cred că masa angajaţilor, atât a celor 174 cât şi a tuturor celorlalţi, este o masă de oameni manevraţi de cine, cum vrea. Refuz să cred asta. Da, recunosc, am crezut în Elan şi în Enache. Amândoi au minţit. M-au dezamăgit. Nu cred deloc în ceilalţi. Şi nu cred că noi, angajaţii, trebuie să mai credem în promisiuni pe vorbe, făcute la crâşmă sau în redacţie pe ton şugubăţ. Trebuie să credem în acte şi în fapte. Atât.

Acum, situaţiunea la RealitateaTV este în pragul blocajului. Sper, din tot sufletul, să nu se ajungă chiar la blocaj.

PS 1 – Sunt cu mult mai multe de spus. Poate, într-o zi, voi publica o carte despre RealitateaTV, cu staţii locale cu tot, cu site, cu NewsIn, Romantica, TMC şi restul, restul...

PS 2 – Îi sunt recunoscător (şi) lui Sorin Enache pentru că atunci când am fost la un pas de moarte, s-a interesat de soarta mea şi în lunile următoare, în acord cu Sergiu Toader (şi cu Vîntu, probabil, nu ştiu), m-a plătit un timp fără să trec prin redacţie, asta, ca o compensaţie pentru toţi anii în care am fost în prima linie la RealitateaTV (până când Cătălin Popa şi alţii s-au gândit că trebuie să vin la lucru, că stau degeaba, după un accident vascular cerebral...) Era în puterea lui Enache să nu mă protejeze, să nu facă asta, chiar dacă salariul meu nu a venit din buzunarul lui. Dar m-a protejat. Îi mulţumesc pentru ajutor. Dar, una-i una, alta-i alta, adică situaţiunea de acum. Faptul că o mulţime de oameni suferă acum, nu-mi dă dreptul să fiu partizan gândindu-mă la Enache cât de domn a fost (dar da, a fost!).

PS 3 – În jurul orei 17, după şedinţa de la ora 14, m-a sunat Mihai Tatulici, curios să afle în ce ape mă scald. Nu pot să dezvălui aici conţinutul convorbirii fără acordul lui. Îl cunosc pe Mihai Tatulici din 1983. A fost cel mai bun şef pe care l-am avut vreodată. Ultima convorbire telefonică am avut-o cu el în octombrie, anul trecut. Am stat cu el la aceeaşi masă de prânz, de două ori, când ne-au invitat nişte invitaţi ai emisiunii „Veniţi cu noi pe programul doi”, prin anii ‘90. Nu m-a invitat niciodată acasă la el, nici nu joc golf, nici bridge, nu mă număr printre intimii lui. Nu ştiu cine, din ce grupare, trebuia să afle în ce ape mă scald; altfel, nu înţeleg de ce m-a sunat Tatulici. Dacă a fost doar curiozitatea lui, ceva personal, atunci mă bucur în cazul în care i-am satisfăcut-o. Altfel, despre apele în care mă scald, am scris aici.

Onoare muncii! ..."am avut prea puţin timp ca să fiu scurt". 

Şi mai e un PS : încă n-am scris nimic despre "şmenuri". De ce? Nu e momentul, aşa cred. 

Erată: M-a sunat Mihaela Antofi să-mi spună că nu ea a fost la şedinţă, am confundat-o cu a ei colegă, Corina. Toate referirile pe care le-am făcut la adresa Mihaelei faţă de prezenţa ei la şedinţă i le-am atribuit în mod greşit. Îmi cer scuze pe această cale pentru confuzia pe care am făcut-o.

miercuri, 18 iulie 2012

DE CE SE PIŞĂ PE NOI cu un P.S. despre RealitateaTV

Se pişă pe noi pentru că, de fapt, votul nostru nu contează. La parlamentare, nu contează ce votăm. 
Te votez pe tine, PSD-ist-ul Popescu, să mă reprezinţi. Sunt în colegiul 74 din judeţul X şi dintre toţi candidaţii, pe tine te-am ales, Popescu. Dar nu doar pe tine ci o întreagă listă, ba, mai mult, unii pot ieşi parlamentari cu doar câteva voturi (minorităţi) în vreme ce altora le sunt necesare mult mai multe voturi. Legea e strâmbă.
Mă rog. S-a votat. Tu, Popescu, ajungi parlamentar PSD, mă reprezinţi pentru că în colegiul meu ai câştigat (poate după redistribuire, în fapt, poate altul a câştigat dar nu contează, algoritmul te-a desemnat pe tine - altă stâmbătate).
La final, Parlamentul are o majoritate formată din partidul X, că aşa iese numărătorea. De căcat.

După o vreme, o parte dintre parlamentarii de la X trec la Y, că aşa vor ei, fără vreo altă consultare electorală, iar de aici reiese că majoritatea e alta. Pe bani, posturi, promisiuni, contracte cu statul sau cine ştie mai ce, majoritatea se schimbă. E dincolo. Apoi, ei votează să schimbe tot, şefi de camere parlamentare, Avocatul Poporului, preşedinte, şefi la Justiţie şi tot restul. Fără alegeri, ci doar pe baza majorităţii nou create după şpăguiri, şantaje, promisiuni. E, cum se spune, problema migraţiei politice. Nodul gordian. O furăciune faţă de care, ca oile, noi, poporul, nu reacţionăm. Iar pentru ei, politicienii, plouă.

Atunci, de ce spanacul meu mă mai chemaţi la vot şi de ce mai cheltuim milioane de euroi/lei pentru un simulacru de alegeri?

De aici porneşte răul. Aici, politicienii = hoţi cu acte în regulă, legali - hoţi de voturi şi de bani publici - voi, politicienii, de fapt, vă pişaţi pe votul meu.

Azi, acum, sitaţia este:
- de o parte un preşedinte suspendat, un golan, marinar agramat şi machitor, pe care l-am votat pentru încă cinci ani;
- de cealaltă parte, nişte hămesiţi, care vor puterea, vor tot, banii ţării, instituţiile, vor să controleze şi să prefacă ţara după chipul şi asemănarea lor.

Dacă LEGEA spune un preşedinte la 5 ani, eu, unul, aşa vreau să fie. Am votat un chior, golan, pilagiu, afemeiat? Atunci ăsta e, ne asumăm, ca popor, dacă nu avem cap măcar demnitate să avem, mergem cu el până la capăt - dacă nu încalcă, într-adevăr, legile, dacă nu se dovedeşte a fi trădător, să-şi termine mandatul (Băsescu are multe defecte, dar e patriot, atât cât înţelege el, patriotismul). La următoarele alegeri vom fi mai atenţi, aşa ne maturizăm, aşa învăţăm democraţia. Ponta şi Antonescu nu m-au convins că Băsescu a încălcat legile. Da, a fost arogant. Şi ei sunt aroganţi. Da, e incult. Nici ei nu m-au dat pe spate. Dar nu s-a pretins "doctor." Da, Băsescu e mitocan, a dansat cu ţigăncile la crâşmă şi s-a pronunţat "ghici, ghicitoarea mea?" faţă de Raed. Dar astea nu sunt încălcări ale vreunei legi ci măgării. Mergeţi într-o poieniţă după o duminică de vară, unde românii au făcut grătare, şi veţi vedea gunoaie. Ăsta e Băsescu. Mergeţi pe o plajă seara şi-l veţi vedea pe Băsescu. Mergeţi la ţăranii care au wc într-o groapă în pământ , în fundul curţii, şi-l găsiţi pe Băsescu. Mergeţi la şmecheraşii de pe Dorobanţi, la terase, acolo e Băsescu. Băsescu e poporul român, în majoritatea sa. Îmi pare rău pentru cei subţiri şi ofensaţi, dar asta e România, ăsta e poporul. Recunosc, nu-mi convine. Nu arunc gunoaie la întâmplare dar dacă nu am încotro, mă cac în wc-ul din fundul curţii, nu pe mine. Recunosc.


Ponta şi Antonescu, vă rog, nu vă daţi lebădă/lebede în chiuvetă. Aveţi în spate cohorte de înfometaţi, de la Hrebenciuc la Mitrea, care nu vor altceva decât ceea ce şi-au dorit clienţii lui Băsescu: munca poporului ăstuia, să vă pişaţi pe noi la vot şi să vi se rupă de România.

Soluţie (am mai spus-o): împărţirea puterii, unii, Cotroceni, ăilalţi, Victoria. Să reprezentaţi fiecare câte o tabără de securişti, tabără care vrea să ia gâţii celeilalte. E singura şansă ca noi, poporul, ăştia pe votul cărora vă pişaţi, să mai avem parte de ceva, cât de cât, din munca noastră cinstită, nişte firimituri, acolo.

Victor, dragă, ma las-o-n căcat pe-aia cu "aveam 17 ani la Revoluţie". Eu aveam 23 şi, ca boul, mi-am pus viaţa faţă în faţă cu moartea, ca tu să vii acum să-mi spui că vrei să-l răzbuni pe Năstase (e evident!) şi că trăieşti din leafa de prim-ministru. Mai dăte-n căcat de-aici, că mă plictiseşti! Pentru generaţia celor trecuţi de 40 de ani, dacă vrei să te credem, măcar schimbă discursul ! Eşti penibil, Victoraş!


Cum am mai spus: hai să-şi ia gâţii, golanul de Băsescu la Cotroceni şi ăilalţi, securiştii tineri, la Victoria. Crin e halit. Restul, să se pândească reciproc. E cel mai bine. Aşa că, fie nu mergeţi la Referendum să iasă Băsescu, fie mergeţi masiv şi votaţi împotriva demisiei.


O întrebare: dacă Crin şi Victor nu vor caşcavalul, de ce, dacă ar câştiga Băsescu, unul se retrage din politică iar celălalt îşi dă demisia din funcţia de prim-ministru? Dacă sunt bărbaţi şi le pasă de ţară, de ce nu se luptă mai departe cu balaurul? Adică ne şantajează, pe noi, poporul, ăştia de lăsăm gunoaie în poieniţă şi ne căcăm în fundul curţii, dacă pică Băsescu, suntem eroi, dacă nu, plecăm acasă? 


Ei bine, aş vrea să rămână Victor şi Traian. Crin e ca un penis incapabil de erecţie.


P.S.
Mulţi colegi de la Realitatea m-au întrebat zilele astea "Ce părere ai? În toamnă spuneai să nu mergem la Ghiţă; acum nu ne primim salariul; ce zici de asta? unde e Elan al tău?" Elan, pune-te în locul meu, te rog! Ştiu că pe Enache nu-l afectează.
Iniţial, m-am gândit să le dau telefonul lui Elan şi al lui Enache, să îi sune personal, să îi întrebe ce şi cum. Sau măcar să le dea sms-uri. N-am făcut-o.


Apoi, Enache s-a aşezat pe-un scaun în mijlocul unei şedinţe în care ne-a spus că el pleacă în vacanţă (nu a spus destinaţia), că miercuri sau luni ne vom lua salariile. Eu aştept, sâmbătă vreau să mă cunun la biserică, cu Dumitriţa, şi nu am bani să-mi cinstesc invitaţii. Alţii, nu au bani să-şi plătească chiria sau creditul. Ştiu că sună de stânga dar aşa e, asta e realitatea; unii se bazează pe salariu.


Adevărul e că sunt profund dezamăgit de punctul în care a ajuns RealitateaTV. Nu cred că s-a eficientizat prea mult de când cu insolvenţa. Dimpotrivă. Aşa cred eu. Să-mi demostreze Enache că greşesc. Elan spunea la Doina " doi ani vă plătesc salariile". Nu e treaba noastră că a apărut Guşă, Ioana Vîntu sau altcineva. A mai spus Elan "într-o lună facem regia" şi am stat în cort până în urmă cu o lună. Adică mai bine de opt luni. În tot acest timp nu i-am văzut prin cort, nici pe Enache, nici pe Elan. Doar Sergiu ne-a pus aeroteme astă iarnă şi apoi a plecat în Noua Zeelandă unde era mai cald.
Da, dragi colegi, sunt dezamăgit. Dar chiar şi aşa, nu aş fi de acord cu o furăciune, nu aş merge cu un hoţ. Dacă vouă vă pare rău că nu aţi mers cu un hoţ, cu Ghiţă, aici, ne despărţim. Nu aveam cum să prevăd că va apărea Guşă, fata lui Vîntu, băiatul lui Vîntu şi alţii. Habar n-am care sunt jocurile din spate, după cum nici voi nu ştiţi, nici eu nu ştiu. Ce ştiu e că la fix trebuie să fiu în regie, să spun "generic" şi să-mi fac treaba cât mai bine cu putinţă. Împreună cu voi. Şi când spun asta nu mă cred Mesia, cum, de pe margine, s-a chiţibuşat.


Îi rog pe toţi colegii să mă ierte dacă cineva a decis să nu meargă la Ghiţă şi să vină la Realitatea din cauza mea. Consider că am de-a face cu oameni maturi, resposabili. Dacă nu voi fi concediat, după concediu, voi decide pe ce drum merg. Pentru cineva care nu şi-a dat opt ani din viaţă la televiziunea asta, şi e mai cinic decât boul de mine, poate, decizia e mai simplă; tragem cât putem şi când nu mai putem, treaba lor! Pentru mine, nu. Îmi pare rău că a plecat Coman şi nu mi-a spus "la revedere", ba, ne-a anunţat plecarea printr-un mail (Coman=directorul editorial care s-a luptat ca mulţi din redacţie să nu meargă la Ghiţă, în octombrie, şi care a demisionat zilele trecute). Îmi pare rău şi de noile decizii manageriale, ale lui Enache; televiziunea e în primul rând echipă, sinergie, empatie, comunicare (ei, aş!), şi apoi exprimarea răutăţii, simpatiilor/antipatiilor şi a milităriei forţate, a comandantului de detaşament care notează în pauză elevii indisciplinaţi pentru a-i turna la dirigintă. Televizunea nu este un pluton comunist, presupune creaţie, imaginaţie, oameni liberi la cap şi la spirit. De-aia, important e dacă şef e un om cu (tele) viziune sau un comandat de detşament. M-aş bucura ca Sorin Enache să înţeleagă treaba asta. Dar deciziile managerului, sunt ale lui.Succesuri şi sânge pe pereţi!!

Elan, nu vreau altceva decât să fiu normal.

P.S. 2 - Orice legătură între luptele politicienilor şi evenimentele de la RealitateaTV este absolut întâmplătoare.

joi, 12 iulie 2012

CE A ÎNVĂŢAT VICTOR PONTA DE LA SEBASTIAN GHIŢĂ

Să fută tot ce e de jur-împreujurul său cu mult, mult tupeu, asta a învăţat Ponta de la Ghiţă pe vremea  când stăteau la plajă în insule şi guvernantele asiatice aveau grijă de copii.
Cred că nu e greu. 
Ghiţă a pornit o acţiune de comando la Realitatea. Ponta, la Parlament. Ghiţă a ocupat tot, gările, porturile şi aeroporturile, MCR-ul (Master Cotrol Room-ul), redacţia, culoarele şi budele insalubre (aşa cred că sunt şi acum în Casa Presei). Ponta, a ocupat Camera, Senatul, Avocatul, Curtea.... henţ! aici a luat-o în mână (dreaptă sau stângă) pentru că Evropa nu-l lasă. Deja, după ce Vicor a fost în Belgia, Referendumul este după Curte. Adică după PDL. Adică se profilează tot mai acut, la nici trei zile de la debarcarea lui Băse, că Ponta, cu tot cu Crin cel vopsit la păr, o va/vor lua în mână. De Mălineanu. Oarecum, mă bucur. Niciodată nu mi-a plăcut violenţa. Nici în 21-30 decembrie 1989, nici în 14 iunie 1990 când minerii m-au aruncat peste gardul TVR, mai mult mort decât viu, pentru că le făcusem o fotografie. Ponta şi Crin au violat Parlamentul, l-au violat şi pe Avocat şi au încercat şi cu Curtea spunând că violurile în grup/lanţ au fost cu plăcere. Evropa nu crede în lacrimi. Băsescu? Un golan. Marinar care fute în fiecare port altceva, mai aduce una-alta, blugi/ţigări şi vinde la Constanţa. Ce preşedinte să iasă din ăsta? Ponta? Micul Titulescu. Crin? Adevărat, adormitul văpsit la păr. Toţi se pişă pe mine, alegătorul. Deci şi prin urmare nu am cum să-i vreau nici pe unii, nici pe celălalt. Dar experienţa, viaţa, mi-a dovedit că în ţara asta ne-a mers cel mai bine când preşedintele a fost de-un fel şi guvernul, de celălalt. Când preşedintele trăgea hăis iar guvernul, cea. Când totul a fost într-o mână, fie Iliescu, Constantinescu sau Băsescu, totul a fost naşpa. Vremea/vremurile lui Iliescu nu mai vreau s-o/să le trăiesc. Nu mai vreau să mă bată minerii. Nu mai vreau ca primul-ministru (Năstase) să dea publicitate (bani de la stat) la presa prietenă. Nu mai vreau ca şpaga să guverneze România. Nu mai vreau nici ca Udrea şi Roberta să conducă. Pipiţe care mai au de citit/învăţat/cultivat şi care - nenorocire! - oricât de bune miss sunt în cadru, nu au ce să caute în fruntea ţării.
Dar dacă Dumnezeu ne-a lăsat între un Năstase la pârnaie (pentru ceva tot trebuia să plătească - nu e singurul, e drept şi ruşinos pentru noi, ca popor, că a intrat pentru o vrăjeală) şi un marinar ajuns preşedinte, cu un prim-ministru care crede că are coaie mai mari decât le are, dacă asta e situaţia, ei bine, poate că ăsta este echilibrul: Băse la Cotroceni şi Ponta la Victoria. Să se fută reciproc, la nesfârşit, ţara să meargă, să-şi vadă de treabă, să crească, aşa cum a fost pe vremea lui Tăriceanu, economia să "duduie". Vă amintiţi? Altfel, dacă unul sau altul are totul într-o mână, nu e bine. Las la o parte lecţia lu' Nea' Nicu care a dat-o de gard cu partidul unic şi cu Leana sa cu tot.

Ponta a învăţat de la Ghiţă că dacă intri cu tupeu, cu gealaţi/şantaje/cumpărări (cumpărături de parlamentari) o să iasă planul pus la cale de bătrânul Hrebe. Ei bine, nu! Dacă Evropa nu vrea şi dacă nici Băse nu se lasă, dragă Victor şi dragă Crin, aţi luat-o în mână (mâini) de acelaşi Mălineanu. Lecţia lui Ghiţă nu se aplică aşa cum nu s-a aplicat în octombrie trecut când, la botez fiind, Sebi a fost deposedat de Realitatea.

Concluzie: Băse la Cotroceni şi Ponta/USL la Victoria. E perfect pentru familia mea. Dacă se fut reciproc au grijă să fure cu atenţie, mai cu milă, şi să mai facă şi ceva pentru popor, să iasă în faţă (o autostradă, o centură, ceva). Dacă nu, ţara îşi vede de treaba ei că ştie ce are de făcut şi fără capetele lor luminate.

PS: Antena 3 e cu USL, clar (deşi în ultima vreme au cam început să-l taie pe Ponta şi să dea pub: o fi vreun semn?). TVR Info e cu Ponta dar cam ezită. B1TV e clar cu Băse că nu au altă şansă. Digi habar n-au pe ce lume sunt de când au apărut. Realitatea - spun creditorii - e imparţială, ca o găină beată care n-a negociat încă nici cu viaţa, nici cu moartea. Eu vreau cu Băse şi Ponta. Fetelor, s-ar putea, acest cadou măcar de ziua mea?

joi, 21 iunie 2012

ADRIAN NĂSTASE AŞA CUM L-AM CUNOSCUT SAU ILIE ILAŞCU ŞI NĂSTASE

Nu credeam că voi scrie vreodată despre Adrian Năstase.

Anul 1994. L-am filmat pe Ilaşcu în celula lui din puşcăria din Tiraspol şi am făcut un documentar. L-am înscris la Dakino. Mihaela Rădulescu poate să confirme. Ea a pledat ca filmul să fie la Dakino. Pentru ziua proiecţiei la Dakino, am trimis invitaţii la toţi liderii politici ai vremii, inclusiv la Corneliu Coposu, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor. Singurul care mi-a răspuns a fost Năstase. M-a sunat personal şi m-a invitat la el la birou, la Camera Deputaţilor. M-am dus. M-a întrebat "Domnule Bugnar, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru Ilaşcu. Ce pot să fac pentru dumneavoastră? Cum pot să vă ajut?"

Anul 2000. Eram producător la ProTV. Am făcut un live de la PSD cu Adrian Năstase. După live, Năstase : "Domnule Bugnar, vă rog să vă gândiţi, aţi vrea să lucraţi pentru campania mea electorală?"

Sunt sigur că Adrian Năstase are păcatele lui. Da, nu mă bazez pe nimic. Sau poate doar pe faptul că pentru o candidatură la preşedinţie ai nevoie de bani mulţi. Ca român, mă simt umilit că un fost prim-ministru al ţării mele a ajuns în pragul sinuciderii. Nu ştiu cât a furat Năstase. Aş vrea ca şi Năstase, şi toţi politicienii care au furat/vândut ţara asta să fie pedepsiţi. Dar noi, ca români, să NU fim umiliţi. Oare preşedintele României, şeful statului, reprezentantul României în lume, ar putea să facă ceva să NU fim umiliţi? Mulţumesc.

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog