PONTA ŞI PALADA SAU TUSEA ŞI JUNGHIUL

Sursa: www.cdep.ro şi RealitateaTV

Cu vreo câteva săptămâni în urmă, eram la serviciu când, pe pagina de Facebook a lui Ponta a apărut ştirea potrivit căreia ar fi luat masa cu Regele Mihai. După o vreme, ştirea a dispărut. Pentru lămuriri, am rugat asistenta din emisie să-l sune pe Palada. L-a sunat. N-a răspuns. Iar l-a sunat. Iar n-a răspuns. Pentru că lumea comenta la televizor ştirea, am făcut precizarea că l-am sunat pe Palada dar nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm pentru că Palada nu răspunde. După câteva ore văd pe Facebook un comentariu al lui Palda, destul de agresiv la adresa RealităţiiTV. Pentru lămuriri, i-am precizat lui Palda, tot pe Facebook, cum s-au petrecut lucrurile. Omul fusese în grădină că cureţe merii, la Telega, cu cumnatul şi nu-şi luase telefonul. Am înţeles, nu era nicio dramă. Doar că n-a trecut mult şi Palada, susţinut de un cor de binevoitori, a scris un lung mesaj în care mă făcea - nici mai mult, nici mai puţin decât - "băsist" (părea jignire, din scriitura mânuţelor sale), spunea că mi-a fost spălat creierul şi alte de-astea. De o violenţă la care nu m-am aşteptat dar, mai surprinzător, din poziţia de purtător de cuvânt, Palada era extrem de arogant. Într-o lungă postare explica, de fapt, că el e în concediu şi că n-avea niciun chef de noi sau de serviciu sau să explice cumva de ce a apărut şi apoi a dispărut ştirea despre şeful său, Ponta. Nu am continuat să-i dau apă la moară, mi-am zis să-l las până a doua zi să se liniştească, aşa că n-am mai scris. A doua zi, ce credeţi? Palada m-a pedepsit şi mi-a interzis accesul la pagina sa de Facebook. Sigur, pe monitoarele colegilor vedeam ce postează dar omul a vurt să fie sigur că dacă e să mă mai înjure nu am cum să-i răspund. Groaznică pedeapsă! Ce i-am spus, de fapt, lui Palada, de s-a supărat aşa tare? I-am spus că e incompetent. Că în job-ul său nu are voie să spună public, cel puţin, "sunt în concediu" chiar dacă legal are dreptul la concediu. Că de la o demnitate încolo, îţi asumi lucruri. Asta era ideea. La final îi doream să aibă o soartă cel puţin la fel de bună ca a lui Zaharescu, cu precizarea că m-aş bucura să-l văd trimis în Congo (unde a fost trimis un coleg de partid de-al lui Ponta, vă amintiţi, cu siguranţă).

Am uitat de episod. 
Doar că între timp a căzut avionul în Apuseni. Eram la şcoală şi vorbind despre ştiri, fără să ştiu ce e pe ecrane, le povesteam copiilor despre importanţa unui eveniment ca, de exemplu, căderea unui avion. Seara, am aflat de tragedie şi am văzut cum creştea mânia populară pe toate televiziunile ba, chiar şi pe Antena 3! M-am întrebat ce-o fi făcând primul ministru în timpul ăsta? Iniţial am aflat că a fost la B1TV. Azi, aflu că apoi s-a dus la un şpriţ, la o întâlnire informală cu Dragnea, cu soţiile şi cu jurnaliştii acreditaţi la PSD. Cel puţin aşa spune Turcescu http://www.turcescu.ro/2014/01/aura-murea-ponta-chefuia/ . Acum e o oră înaintată în noapte dar promit să mă informez la colegii de la Politic. Mi-e greu să cred că Turcescu ar face o asemenea gafă dar promit să verific şi să revin.

Azi, ce ştire văd în jurunal? Când ecranele televiziunilor erau galbene de atâta vreme rea, drumuri blocate, oameni disperaţi, mă rog, iarnă grea venită prin surprindere, ce făcea Ponta între două comandamente de iarnă? Juca baschet. Asta nu mai trebuie s-o verific.

Atât în episodul Palda, cât şi în isprăvile lui Ponta, şi ale altora, inclusiv Băsescu, un lucru e clar: în codul genetic al politicianului român, indiferent de culoare, care, cum ajunge la nivel de Gigel de frunte, devine de o aroganţă ieşită din comun. De la un nivel de demnitate publică, ei n-au voie nici măcar să pară că sunt aroganţi, dezinteresaţi sau "în concediu". Ei sunt acolo pentru noi, la orice oră din zi şi din noapte. Însă nu au această conştiinţă. Bun. Asta e clar, n-o să ne luăm dintr-atât. Dar nici măcar să mimeze că ar avea vreo conştiinţă nu-i interesează şi nici măcar în scop electoral nu le trece prin cap cum să "joace" în favoarea lor. De ce? Pentru că nu simt că votul i-ar sancţiona. Ori cu găleţi, ori cu tricouri, ori cu bani, tot ei s-aleg, deci n-au decât să se exprime pe noi cu jet şi de sus în orice împrejurare că nu suntem altceva decât o masă de proşti buni de exploatat şi-atât. Lui Palada i se părea normal să fie în concediu când l-am sunat pentru ceva legat de job, nu să-i fac conversaţie. Ponta, în loc să anuleze ieşirea la B1TV şi la crâşmă, dimpotrivă, îşi urmează programul neabătut. Cât despre baschet, reacţia lui a fost "de unde aţi aflat?", ca şi când baschetul, sport de echipă fiind, îi asigura confidenţialitatea maximă. Nu mă mir că Ponta face astfel de gafe dacă e sfătuit de Palada. Armata de consilieri ar putea să-i spună "bine ar fi, nu că v-ar interesa cu adevărat, dar pentru imagine, să nu mergeţi la crâşmă" pe sistemul "Mircea fă-te că lucrezi". Măcar atât. Sau dacă n-are consilieri capabili de aşa ceva, atunci să-i facă Ghiţă cadou o tabletă din banii încasaţi pe contractele câştigate de firmele familiei şi pe acea tabletă să vizioneze non-stop toate televiziunile de ştiri. Când le vede galbene, Ponta să ştie că e ceva nasol şi să se întrebe "mă priveşte au ba? Şi dacă da, cum mă priveşte?" Atunci, dacă nu-i spune Palada (că nu-i capabil), măcar bunul simţ să-i spună "Victore, dacă nu te interesează cu adevărat că ăia mor, măcar nu te du la crâşmă că pierzi puncte şi înfurii pe toată lumea". Măcar atât.

Scriu rar. Foarte rar. Ultima dată am scris în februarie anul trecut. Asta pentru că prefer, de multe ori, să strâng din dinţi decât să fiu editorialist la hectar de pagină de net. Aşa prefer eu. Dar de data asta mi-am muşcat limba până la sânge şi mi-am zis că e prea de tot. Poate cineva îi informează pe tusea şi junghiul  că sunt tot mai mulţi cei care nu le mai înghit aroganţele care produc tuse şi junghiuri, nimic altceva.

P.S.- Având în vedere că Palada m-a pedepsit, poate-şi face cineva pomană să-i trimită link-ul acestui articol. Dacă citeşte, poate-i foloseşte. Lui Ponta îi pun pe Facebook că încă nu m-a pedepsit. 

P.S.2- Am promis că mă informez şi m-am informat: da, Ponta a fost la crâşmă când Aura Ion murea. E confirmată şi adevărată. De ce mă agit pe tema asta? Pentru că el, Ponta, n-are voie să nu fie prim-ministru nicio clipă cât îi durează mandatul. Asta n-a înţeles. Altfel, n-ar mai fi arogant ci la dispoziţia noastră, a tuturor.

CRIN ANTONESCU ESTE FIUL LUI SERGIU NICOLAESCU (RTV)

Dacă trec pe roşu, poliţistul îmi ia carnetul. Dacă sunt prins la volan mort de beat, am dosar penal, fac puşcărie şi îmi este anulat permisul de conducere.

Un iaurt furat dintr-un supermarket duce la dosar penal, tot la puşcărie. În aceste situaţii devin pericol public şi nu mai sunt lăsat liber pe stradă. Societatea se apară.

Dacă ai o televiziune şi spui minciuni zi de zi, dacă inventezi ştiri cu pretenţia că faci jurnalism, aşa cum face RomâniaTV (şi nu numai), în cel mai rău caz, primeşti o amendă. Dacă ai emisie cu aprobarea CNA (adică cu aprobarea şi nu neapărat legal), asta înseamnă că foloseşti un bun al poporului, (undele, licenţa) pentru a face profit, pe de o parte, pentru (teoretic) un serviciu public, pe de altă parte.

A fost un fel de parastas de 40 de zile pentru Sergiu Nicolaescu.Tot atâtea zile au trecut de când RomâniaTV a anunţat că la Judecătoria Sectorului 1 s-a primit un mail în care fiul lui Sergiu Nicolaescu cerea să nu fie permisă incinerarea pentru că dorea stabilirea paternitatăţii. A apărut Ioan Corpoş care anunţa o ştire şoc-explozivă-bombă-senzaţional-dezvăluire-exclusivă despre fiul lui Sergiu Nicolaescu. Cu ce a apărut Corpoş pe ecran? Cu un print. După zece minute, ştirea a fost preluată de Antena3. După alte 20-30 de minute, a apărut şi la RealitateaTV. Toată lumea cita RomâniaTV. Iar RomâniaTV nu spunea clar dacă are printul de la Judecătorie sau nu. 

Câteva zile mai târziu, CNA aplică amenzi: RealitateaTV - 10.000 de lei, Antena 3 – 20.000 de lei, RomâniaTV – 100.000 de lei. Parchetul iese cu un comunicat prin care anunţă că treaba a devenit penală şi că va face o anchetă pentru a afla cine şi de unde şi de ce a trimis e-mail-ul cu respectiva cerere. Un fost prezentator de la RealitateaTV, Vasile Rotaru (presupusul fiu), este căutat febril de toată lumea, omul merge şi declară la organe că n-are nicio treabă cu speţa şi, fireşte, trece şi pe la Gâdea să explice cum că nu e el acela. Şi gata. Aşteptăm rezultatele anchetei să vedem cine, cum şi de ce a aruncat pe piaţă mizerabila ştire. Atunci, Parchetul spunea că în câteva zile aflăm adevărul. Apoi, s-a corectat şi a spus “cel mult o lună”. Au trecut spre 50 de zile şi… nimic! Nu ştiu de ce dar presimt că niciodată nu vom afla IP-ul calculatorului de pe care s-a trimis acel mail. Oare cât îi ia Parchetului, altor servicii puse în slujba statului, să afle un IP? Cam cât îi ia lui DD să o găsească pe Elodia.

Zilele trecute, tot RomâniaTV a dat o ştire senzaţională-şocantă-grozavă-exclusivă potrivit căreia Crin Antonescu este implicat în dispariţia lui Codruţ Marta. Totul a pornit de la o ştire publicată pe site-ul sursazilei.ro. Deliberat, falsă! România TV a muşcat momeala, s-a îngălbenit ecranul “ANTONESCU VA FI AUDIAT", „CRIN APARE ÎN DOSARUL DISPARIŢIEI LUI CODRUŢ MARTA", "ANTONESCU, ÎN ANTURAJUL GRUPULUI DE LA MONACO". După o vreme, pentru că nimeni nu a preluat gogomănia, România TV a scos galbenul şi a mers mai departe în viaţă ca şi când nimic nu s-a întâmplat.
Audienţa se câştigă uşor cu mizerii. Dar nu şi credibilitatea.

De data asta, CNA-ul nu a mai reacţionat; deloc, nici măcar cu amendă. N-a mai considerat că e necesar să ne apere de RTV. Probabil că nimeni n-a fost deranjat, nu a depus nimeni nicio plângere, nici măcar Crin. Organismul care a fost de acord ca numele ţării să devină marcă comercială (poate Ghiţă îşi va face mâine şi o televiziune GermaniaTV, ItaliaTV sau ce-nume-de-ţară-vrea elTV - ştiu povestea cu OSIM-ul, doamna Laura!), respectivul organism nu face altceva decât să vizioneze înregistrări şi să dea somaţii sau amenzi (retragerea, într-un final, a licenţei OTV devine o decizie atipică şi chiar ciudată). Proprietarul undelor şi al licenţelor, statul, nu este interesat ce se întâmplă cu undele dacă nimeni nu se plânge. În fond, CNA-ul nici nu prea are ce să facă, la urma urmei ridicatul din umeri ”atât ne permite legea” e principala menire a ministerului televiziunilor, cu angajaţi pe post şi salariu de secretari de stat cu tot. 

La manual scrie că ştirea se verifică din două surse. Când Washington Post a scris despre măgariile lui Nixon (care şi-a dat demisia, în cele din urmă) jurnaliştii au verificat ştirea din trei surse! Ce obiceiuri învechite...

Astăzi, într-unul dintre acele momente în care RTV crede că informează corect, lucrul ăsta nu a fost trecut cu vederea, a apărut pe galben (se întâmplă atât de rar încât trebuie subliniat) "RTV A INFORMAT CORECT". Pe bune?

Pe undele şi pe licenţele poporului, asistăm zilnic la şmenurile unora contra altora, ale securiştilor bătrâni contra securiştilor tineri, ale serviciilor contra serviciilor, iar legea e mai dură dacă treci pe roşu sau furi un iaurt din supermarket. Mâine-poimâine va apărea pe galben la RomâniaTV că Sergiu Nicolaescu a fost tatăl lui Crin Antonescu, că România a declarat razboi Rusiei sau că Pământul a fost ocupat de omuleţi mici, verzi, "chelemeniţi" să spunem, şi nimeni nu va reacţiona. Sau, poate, cel mult cu o amendă (şi aia neplătită).

Şi prostituţia e o formă de a face bani însă nu toată lumea apelează la ea.

CRIMA DIN PIAŢA OBOR ŞI MASACRUL DIN CONNECTICUT

Zilele trecute am mers cu nevasta în Piaţa Obor să cumpărăm peşte. În hală. Acolo se găseşte crapul de Dunăre încă viu. Am dat o tură pe la tarabe să ne informăm şi pe când eram gata de terminat inspecţia locului, undeva, în mijlocul halei, am auzit ceva scandal; un bărbat în vârstă, supărat, îi reproşa vânzătorului că vinde peşte mucegăit. Vânzătorul, un brunet accentuat, încins cu un şorţ de măcelar, din muşama albă şi groasă, cu un fes de lână şi un cuţit cu lamă lungă în mâna stângă, nici mai mult - nici mai puţin, a dat ocol tarabei spre bărbat, din câţiva paşi a fost lângă el şi, cu mâna dreaptă, plină de sânge cum a tranşat un crap de Dunăre, i-a tras un pumn bătrânului lăsându-i tot sângele pe obraz de credeai că l-a rănit; nu-l rănise. Într-un anume fel, bătrânul era plin de sânge, murdar, nu era sângele lui. Un tânăr, dintre cumpărători, aflat la vreo doi metri, l-a lovit pe vânzător. Teama mea cea mai mare era ca vânzătorul să nu împlânte cuţitul. În apărarea vânzătorului care l-a atacat pe bătrân şi care la rândul lui a fost atacat de un alt cumpărător, a sărit un alt vânzător, cu un cuţit într-o mână şi cu cealaltă, liberă; cu cea liberă l-a pocnit pe tânărul care a sărit în apărarea bătrânului. Toţi cei din hală asistau împietriţi, şi eu şi Dumitriţa, şi cei doi bodyguarzi din apropiere care n-au schiţat niciun gest. Ca din pământ, de după tejghele, au mai apărut vreo patru-cinci vânzători, toţi având cuţite lungi în mâini, îndreptate ofensiv cu vârful în sus. Într-o clipită, estimam o luptă între vânzători şi cumpărători, unii cu lungi cuţite însângerate, ceilalţi, cu mâinile goale: un masacru. Din fericire, nimeni dintre cumpărători n-a mai intervenit. Bătrânul, plin de sângele crapului de Dunăre, s-a îndepărtat ameţit. Cumpărătorii au început să-i dojenească pe bieţii bodyguarzi care, evident, erau de decor cu ţinuta lor ce aducea oarecum a mascaţi de la trupele speciale. Pe măsură ce bătrânul a pornit ameţit spre ieşirea din hală, vânzătorii se retrăgeau în spatele tarabelor. Ţineau cuţitele, defensiv, cu vârful în jos.

A doua zi am aflat despre masacrul din Connecticut. Din fericire, în Piaţa Obor, în hala de peşte, n-a murit nimeni. Înainte cu vreo trei zile, în acelaşi loc, l-am văzut pe Gabriel Liiceanu cumpărând peşte.

În emisie: pe ecran, ştirea din Connecticut... îmi aminteam de bătrânul din Obor.

Clar, nu vreau să trăiesc în America.

RECUPERAREA REALITATEA TV ; ATUNCI, NU ACUM... oct.2011

Noaptea trecută, pentru prima dată, am revăzut toate imaginile filmate şi fotografiile din octombrie 2011. Timp de un an nu le-am deschis. Parcă şi dintr-un fel de teamă, să nu dispară magia acelui moment.

Aici, nu vorbesc şi nu arăt altceva decât punctul meu de vedere asupra lucrurilor. Subiectiv, fireşte, cum suntem toţi. Asta am făcut şi pe vremea când Ghiţă vroia să fure RealitateaTV şi lucram acolo, în hală. Asta am făcut şi când Enache era la butoane, cu Elan patron; nu văd de ce m-aş schimba acum, la bătrâneţe.

Văzând filmările şi fotografiile din octombrie 2011, nu am cum să nu mă întorc în timp. Am participat la mutarea televiziunii de la Republica în Casa Presei. Atât cât am învăţat la şcoală, nu ştiu să se fi mutat vreo televiziune dintr-o locaţie în alta, fără să existe două seturi de echipamente, fără să se stingă lumina într-o parte şi să se aprindă în cealaltă. Mutarea Realităţii TV de la Republica în Casa Presei s-a făcut în două săptămâni. În fiecare noapte se mai mutau o parte din echipamente. Ziua, unii eram la Casa Presei, alţii, la Republica, pentru că difuzam capetele video din Casa Presei şi materialele de la Republica. Coordonarea o făceam pe telefon, ore întregi, zile întregi am stat cu telefonul la ureche. Eram la Republica cu prezentatorii şi o parte din regie, Cristi Marin era în Casa Presei cu editorii, montajul şi cealaltă jumătate din regia de emisie. Fizic, era imposibil de mutat televiziunea într-o noapte. Rareş Gărduş şi oamenii lui, Florin Niculache şi oamenii lui, munceau şi ziua şi noaptea. Noi, ceilalţi, timp de două săptămâni ajungeam câteva ore pe acasă mai mult să avem de unde ne întoarce. Ca experienţă profesională a fost ceva extraordinar. Foarte puţini ştiau că televiziunea fusese cumpărată de Sorin Ovidiu Vîntu, cred că pentru cei mai mulţi asta nici nu însemna mare lucru. Cozmin Guşă, nu exista nici cât Vîntu. Fără să ne dăm seama, porneam într-o aventură la care nu ne gândisem. O bună perioadă de timp, datorită felului în care s-a impus Sergiu Toader (Enache încă era la Antenă, nu venise la Realitatea), simţeam că suntem liberi să ne facem treaba corect. Târziu s-a aflat şi apoi n-a mai fost ascuns faptul că Vîntu era patron. Iar asta nu se vedea nicicum la televizor. Eram un post de ştiri care-şi câştiga locul zi de zi, în plină ascensiune. Era vremea când Sergiu încă mai avea convingerea că prin echilibru şi echidistanţă dobândim încredere, notorietate, putere, spre deosebire de ultima perioadă în care devenisem jucăria lui Vîntu, când programul de la televizor se făcea la telefon (pe principiul "eu dau banii, fac ce vreau cu televiziunea mea"). Primii ani ai Realităţii TV din Casa Presei au fost, cred, singura perioadă în care o televiziune a fost cu adevărat liberă, în România, poate chiar mai liberă decât SOTI din anii '90.

Nu am mărturii audio-video din perioada Republica, pe atunci nu aveam o cameră video a mea şi nici telefoane cu aparat foto nu existau. Iar de filmat cu o cameră din televiziune.. cred că au existat la un moment nişte casete prin arhivă dar nu ştiu dacă mai există.

Destul de repede, totul a explodat. În megalomania care l-a cuprins pe Vîntu, discret susţinută de sfătuitori tot timpul zâmbitori, nimeni nu mai ştia despre Trustul Realitatea Media, câte ziare, reviste, radiouri şi televiziuni mai are, cred că numărul exact de angajaţi nu s-a ştiut multă vreme. De la Realitatea tv la Superbebe şi Aventuri la pescuit, de la Gardianul la Academia Caţavencu, de la Radio Total la Guerilla, Realitatea Media părea un colos al presei care niciodată nu va dispărea, care nici măcar nu se va clătina.

Apoi, rând pe rând, şi câte două-trei pe săptămână, au început să se închidă, să dispară. Ziarele, în frunte cu Cotidianul, nu s-au mai tipărit. Apropos, Cotidianul este ziarul condus cândva de Dan Diaconescu, pe vremea lui Ion Raţiu, patron, pentru cei bătrâni, dacă-şi amintesc... Despre reviste.... nici vorbă; au dispărut brusc. Radio Total a dispărut, au apărut tonomate; unele mai difuzează muzică şi acum. Colosul se fărâmiţa în bucăţele mici-mici, atât de multe că era greu de ţinut socoteala, cred că nici Enache nu mai ţinea pasul. Destul de repede, prăbuşirea a ajuns la Realitatea tv, locul din care pornise totul. Când a fost evident pentru Vîntu că nu mai are nicio soluţie financiară, a apărut salvatorul Sebastian Ghiţă. Numai că nu dorea salvarea televiziunii ci televiziunea cu totul. Am scris mult la vremea aceea despre Ghiţă. Realitatea tv nu mai era de mult televiziunea de la începuturi. Sergiu plecase, Enache se ocupa de toate. În redacţie, Cătălin Popa îşi rodea unghiile făcând curse kilometrice cu telefonul la ureche în convorbiri nesfîrşite cu Vîntu şi indicaţiile lui. Lucrul care mă intrigă cel mai mult este că nimeni, în toţi acei ani şi nici de atunci încoace, nu a fost preocupat cu adevărat să facă din Realitatea tv o televiziune care să stea pe propriile-i picioare. Realitatea tv este ca o fata superbă pe care toţi vor să o fută dar nimeni nu vrea s-o ia de nevastă.

Consemnez până aici o dată prăbuşirea din vremea mentorului originar, Realitatea lui Prigoană, apoi prăbuşirea lui Vîntu, apoi prăbuşirea Realităţii în vremea lui Ghiţă.

Aşa am ajuns în octombrie anul trecut când, după o luptă crâncenă cu Ghiţă, singura soluţie pentru ca televiziunea să nu fie furată, a fost preluarea emisiei, în paralel cu câteva manevre juridice. A fost a doua mutare de sediu, din Casa Presei la Willbrook, de data asta fără ca echipamentele să mai fie cărate noaptea; a fost mai simplu, au rămas în Casa Presei cu totul.

Într-un fel, cele opt luni de emisie din cort de anul trecut, au fost corespondentul celor două săptămâni de mutare din 2004. Iar dacă stau bine să mă gândesc, mutarea nici acum nu s-a făcut pe deplin, încă mai sunt echipamente rămase în Casa Presei şi neînlocuite sau înlocuite cu altele mai slabe. Dar, fie şi aşa, mutarea s-a făcut, iar şi iar, Realitatea a luat-o de la capăt. Cu câteva zile înainte de "ziua Z", într-o discuţie, Elan spunea "de ce să vină Sergiu? Ce nevoie avem de Sergiu?". Era clar că cei doi nu se plăceau. Cu toate astea, din raţiuni de PR, Enache l-a convins pe Sergiu să vină. Cumva, mulţi ne doream reeditarea Realităţii din anii 2004-2008 când Sergiu era Dumnezeul televiziunii. Din Noua Zeelandă, în teleconferinţe, Sergiu "ne organiza" dar nu pricepea cum de nu putem să luăm echipamentele din Casa Presei... De fapt, Sergiu, venit din ţara lui cu oi, era important doar prin prezenţă. Altfel, nu înţelegea mai nimic. Enache l-a adus pe ideea ca mulţi vor veni la Willbrook aflând că "se întoarce Sergiu". N-am ştiut asta de la început dar nu mi-a trebuit mult să înţeleg. Şi cred că NU numai eu am înţeles toate astea. Echipa a fost de un entuziasm nebun. Ticu Alexe ne-a ajutat crucial, fără sculele lui şi fără băieţii lui nimic n-ar fi fost posibil. Fără tehnicul nostru, fără IT, fără... fără... Credeam, cu naivitate, că, în sfârşit, RealitateaTV are şansa să devină o televiziune care va trăi din ce produce, care, încet-încet, se va redresa. Elan, deşi religia nu-i dădea voie să piardă, promitea că va susţine televiziunea şi, cel mai important, părea a fi înţeles ce presupunea susţinerea. După prăbuşirea din vremea lui Prigoană, după ţeapa din perioada Vîntu, după războiul cu Ghiţă, Realitatea era în faţa unui nou început. Aşa credeam atunci, aproape toţi. Mai puţin cei care ştiau ce e în spate, cât de mare e dezastrul şi cât de mici sunt şansele de redresare. Povestea cu insolvenţa ne era prezentată mai mult ca o formalitate, una dintre complicatele proceduri juridice pentru care au de muncă avocaţii dar fără o mare însemnătate pentru viaţa de zi cu zi a televiziunii. Toate, până-ntr-o clipă când s-a văzut că nu-i aşa. Când 174 de oameni au fost trecuţi pe altă firmă. Totul s-a precipitat. Elan şi Enache duşi au fost şi n-au mai apărut de-atunci. Şi despre acest episod am scris la vremea respectivă.

Martor al căderilor şi ridicărilor Realităţii TV, odată cu preluarea puterii de Dana Ionescu/Cozmin Guşă, am avut naivitatea să cred că televiziunea chiar are acea şansă de a trăi din ce produce. Totodată, fiind un vechi practicant al meseriei de televiziune, adică gândind în cunoştinţă de cauză, nu doar teoretic, cunoscând extrem de precis mecanismele interne ale producţiei, nu doar cele ale debitării de idei, eram conştient că acum, mai mult ca oricând, în criză, televiziunea nu poate să fie salvată decât cu multă durere, cu reduceri masive de personal, de costuri, cu multă ingeniozitate, imaginaţie, cu multă muncă şi chiar şi aşa, îmi părea totul extrem de dificil. Iniţial, mi s-a spus că încrederea în mine este maximă, că Guşă va fi un fel de consultant editorial. Mi se părea normal să comunic strâns cu cei care dau banii. Dana Ionescu ajunsese să-mi spună "mama răniţilor" din cauza reacţiei pe care o aveam în faţa reducerilor de salarii sau a necesităţii concedierilor. I-am spus şi Danei, i-am spus şi lui Cozmin că habar n-au să comunice cu oamenii. Nu cred că i-a impresionat observaţia mea. Chiar şi aşa, eram gata să mă pun la zid, să-mi atrag înjurături şi ură, dacă ăsta era o parte din preţul salvării televiziunii. Dar după nici două săptămâni, eficienţa inventării telefonului mobil a devenit din ce în ce mai limpede. I-am spus Danei Ionescu "voi nu aveţi nevoie de un director general, un om care să ştie televiziune, aveţi nevoie de un om care să răspundă la telefon şi să execute ordine; nu eu sunt acela". Aşa m-am întors la job-ul de producător executiv. Pentru a fi un bun producător, nu trebuie neapărat să mă arăt fericit de linia editorială a postului. Echipa, ca să folosesc un eufemism, este într-o continuă primenire, au plecat şi pleacă jurnalişti cu mare experienţă pentru a lăsa locul unor practicanţi de la şcoala de televiziune (mai mult, practicante) care fac probe în direct. La fel şi audienţele, se primenesc zi de zi, probabil că până-n iarnă inerţia nu va mai funcţiona mai deloc. 

Cu toate astea, chiar şi aşa, acum, cel puţin, tot cu naivitate, cred că încă nu e totul pierdut. De la Digi24 la defunctul TVR Info, privind prin toate televiziunile, Realitatea TV, ca ProTV altădată, e peste tot, de la figuri de pe ecran, la şefi şi oameni din spate. De ce mă încăpăţânez să cred că nu e totul pierdut? Pentru că aşa cum a fost Realitatea TV în anii 2004-2008 cred că poate să fie iar. Pe ce mă bazez? Pe nevoia acestei ţări de a avea măcar o televiziune, una singură, corectă şi onestă, fără partizanate, fără isterii politice seară de seară, fără kilograme de jeg pe sticlă, o televiziune vie, nu născută adormită în HD, un produs de care ţara asta chiar are nevoie, oamenii au nevoie. Iar dacă prea curând Realitatea nu va mai avea şansa să renască, atunci, în ziua în care România va ieşi din epoca junglei democraţiei, când se va maturiza, acea televiziune tot va exista. Ideea e, cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că o astfel de televiziune, onestă, corectă, echilibrată, nu agenţie de şmenuri mărunte de câştigat bani cu punga de un leu, de acea televiziune au nevoie românii cu adevărat, acolo se vor uita şi astfel o vor susţine financiar prin audienţă. Omul cu bani, deştept, care să înţeleaga treaba asta, are deja un loc în istorie; deocamdată, locul este liber. Până atunci, tot ce pot să sper e că la Realitatea va apărea personajul providenţial dispus să susţină întreprinderea fără a se gândi la cât de graţios gravitează toţi în jurul său.