"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

miercuri, 9 februarie 2011

EPISODUL DOI DE LA BULGĂROI


Pentru mine Bulgaria, ţara de la 60 de km. de Bucureşti, înseamnă: 
- filmul bulgăresc Dulce şi amar difuzat la televizor în seara zilei de 4 martie 1977;
- antena de bulgari pe care o montam cu tata pe blocul de la Ozana, unul pe terasă, altul în casă "mai învârte, mai la dreapta, nu, înapoi, încă puţin, aşa, e bine, are un pic de purici dar e bine";
- Todor Jivkov în '89, acelaşi parcă veşnic cu cămaşa scoasă din pantaloni, până şi el pleca numai al nostru nu se lăsa;
- după '90, să tranzitezi Bulgaria cu maşină cu număr de România era un mare noroc dacă nu rămâneai doar cu hainele de pe tine, aşa spuneau legendele vremii;
- filmul Salata al lui Pintile din care am înţeles că bulgarii sunt mari legumicultori;
- traversarea Dunării cu bacul, un drum frumos şi nu prea lung dar care depinde de norocul omului, dacă e coadă la bac sau nu (treci puţin prin Bulgaria);
- o masă la Ruse şi complexul de la Balcic de o frumuseţe rară, amintirea lui Mihail Sebastian cu protipendada curţii regale române plimbându-se prin grădină până spre moschee... 
şi cam atât.

Acum, Bulgaria mai înseamnă şi înmatricualrea maşinii.
Cum treci podul prieteniei eşti deja în Ruse. Ce oraş! Ce arhitectură! Cât rafinament şi bun-gust! Nu ajungi să vezi nimic din toate astea (simplu, pentru că nu există) că după primul sens giratoriu ai ajuns la RAR-ul lor (în cazul ăsta RAB?). Aşa am ajuns în coloană cu Mazda/Hawi şi cu Mitsubishi/Geppetto şi Bogdan în parcarea de vis-a-vis de RAR-ul încă închis (rămânem la formula RAR să ştim despre ce vorbim). Îmi era limpede că pentru ei traseul era deja cunoscut.  

Cum am comborât din maşină, un aurolac mai pitoresc decât ai noştri, scotea de sub o geacă slinoasă o cutie de Chanel. Te privea drept în ochi să te simtă dacă te-ar atrage sau nu. Dacă greşeai şi priveai spre el mai mult de o fracţiune de secundă, erai mâncat; venea la tine. Am greşit şi am privit dar am scăpat pentru că atunci când aurolacul se apropia, Hawi s-a dat la el marş, vira mă! şi aurolacul a înţeles mai ceva decât un câine vagabond.

Frig de crăpau pietrele, soarele încă nu răsărise, nu se crăpase de 7, am coborât şi cei trei s-au îndreptat glonţ spre un automat de cafea. Clasa muncitoare pleca în paradisul câmpului muncii. Fete zgribulite şi băieţi slinoşi care căutau o tărie de dimineaţă. Automatul de cafea mergea încontinuu, montat în peretele unui butic precum un bancomat în ziua de salariu. În butic nu găseai mare lucru, arăta ceva de început de anii '90, poate, să zicem, '93-'94 pe la noi. Foarte repede a apărut partenrul bulgar al lui Hawi. Bărbierit proaspăt cu model şi dat cu o loţiune de ras luată parcă de la buticul de alături, nu avea ceafa groasă. Simpatic. Cu o geantă imitaţie de piele dedicată, clar, înmatriculărilor. Vorbeau bulgăreşte. Nu înţelegeam o iotă. Nu ştiu literele slavone aşa că în Bulgaria sunt pa. Mai tîrziu aveam să-mi dau seama că bulgarii nu ştiu engleză. Cel puţin ăştia, tineri, habar n-au. Partenerul bulgar, parcă un proaspăt disponibilizat din vreo concediere în masă de la stat, era clar personajul care face şmenul. Tipul care-i cunoaşte pe toţi de la toate birourile şi în care poate să aibă încredere orice funcţionar de stat. Dealtfel, simpatic partenerul. După câteva fraze schimbate cu Hawi, strângeri de mână şi râsete încrezătoare, am dat actele, eu şi Bogdan. Adică certificatul de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare şi cartea de identiate eu şi actele de radiere, Bogdan. Atunci am realizat că omul trecuse frontiera cu o maşină care era radiată deşi avea numere pe ea. Tare! Mă rog, nu era treaba mea, nici măcar nu mai eram la mine-n ţară. Partenerul a luat actele şi după ce le-a cercetat s-a făcut nevăzut.

Frig. Crăpau pietrele. Alături de butic, din întuneric răsărea un bufet. Am intrat să ne încălzim. Mesele, mai toate ocupate cu bărbaţi şi ei parcă disponibilizaţi dară fără vreo altă treabă, nu aveau aer de partener, dimpotrivă, erau dintre cei care din salariile compensatorii, cît îi ţin banii, asta fac, stau în bufet de la 7 dimineaţa cu ţuica-n nas. Am găsit o masă, Hawi a făcut cinste cu cafele şi ceaiuri. Acolo ne-a prins răsăritul soarelui cu discuţii despre înmatriculare.

O mulţime de maşini din România sunt înscrise aici. Am mulţi clienţi români care lucrează prin Spania, Italia, Germania şi au maşini înscrise aici fără nici o problemă. Dacă ai noştri sunt atât de idioţi, nu-şi dau seama că la taxele pe care le pun ne obligă să căutăm soluţii... Lasă, cu taxe mari, ai noştri o iau în mână de Mălineanu, bulgarii cu taxe mai mici câştigă mai mult.
Poţi să-ţi şi iei maşină din Bulgaria la preţ bun dar nu îţi recomand. Sunt ţepe. Te uiţi la ele, au 40-50.000 de km. Când îl întrebi pe bulgăroi îţi spune "a condus-o mama, a condus-o bunica... megea doar la piaţă..." o vezi că arată impecabil... când colo, jumatea din faţă e de la o maşină, jumatea din spate de la alta... Te bucuri că iei la preţ mic, când colo e făcută din două bucăţi din două maşini făcute praf în accidente numai că la fiecare altă parte a scăpat întreagă; le-a luat, le-a sundat şi gata! Ţeapă.
Sau maşini furate, aduse, pierdută urma... te trezeşti că e naşpa prin Germania sau Franţa şi tu zici că ai făcut o treabă. Aşa că să nu-ţi iei maşină din Bulgaria. Dar de înscris, da. Lasă, mai avem puţin şi ne mutăm cu totul la bulgari, dacă al nostru ne-a zis să plecăm, plecăm!

RAR-ul e acolo, vis-a-vis. Coada aia e la intrare.
N-ar trebui să ne aşezăm şi noi? / Nu, noi mai avem numere româneşti. Dacă stăm acolo vine şi ne saltă, e semn de oprirea interzisă. Fazanii care nu ştiu se aşează şi iau ţeapă. Noi avem intrarea... Numai să deschidă. / Păi şi ăia care stau la coadă? / Ăia sunt bulgari, de ăia nu se ia poliţia./ Păi cum au pus semn de oprirea interzisă dacă oamenii aşteaptă  să intre la RAR? / Ăsta-i şmenul, dacă eşti român dai ture până se deschide. Dacă te aşezi, te-au fript. Sau mergi cu noi şi bei cafea aici, la căldură, până se deschide.
Şi tot aşa, din vorbă-n vorbă, s-a deschis RAR-ul. Am sărit în maşini, am intrat direct în curte. Nu fusese nici un român la coadă. Mitsubishi, prima, a mea a doua pe un rând pe care nu mai erau alte maşini. În paralel cu noi încă două rânduri pe care erau alte maşini. Ăilalţi, bulgari. Sau cel puţin aşa am crezut la început. Pentru că destul de repede am văzut că între celelalte maşini mai erau români. Unul era cu un jeep cu numere de Bulgaria, se tot învârtea pe acolo, avea lipite pe geamuri anunţuri de VÂND în româneşte. Doar în româneşte. Alţii, încă vreo trei, erau concurenţii lui Hawi. Cu unul se ştia.
Noroc! / Noroc! Cum merge? / Slab, aşa e în ianuarie... la tine? / Slab... dar ne revenim prin martie... / Da.. merge site-ul? Merge. / Am tot zis şi eu că fac, nu se mai poate nene fără site, dar am tot amânat... Încă mai merg aşa, din om în om...
Clară treabă. Industria funcţionează. Cum a impus guvernul nostru taxe halucinante, cum, oamenii, au reacţionat! E un ban de câştigat. Pentru cine lucrează ei? Pentru sine şi pentru statul bulgar.
Curtea RAR-ului, un mare platou betonat ca în interiorul unei unităţi militare. Pe o parte, un şir de garaje ale căror uşi nu au fost deschise de mult; vreun fost SMA.
La ăştia, în curtea asta se întâmplă tot; nu ca la noi, pierzi câteva zile şi te plimbi în tot oraşul… Aici ai Fisc, asigurare, revizie, înmatriculare… tot… după-amiază suntem gata.
Iaca. Bulgarii pot. Noi, nu.
Fireşte, nu merg până acolo cu gândul încât să cred că domana Boagiu sau domnul Nemirschi atunci când iau o măsură se gândeasc şi la consecinţe; asta ar însemna să ştie cel puţin să joace şah şi mă îndoiesc c-ar şti. Iar de gândit, clar, nu gândesc. Boc? Să fim serioşi, încă nu realizează ce i se întâmplă. Dar poate între atâtea capete luminate şi anonime aflate în fruntea bucatelor e şi unul care să prevadă şi să spună "fraţilor, vreţi să-i frigeţi pe şmecherii de Dorobanţi? în regulă. Dar banii adunaţi de la ăia sunt foarte puţini comparativ cu pierderile şi cu cât vor câştiga bulgarii. Nu poţi să ai taxe ca în Germania la salarii ca în Etiopia". Dar nu, nimeni nu se gândeşte. Mă rog, asta e altă discuţie...
Concurenţa lui Hawi, alţi români veniţi cu alţi români la înmatriculări… Toţi, îmbrăcaţi lejer, în treninguri şi adidaşi de firmă. Toţi trecuţi pe la sală. Toţi nebărbieriţi stil George Michael. Băieţi care au făcut Spania, Italia, Anglia... Întreprinzători. Între ei, o blondă vopsită mai de mult.
O vezi pe blonda aia? (blonda era într-un Suzuki jeep, alături de un brunet cu cioc, gen lăutar cu pantofi de lac) Da, ce-i cu ea? / E ţepară. / Cum ţepară? / Aşa, te pune să stai la coadă şi pe partea ailaltă îţi dă plăci şi numere false sau te trezeşti după o lună că maşina ta nu e înscrisă... de-astea... şi e şi scumpă. / Are clienţi? / Găseşte fraieri, unii o mai aleargă pe-aici să o bată dar încă se descurcă...
Concurenţa pe nişă e acerbă.
În faţă un fel de hală cu două rampe. Acolo se face şi revizia, acolo îţi pun numerele. Intră maşini de pe celalalte rânduri. Li se găsiseră seriile. La noi la RAR, la Bucureşti, venea un nene cu o cameră video mică montata în capătul unei tije flexibile şi căuta seriile şi le fotografia, vedeai poza pe monitor la fişa de înmatriculare a maşinii.
Aici, la bulgari, vine un nene vai de el cu o pungă de un leu din care scote o vergea bandajată cu o cârpă jegoasă la un capăt; cu vergeaua asta şterge locul şi cu o altă veregea care are la un capăt o lentilă de ochelari prinsă cu o sârmă subţire, caută seria motorului şi a caroseriei. Mai are două sârme cu un bec şi când te pune să ridici capota maşinii leagă sârmele la baterie să aibă lumină. Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Din când în când trăgea dintr-un Carpaţi fără filtru de-al lor şi îşi acoperea o nară iar pe cealaltă îşi arunca mucii pe ciment. Omul constata că ai seriile conforme cu actele. Foarte tare! Numai că la maşina mea nu a găsit seria de la motor, neam! La RAR la noi, după accesări de programe şi căutare pe Internet, când am înmatriculat maşina, când taxele erau mari dar încă suportabile, inginerii au stat o oră până au găsit seria motorului cu camera de filmat. Nenea ăsta cu tija lui şi cu lentila de ochelari, nu credeam să aibă vreo şansă. Şi nici n-a găsit-o. A fost asta o problemă? Nu.

Va urma. 


0 comentarii:

Mă abonez şi doresc să primesc noutăţile de pe acest site la adresa...

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog