"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

joi, 21 mai 2015

MI-AM LUAT STAND (TARABĂ) ÎN PIAȚA OBOR



După treizeci de ani de televiziune, la un moment dat, când simți că e prea mult, te gândești să dai restart; încotro, dacă n-ai furat să pui deoparte sau dacă nu trăiești din combinații? Adică dacă ești cinstit, deci, prost.

O variantă ar fi în pasaj la Universitate; știu să cânt la vioară.
O alta ar fi să îngroș rândurile pelicanilor; șofer de taxi.
O alta ar fi să fac ce văd pe la Discovery, să iau dintr-un loc și să vând în altul. În socialism se numea bișniță. Era ce făcea Becali cu bilete la Cinema Patria când rula filmul Abba sau ce făcea Vîntu cu blugii turcești. Azi se numește ”comerț”. Hotărât, asta fac, că văd că s-au pricopsit cei tocmai pomeniți.

Ce să cumpăr, ce să vând? Ceva ce-mi place și cred că le-ar plăcea și altora. Ceva care să nu fie perisabil, că și-așa capitalul este infim, ceva care să-mi aducă un cât de cât câștig relativ repede, măcar să supraviețuiesc, dacă nu fac avere.

Așa am ajuns în Piața Obor.

După eșecul TVR Moldova (începutul lui martie curent, după Stelian Tănase, un mare succes!) am pornit cu un partener moldovean pe ideea că vindem în România produse de calitate din Moldova care nu se găsesc la București. Partenerul finanța afacerea cu zece mii de euro, eu vindeam la București și împărțeam câștigul. După două săptămâni s-a retras și la final m-a împrumutat cu opt sute de euro.
Am luat-o, cum s-ar spune, de la ”zero”. De-aia, dacă mai sunt și alții prin presă sau airea care simt că la aproape cincizeci de ani ar avea nevoie de un restart, m-am gândit să-mi istorisesc experiența.

Sunt publicate multe scrieri despre oameni disperați pe care, odată trecuți de 40 de ani, nu-i mai angajează nimeni. Mai cu seamă dacă ai făcut televiziune toată viața și ai ajuns să-i spui unuia ca Ghiță că e hoț, atunci sigur niciun preacinstit patron de presă nu va vrea să se pricopsească cu tine, indiferent câtă meserie știi; ești damnat. Ba, chiar mai bine să nu știi meserie chiar foarte bine ca să fie el, patronul/șeful cel mai deștept. Poate-ar face unul câte o derogare dar parcă ar vrea să te vadă cum te umilești puțin până să pară că-ți face un serviciu, nu că-i faci tu lui. Dar dacă sila de minciună și de manipulare și de ipocrizie și de impostură și de incompetență ajunge să fie suficient de mare încât să simți că te sufoci, atunci cel mai indicat e să dai un restart.

După treizeci de ani de individ ”angajat”, practic, concret, am constatat că nu știu cum se face o firmă. Sigur, știam, în teorie. Practic, luând drumul Registrului Comerțului am pășit pe o cale nouă unde am descoperit nebănuite senzații.
Așa am învățat cum se face firma (nu e complicat dar îți trebuie ceva nervi tari și răbdare), cum se face un magazin virtual, cum se fiscalizează o casă de marcat (la fel, drumuri multe), cum se obține un certificat constatator și multe alte lucruri minunate folositoare omului care-și caută o nouă direcție în viață. Acolo, la televiziune, toți au impresia că le știu pe toate dar habar n-au de capul lor. În general, ca ziarist, dacă stai într-un birou sau doar prin cluburi, ai toate șansele să habar n-ai de niciunele. Și pe teren dacă mergi și ești interesat doar de șmenuri, nu afli mare lucru din ce-i pe lumea asta. Iar șmenari sunt destui ziariști dispuși să se vândă ieftin (mai puțin decât vânzarea pe-o zi de la Obor).

Afacerea cu moldoveanul a murit înainte să înceapă. Am dus la capăt magazinul virtual ca să nu las treaba la jumătate dar era evident că e moartă din capul locului. Am închis. Deci, începutul, un dezastru!
M-am tot gândit, unde merg oameni mulți? La mall! Da, dar nu e accesibil. Chiriile sunt de mii de euro. În piață! Care piață e cea mai cunoscută în România? Obor! Toți cei cărora le-am spus că vreau să vând ceva la Obor mi-au spus ”fugi de-aici! acolo e o mafie, nici nu te-apropii!”. Dar m-am apropiat. M-am plimbat prin Hala Obor și mi-am imaginat cam unde aș vrea să vând. M-am dus la director (nici nu știam cum îl cheamă) și i-am spus ce vreau. Până să vorbim despre spațiul pe care îl vizasem, mi-a spus că mai bine să încerc ceva la Târgul moșilor care va începe în câteva zile (era la finalul lunii aprilie). Așa am închiriat stand/tarabă la Târgul moșilor.
Nu am dat nicio șpagă și nu mi-a sugerat, măcar, cineva, că ar trebui să dau ceva. Dacă voi deschide sau nu și magazin, încă nu știu însă e o idee.

Ce vând? Ceramică de Korond (Corund, Harghita), albă, neagră, maro, cu desen roșu și obiecte din lemn pentru bucătărie. Cum merge? După trei săptămâni am plătit chiria, mi-am plătit facturile acasă, am ținut familia cu cele necesare și am un mic fond de marfă. Poate e puțin mai puțin decât m-am așteptat dar nu e dezastru, deocamdată, treaba se susține.
.
Standul/taraba mea                                                       Foto : Paula Agarici 


Ăsta e începutul. Pe foștii colegi din presă care-mi plâng de milă îi aștept să-mi facă vânzare.  

Târgul mai ține până în 30 mai. Pentru restul, cei care vor s-o apuce într-o direcție dar nu știu încotro, le spun ce am auzit spus de la Dragoș Anastasiu (Eurolines): ”Antreprenoriatul e o stare de spirit”. Aș spune, o stare în care simți că-ți aparții, că îți ești stăpân, că atât cât faci, atâta ai. În plus, nu mai trebuie să-i răspunzi la telefon lui Gușă* sau lui Rareș Bogdan**.



*Gușă e un băiat care de câte ori vorbește la telefon și se aude la televizor repetă obsesiv două cuvinte noi: strategie și geopolitică.
**Rareș Bogdan e un băiat implementat în București de la Cluj, care, pentru că apare la televizor și vorbește mult singur crede că îl recunoaște lumea pe stradă. În plus, mai crede că Ciocârlia e o compoziție de-a lui George Enescu. Nu e.

Onoare muncii!

PS - În postările viitoare despre secuii din Harghita, colegii de tarabă din Obor, și despre cumpărătorii mei.
.


PS 2 – Nu am uitat de proiectul cu bani europeni. În curând se va mai întâmpla câte ceva pe acolo, revenim.


0 comentarii:

Mă abonez şi doresc să primesc noutăţile de pe acest site la adresa...

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog