REALITATEA TV - O TELEVIZIUNE PE CALE SĂ FIE FURATĂ

ACEST TEXT LE ESTE DEDICAT COLEGILOR MEI DE LA REALITATEA TV, VĂZUŢI ŞI NEVĂZUŢI, ŞTIUŢI ŞI NEŞTIUŢI, CELOR CARE AU MUNCIT ÎN ULTIMII OPT ANI PENTRU CA ACEASTĂ TELEVIZIUNE SĂ CONTEZE ŞI CARE ACUM SUNT FURAŢI DE DOMNUL SEBASTIAN GHIŢĂ

Pentru că ştiu că domnul Sebastian Ghiţă (baschetbalist, calculatorist, milionar în euro, manager cu contract de vreun an şi procesoman) mă va da în judecată după acest articol, vreau să stabilesc de la început proprietatea termenilor din limba română (asta, limba, nu e în proprietatea domnului Ghiţă).
În limba română, "furt" înseamnă: FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. Sursa: DEX '98 .
Iar "impostor" înseamnă : IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor. Sursa: DEX '98. 

La trebonal, monşer!

Să presupunem că eu sunt proprietarul unei... gogoşerii. Este firma mea şi se numeşte "GOGOAŞA VESELĂ". Am înregistrat marca, am şi o siglă cu o gogoaşă roşie şi frumoasă pe care am tipărit-o pe pungile cu gogoşi pe care le dau clienţilor. Am pus sigla mare, la stradă, deasupra intrării. Vând gogoşi de ani de zile. Toată lumea cumpără gogoşi de la mine. Am angajaţi, câţiva gogoşari şi câteva gogoşeriţe (sunt cei care dau formă gogoşilor), vânzători şi vânzătoare, o femeie care spală pe jos şi face cafele. Mai am şi un paznic. El lucrează doar noaptea, păzeşte gogoşeria. Cu toţii suntem ca o familie şi ne bucurăm de succesul pe care îl au gogoşile noastre, cele mai bune din oraş.
Într-o zi, m-am certat cu primarul. A început să mă omoare cu controalele. Afacerea nu mai mergea chiar bine. Deşi erau încasări, o susţineam tot mai greu. Ba chiar, unii, voiau să mă scoată că intoxic populaţia. Nu ştiu de ce, eu vindeam doar gogoşi de calitate. În fine.
Un gogoşar de-al meu mi-a adus un băiat extrem de precoce şi am făcut cu el un contract să preia el conducerea gogoşeriei în proporţie de 80%. Destul de curând  gogoşile au început să arate altfel, cel pe care l-am angajat s-a impus rapid. Gogoşarul-şef a început să nu-mi mai răspundă la telefoane. Am sperat ca prin angajarea managerului să scap de belele, dacă mă retrag din primul plan. Dimpotrivă, chiar el m-a băgat la puşcărie! Apoi, încet-încet a început să şantajeze oamenii că dacă nu semneză noi contracte pe firma lui, îi dă afară. A modificat contractul de spaţiu, l-a trecut pe firma lui, la fel, a mai cumpărat o mătură, o găleată şi a zis că a tehnologizat gogoşeria. A schimbat şi sigla, gogoaşa mea era îndreptată spre dreapta, el a făcut o siglă tot cu o gogoaşă, spre stânga. Firma nu se mai numeşte "GOGOAŞA VESELĂ" ci "VESELA GOGOAŞĂ". Paznicul meu a fost dat afară şi a adus paznici care stau ciorchine la colţurile gogoşeriei şi ziua, şi noaptea. Îi ameninţă pe salariaţi că nu le mai dă leafa şi le spune că vor lucra la o nouă gogoşerie, deşi salariile oamenilor sunt din gogoşile pe care ei, oamenii, le fac şi le vând. Cumpărătorii nu mai înţeleg nimic, confuzia este generalizată. Aşa, pare că e altă gogoşerie şi totuşi, aceeaşi!


Ce se întâmplă acum la RealitateaTV? Sau ce se întâmpla până să fiu dat arafă (vineri, 23 septembrie a.c.)?
În primul rând, ştim cu toţii despre componenţa noii conduceri numită de domnul Sebastian Ghiţă şi pe care, parţial, am anunţat-o încă din vară pe acest blog.

Eugen Chelemen, redator-şef multimedia (o funcţie mai caraghioasă cred că e doar cea de "turnător" dar Eugen e un activist stahanovist de succes, i-am spus-o în faţă aşa că pot să o fac şi public) e în capul mesei, cel puţin oficial. Conduce o televiziune de ştiri importantă din ţara asta fără ca el să fi mers, cu fizicul, vreodată, pe teren şi să filmeze şi să monteze o ştire, să vadă la televizor ce a muncit (sunt de acord, asta a observat şi Adelin Petrişor)... Apoi să-şi permită să-şi dea cu părerea dacă un reporter de televiziune e bun sau prost. Sau să dea un jurnal din regia de emisie, ca producător şi apoi să-şi permită să jignească producătorii, să-i facă boi sau vaci cum îşi permite acum, ca uns al domnului Ghiţă. E ca şi cum domnul Ghiţă ar pune şef la Asesoft nu un calculatorist ci pe unul care habar n-are din ce e compus un calculator dar pentru că dă bine din gură despre "babele de pe DN1 care fug ca potârnichile" (citat din Eugen Chelemen live la RTV cu ocazia accidentului de la Tâncăbeşti când a căzut o pasarelă - DN1 e drumul pe care d-l Ghiţă merge la Ploieşti). Sau ca şi când domnul Ghiţă ar pune şef la Emag pe unul care habar n-are comerţ dar ştie cum "cofetăreasa s-a înţeles cu jefuitorul" (breaking news decis de acelaşi Chelemen, istoric, după cel cu şarpele din Cartierul francez). 

Chelemen a adus-o pe Ana Pauker şefă de acasă (la început a condus prin internet) apoi, cu fizicul, am numit-o prin porecla dată de colegi pe Simona Gheorghe, alt profesionist în ale televiziunii care nu a filmat şi nu a montat o ştire în viaţa ei (fată care, dealtfel, în civilie vorbind, mi-e simpatică, poza ei de aici eu i-am făcut-o).

Toate astea s-au întâmplat după ce şeful care l-a adus pe Chelemen la RealitateaTV a fost Cătălin Popa, alt profesionist care nu a filmat o ştire în viaţa lui. A apărut ca mare realizator de câteva ori, băgat în faţă de domnul Vîntu pe vremea când era patron (e altă poveste, acum, că m-au dat afară, avem multe de povestit... avem tot timpul... aici are şi Sergiu partea lui de vină...) N-aş putea să spun acum cu ce se ocupă, cred că e superşef, eminenţa cenuşie a domnului Sebastian Ghiţă, care de aproape două luni a decis - şi mi-a transmis prin domana Zaharia că altfel nu a avut curaj să o facă - faptul că nu mai vrea să mă vadă în redacţie în timpul săptămânii, doar sâmbăta şi duminica, atunci când el e mai mult liber.

La această galerie de personaje ilustre o mai adaug pe doamna Letiţia Zaharia-Bădescu, o femeie cu experienţă în televiziune dar care, din păcate, ca producător general şi-a greşit cariera... a lucrat ca editor, ca prezentator... talentată... dar ca producător nu a dat un jurnal în viaţa ei şi habar n-are cum se conduce o emisie din regie, la o televiziune de ştiri sau oriunde altundeva. N-a făcut-o niciodată dar e producător general.

A intrat într-un con de umbră doamna Mădălina Dulamă, în conducere până să vină Chelemen. Totuşi, mai e un fel de şefă dar acum sunt atât de mulţi că nu prea se ştie fiecare, ce face. Este, alături de Cristi Coman, singura din conducere care a lucrat reporter ani de zile, unul dintre cei mai buni reporteri pe Justiţie la ProTV şi apoi aici, la RealitateaTV, până să devină şefă. Din păcate, Mădălina a ajuns să-şi dea cu părerea în domenii la care nu se pricepe fie pentru că nimeni nu lua o decizie, fie că poate, pentru o clipă, a crezut că e capabilă să o facă (în special pe probleme de producţie). Nu cred că orice iubitor de tablouri poate să fie critic de artă plastică... În plus, la Mădălina, un om, indiferent cât e de bun şi de muncitor, dacă nu-i place ei tot prost e. Păcat.

Ieşind din zona Ştirilor ajungem la Programe. Aici e şefă pe viaţă, sub toate conducerile, doamna Roxana Niculescu. Altădată cred că ar fi avut un loc pe viaţă în Comitetul Central. O doamnă care în afara câtorva interviuri plate cu Sorin Roşca Stănescu (pe vremea când era prieten cu domnul Vîntu) şi cu alţi amici de-ai fostului patron, habar n-are, nici dumneai, cum e munca aia ingrată cu camera pe teren. Dar are în subordine, încă (s-au mai redus) multe prinţese pe lângă câţiva oameni care muncesc din greu şi cu talent pentru un salariu meschin dar care, toţi, justifică postul doamnei Niculescu. Pentru prezenţa domniei sale ca director de Programe are şi Sergiu Toader partea sa de vină. Nimeni nu-i perfect.








Aşa arată RealitateaTV a domnului Sebastian Ghiţă. Aceştia şi încă vreo câţiva, mai mititei, sunt cei care stabilesc zi de zi care reporter e bou şi care vacă, care producător e idiot şi care nu (cu jigniri şi istericale adresate în emisie, zilnic), care editor e cretin şi care trebuie exclus (că nu le place lor)... adică ei, profesioniştii, au criterii profesionale conferite de şeful lor, baschetbalist-calculatorist-milionar.-manager-procesoman, l-am numit aici pe domnul Sebastian Ghiţă, ei au competenţe în a stabili cine moare şi cine trăieşte. E ca şi cum construcţia unui nou pod peste Dunăre îi este atribuită unuia care nu ştie cît fac 3x3 dar nu contează... De ce podul trebuie făcut de un profesionist? Ca să nu se prăbuşească şi să nu moară oameni. La televiziune asta nu conteatză? Se pare că nu, presa e liberă... adică dacă îl întrebi pe unul "măi musiu, ce cauţi matale aici?" nu contează, aşa a vrut domnul Ghiţă, legea o permite. De siguranţa celor care trec podul se ocupă un profesionist. De calculatoarele domnului Ghiţă se ocupă chiar domnul Ghiţă care se pricepe la calculatoare - aşa a început să facă bani, a asamblat calculatoare. De siguranţa morală a ţării ăsteia, prin difuzarea de ştiri 24 de ore din 24 se poate ocupa oricine (vrea domnul Ghiţă). Am aflat că domnul Ghiţă are prieteni în serviciile de informaţii. Acolo tot impostori lucrează? Cred că ar fi interesant de aflat de la prieteni...
Ştiu că domnul Ghiţă are o fobie care se numeşte Sergiu Toader. Eu nu am, recunosc, mi-e dor de Sergiu. Dar asta e altă poveste. Pentru cine nu ştie, Sergiu Toader a fost reporter la ziar, angajat de domnul Ion Cristoiu la Evenimentul zilei când se tipărea şi se vindea într-un milion de exemplare pe zi. Apoi a fost reporter la ProTV când era Canal31, o televiziune care a precedat ProTV şi de care domnul Ghiţă nu are cum să-şi amintească pentru că pe vremea aia se juca la nisip în parcul din Ploieşti. Apoi, Sergiu a fost directorul Ştirilor ProTV când s-a schimbat pentru prima dată puterea în ţara asta, din 1947 încoace, adică în 1996, din stânga în dreapta. Nu a fost numit de domnul Adrian Sârbu şef la ştiri pentru că avea talente de activist stahanovist. Şi dacă tot se supără domnul Sebastian Ghiţă când aude de Sergiu Toader pot să completez că şi Sorin Enache a fost reporter cu camera pe teren, tot la ProTV, a filmat şi a montat ştiri, la sport, dar chiar dacă nu a fost un reporter prea talentat, ca şef, când îi vorbeşti despre o filmare ştie cu ce se mănâncă, la fel cum se presupune că domnul Ghiţă ştie ce face un harddisk într-un calculator. Domnul Ghiţă, de exemplu, când pleacă un reporter la filmare, ştie dacă reporterul are sau nu ax optic pe teren? Măcar şi-a pus întrebarea? Sau pleacă fără? Dar Eugen Chelemen, ştie? Dar Cătălin Popa?

Din momentul în care RealitateaTV a fost cumpărată de domnul Ylan Schwartzenberg, l-am urmărit atent în ieşirile publice. A fost extrem de discret, reţinut, a spus doar că nu se pricepe la televiziune şi are încredere în profesionişti. Nu s-a dat în stambă, nu a pretins că ştie ce nu ştie. Colegii mei se întreabă "de ce nu ne plăteşte Ylan?" Asta vreau să vă lămuresc, dragi colegi, nu vă plăteşte nici domnul Ghiţă, nici domnul Ylan, domnul Ghiţă doar profită de banii încasaţi din publicitate, bani pe care voi îi produceţi ca urmare a unei investiţii care nu îi aparţine domnului Ghiţă. El încearcă doar să fure acea investiţie şi pe voi vă consideră scalvi, masă de manevră. Dar vom detalia aceste aspecte. Domnul Ylan este un capitalist care nu are de ce să facă opere de caritate. A anunţat investiţia într-un nou sediu şi am văzut în derulare acest proiect. E posibil să fie terminat destul de curând. Când va manevra banii din publicitate aşa cum o face domnul Ghiţă acum, atunci va plăti salariile din acele încasări celor care vor mai lucra la RealitateaTV. Până atunci, o face domnul Ghiţă.

Toţi colegii de la RealitateaTV, acea masă de oameni care lucreză zi de zi ca această televiziune să fie ceea ce este (din ce în ce mai aproape de OTV de când cu noua conducere), acei oameni care au familii, copii, credite la bănci... acei oameni care de şapte ani, mulţi dintre ei, au venit zi de zi la serviciu tot mai fericiţi că munca lor are un sens, că şi ei contează şi sunt importanţi... toţi, în aceste zile de şantaj din partea domnului Sebastian Ghiţă, au ajuns să se gândească doar la siguranţa zilei de mâine, a lor şi a familiilor lor. Mulţi colegi de la RealitateaTV au semnat noi contracte impuse de domnul Sebastian Ghiţă pe ideea "nu semnezi, nu-ţi iei salariul". Care e şmenul ordinar? E simplu. Domnul Sebastian Ghiţă are o firmă constituită în aprilie acest an pe numele său S.C. RTV Satellite Net s.r.l., constituită în jud. Prahova, mun. Ploieşti, cu adresa în strada Democraţiei (unde în altă parte?) la nr. 28A (nu m-am ostenit să fotografiez imobilul, dar poate o fac), Cod Unic de Identificare: RO 28330130 Nr. Registrul Comertului: J29/605/2011 Stare societate : INREGISTRAT din data 11 Aprilie 2011. La ANAF s-a înregistrat în 16 iunie 2011. Este plătitoare de TVA şi plătesşte asigurări sociale din mai 2011. Cifra de afaceri, deocamdată, este zero... adică o firmă nou-nouţă, înfiinţată... mă rog, treaba domnului Ghiţă din ce motiv. Fără o comunicare oficială, fără un mesaj trimis angajaţilor în care să li se spună "de mâine, cine nu semnează acest contract nu ia salariul şi nu mai are loc de muncă", cu agitaţia produsă de domnii Popa, Chelemen, domana Zaharia, doamna Gheorghe, doamna Roxana Niculescu şi alţi şefi mai mici, prin viu grai, din gură în gură, ca să nu rămână urme, au transmis angajaţilor trecuţi de ei pe o listă că trebuie să semneze noi contracte, că sunt plătiţi de domnul Sebastian Ghiţă şi dacă mai vor salariu, să semneze noile contracte cu noua firmă. Altfel spus, fură oamenii pe ideea că RealitateaTV e formată dintr-o grămadă de imbecili manipulaţi de Popa-Chelemen-Zaharia cum vor ei, în numele şi în interesele domnului Sebastian Ghiţă. Cine nu a fost chemat la semnarea noului contract, nu a primit salariul. Eu, de pildă şi ca mine, alţii. Eu, măcar ştiu că nu aveam cum să fiu ierat de Chelemen pentru ce am scris pe acest blog. Şi nici de domnul Sebastian Ghiţă. Pot să înţeleg. Deşi mi-a fost furată munca. Dar cei care nu au blog, doar pentru că nu sunt plăcuţi la vedere şefilor numiţi de domnul Ghiţă... doar pentru asta să nu fie plătiţi? 

Să mai lămurim un aspect: din ce bani au fost plătiţi angajaţii RealitateaTV din septembrie anul trecut până acum? Din banii domnului Sebastian Ghiţă? Nu, dragi colegi, aţi fost plătiţi din banii munciţi de voi şi încasaţi pe contracte de publicitate. Am spus acest lucru mai sus, îl repet ca să fie clar. Ceea ce spune domnul Sebastian Ghiţă că este investiţie pentru RealitateaTV este, de fapt, investiţie în firma sa Asesoft în numele căreia a mai cumpărat una-alta. Cu ce scop? Imediat lămurim şi acest aspect, în episodul de mâine.

P.S. Nu scriu despre toate acestea pentru că am fost dat afară. Eram la RealitateaTV când le-am scris domnilor Ghiţă şi Vîntu, în primăvară. Eram tot la RealitateaTV în vară când am scris cu ocazia numirii noii conduceri. Scriu acum când televiziunea e pe cale să fie furată. Dintr-o coincidenţă, m-au dat afară: un fleac!

RECAPITULARE - În episodul de azi am văzut cine conduce RealitateaTV, uneltele furăciunii domnului Sebastian Ghiţă şi am denumit de unde vin banii, din munca angajaţilor RealitateaTV. Mâine mergem mai departe şi demontăm mecanismul furăciunii. Posibil să reuşim, posibil să mai fie necesare câteva episoade. Vom vedea.

DOMNUL SEBASTIAN GHIŢĂ SAU CUM SĂ VREI SĂ FURI O TELEVIZIUNE

Ieri după-amiază, doamna Letiţia Zaharia-Bădescu (anunţată ca fiind producător general la RealitateaTV) m-a informat, pe holul pe care se află automatul de cafea, că se lucrează la o nouă organigramă pentru o nouă televiziune şi că nu fac parte din aceasă nouă echipă. Mi-a mai spus că mâine, sâmbătă, 24 septembrie, să nu vin la serviciu; programul a fost refăcut, nu mai am de lucru la jurnale... Voi fi plătit la un moment dat pentru luna august (trebuia să se întâmple pe 15 septembrie) şi pentru 23 de zile din luna aceasta... Dar atât. Nu mai lucrez pentru RealitateaTV. Altfel spus, am fost dat afară, deşi contractul meu cu Realitatea Media S.A., firma care deţine RealitateaTV, televiziune la care lucrez de mai bine de şapte ani, acel contract NU a fost reziliat.

La nici câteva minute după anunţul doamnei Letiţia, domnul Eugen Chelemen a cerut ca URGENT să-mi fie blocat contul de mail. Probabil că am fost dat şi în consemn armatei de bodyguarzi ai domnului Ghiţă (cred că mi-au făcut o poză în Photoshop cu un număr pe piept îmbrăcat în costum vărgat şi au distribuit-o fiecărui bodyguard).


Ce se întâmplă la RealitateaTV în această perioadă este încercarea domnului Sebastian Ghiţă de a fura o televiziune. Felul în care colegii mei sunt şantajaţi cu neplata salariilor dacă nu semnează contracte cu RTV Satellite Net srl, o firmă din Ploieşti înfiinţată anul acesta în data de 11 aprilie, şantaj aplicat în ziua de salariu (dacă nu semnezi, nu iei leafa) şi multe alte matrapazlâcuri puse la cale de domnul Sebastian Ghiţă şi susţinătorii săi în speranţa că la final va reuşi să-şi însuşească RealitateaTV, despre toate acestea şi multe altele, voi scrie în aceste zile şi voi publica luni, 26 septembrie a.c.

Până atunci, ştirea este că domnul Ghiţă m-a dat afară.

Onoare muncii!

SECRETARUL DE PARTID – LA FOTBAL ŞI LA TELEVIZIUNE NE PRICEPEM TOŢI (cu BREAKING NEWS şi NEWS ALERT)

Cred că am mai mărturisit public, dacă nu, mărturisesc acum: în 26 ianuarie 1987 (de ziua lui Ceauşescu) am fost angajat în Televiziune  (TVR, singura, atunci...), cu carte de muncă, printr-o pilă. Se numea tovarăşul Vasile Vasile şi era secretarul organizaţiei de partid din TVR. M-am dus la tovarăşul Vasile Vasile cu o listă de semnături ale operatorilor de film cărora le fusesem asistent sau lucrasem cu ei la diverse emisiuni. Titlul paginii era „Recomandare” şi apoi, pe două rânduri, un text de genul „Subsemnaţii, recomandăm angajarea tovarăşului Bugnar Gabriel...” etc. etc. Înşiruite, semnăturile operatorilor Nicolae Niţă, Constantin Moţiu, Victor Prunaru, Constantin Chelba, Stelian Munteanu, Boris Ciobanu... ş.a.m.d... mă rog, s-a umplut pagina de semnături. Era fără precedent ca cineva să fie angajat la televiziune în acest fel. Şi era fără precedent să meargă cineva la partid cu o listă de semnături, altele decât cele pe care le cerea partidul.

În ce consta pila? probabil vă întrebaţi. Păi... e simplu.

Mama era vânzătoare la Alimentara din complexul A14 (vis-a-vis de Policlinica Titan). Acolo, în cartier, într-un apartament cu trei camere locuia tovarăşul Vasile Vasile cu fiica şi cu soţia. Tovarăşa Vasile Vasile suferea de nu mai ştiu ce boală şi trebuia să mănânce la regim, în special brânză dulce de vaci (sau unt, nu mai reţin exact, bătrâneţea...). De două ori pe săptămână, când venea maşina cu lactate, soţia tovarăşului stătea la coadă aşteptând brânza dulce. Şi azi aşa, mâine, aşa... mama socializa cu cei de la coadă. Oamenii se ştiau între ei, îşi ştiau poveştile, vieţile... ore întregi ce să facă? Povesteau. Mama i-a spus tovarăşei Vasile că băiatul ei (adică eu) lucrează la televiziune şi tovarăşa Vasile i-a spus mamei că şi soţul ei lucrează la televiziune. Altfel spus... eram colegi, eu şi tovarăşul Vasile. Doar că eu, în anii în care lucrasem în televiziune înainte să fac armata (vreo doi-trei ani în urmă), nu fusesem angajat cu carte de muncă, eram doar „colaborator permanent” iar tovarăşul era şeful OB (organizaţia de bază, nu altceva...). Acum, cu recomandarea operatorilor, mergeam la tovarăşul Vasile Vasile, adică la partid, să mă angajez cu carte de muncă.

Am fost angajat. Tovarăşi vigilenţi (securişti) au venit la vecinii de scară, la mama, la Ozana unde locuiam (peste drum de Cristi Puiu dar unde-i el şi unde-s eu? un frustrat) să ia relaţii. Vecinii m-au vorbit de bine, eram un copil la locul lui. La televiziune, pe vremea aceea, şi o femeie de serviciu era angajată doar după verificări; instituţie de gradul „0”.

Tovarăşul Vasile Vasile era, cum am spus, secretarul organizaţiei de partid. Nu lua salariul de pe schema TVR-ului. Era membru în Comitetul Central al PCR şi era numit la TVR de tovarăşa Ceauşescu - direct. Venea de la Sectorul 3 (cum s-ar spune azi, de la primăria lui Negoiţă) unde fusese secretar cu propaganda. Era un om blajin, mic de statură, cu ochelari cu multe dioptrii, de un bun simţ cum rar mi-a fost dat să văd. Era conştient de toate relele momentului dar, totodată, credea sincer în binefacerile orânduirii socialiste. Nu ştiu să fi făcut rău cuiva, dar ştiu mulţi cărora le-a făcut bine, chiar oameni care nu erau pe linia partidului, dimpotrivă. Credea cu tot sufletul în socialism şi în partid dar în egală măsură respecta opinia celor care erau contra, sperând că într-o bună zi oamenii vor înţelege că trăiesc în eroare. Din convingerea din care mulţi semeni cu scaun la cap s-au înscris în PCR după discursul lui Ceauşescu din ’68 când a fost invadată Cehoslovacia de către Uniunea Sovietică/Armata Roşie, din aceeaşi convingere, tovarăşul Vasile Vasile slujea partidul. Într-un fel, mi-era milă de el. În decembrie ’89 s-au găsit revoluţionari zeloşi care i-au vrut capul. Săracul om, nu făcuse rău nimănui, nu avea treabă cu cenzura, cu nimic din aparatul de propagandă. Era acolo pentru că îl trimisese partidul şi credea sincer în binele poporului său. O victimă perfectă a comunismului, cu sinceritate, tovarăşul Vasile Vasile s-a găsit, în ’89, în mijlocul unei drame.

„Nu-mi plac ”yes-menii” mi-a spus spus Sorin Ovidiu Vîntu într-o discuţie între patru ochi pe pontonul său din Delta Dunării. Am schimbat mai multe opinii despre Realitatea, despre televiziune... Era una din perioadele în care eram certat cu Sergiu Toader. Cu toate astea, Sergiu, niciodată nu i-a spus lui Vîntu un cuvânt urât despre mine. Sunt sigur de asta.

În urmă cu ceva vreme, când încă nu era clar dacă RealitateaTV rămâne la Vîntu sau îi aparţine lui Ghiţă, în preajma Paştelui, le-am scris o scrisoare deschisă despre care unii, poate, vă amintiţi. Le ceream, atunci, decenţă. Ghiţă a profitat de moment şi le-a trimis colegilor mei o altă scrisoare, mult mai lungă decât a mea (şi ea, lungă), în care, de fapt, profita că i-am ridicat la fileu şi în respectiva împrejurare favorabilă, mai făcea un pas spre colectiv. La câteva zile după asta am stat cu Ghiţă la o bere (a plătit el că e mai bogat) în care ne-am privit în ochi şi ne-am manifestat dorinţa reciprocă de a ne cunoaşte. De atunci, de fiecare dată mi-a răspuns la fiecare mesaj. Acum, de mine, ca element, Ghiţă nu mai are nevoie. Poate să mă dea afară. Şi-a făcut treaba. Probabil, ca orice om de afaceri, e cinic, lipsit de scrupule. Habar n-am. Vom trăi şi voi vedea.

Sunt în concediu, pe o plajă în afara civilizaţiei unde nu am semnal la telefon, la Periboina.

De locul ăsta mă leagă o amintire minunată. Am mers şapte km până în cea mai apropiată localitate să mă reaprovizionez cu bere, loc în care există şi Vodafone. Am aflat, astfel, că Eugen Chelemen revine şef la Realitatea şi nu oricum, ci cel mai mare şef.

Chelemen este viu în memoria noastră afectivă printr-un breaking news pe care l-a decis într-o duminică de vară, ca acum, când n-ai ştiri nici să tragi cu tunul. L-a trimis pe Zărescu în Cartierul Francez, acolo unde locuia Sergiu Toader, să relateze în direct despre felul în care populaţia Cartierului era terorizată de apariţia unui şarpe. Eram acasă, mă uitam la televizor şi nu-mi venea a crede! Şarpele era o amărâtă de târâtoare, gen reptilă de câţiva centimetri, moartă pe deasupra! Sergiu l-a sunat pe Chelemen „cheamă-l pe ăsta (Zărescu) la sediu că mă faci de râs în faţa vecinilor!” Dar fix din acest motiv, Chelemen mi-e drag. Pentru că şi eu, de exemplu, într-o zi de 14 februarie la ora 14 am dat pe post, în direct, un reporter care era la tribunal şi îi lua un interviu unui violator de copii. Violatorul, în miezul zilei, se dezvinovăţea în direct la RTV spunând „n-am fu...-o, doar i-am băgat un deget în p....”  La CNA se defectase instalaţia de monitorizare iar mai-marii Realităţii erau într-o şedinţă cu Vîntu, în faţa unui televizor care avea sonorul oprit. Destinul. Cătălin Popa, şeful de atunci, a trecut peste incident. Iar un alt coleg de-al nostru, şef la televiziuni internaţionale, a dat pe post un reportaj realizat cu soţia unui aviator care murise când i s-a prăbuşit avionul. Femeia nu ştia nimic iar reporterul,  în timp ce o filma, o întreba ceva de genul „Dacă aţi afla că soţul d-voastră s-a prăbuşit cu avionul?...” ...şi asta a fost prima ştire în jurnal, la o televiziune importantă, la o oră de maximă audienţă... Aşa că şarpele lui Chelemen nu e cel mai grav cu putinţă.

Şi prostituţia e o formă de a face bani dar nu toată lumea apelează la ea - vorba asta-mi place, mult.

Circulă, deja, pe net, numele noilor şefi de la RTV. La fel, când un partid vine la putere, aflăm numele noilor responsabili. Nimic despre ce au de gând să facă, nimic despre program.

Aştept de la colegul meu Eugen Chelemen un mesaj în care să-mi spună şi să le spună colegilor care este proiectul său editorial. Cu ocazia asta îl află şi Ghiţă. Dacă are la bază „yes” sau „no” sau încotro o ia Realitatea după deriva din ultima vreme. Nu vreau un discurs-dare-de-seamă-de-la-şedinţa-BOB (pentru cei mai tineri, BOB=biroul organizaţiei de bază [a partidului]). Îmi voi face pe mai departe treaba pentru care mă plăteşte Asesoft (Ghiţă). Patronul, pe banii săi, poate să pună şef pe cine vrea. Patriciu, de exemplu, l-a pus şef la Trustul Adevărul (de unde Eugen se întoarce) pe Imre, băiatul ăla care vindea ţigări. Totodată, e adevărat, Patriciu îl plăteşte şi pe Pleşu pentru ce scrie în Adevărul. Şi pe alţii. Ghiţă poate să-l pună şef şi pe Becali, dacă vrea. Sunt banii lui. Face ce are chef. Doar că şi pentru Ghiţă şi pentru Chelemen cred că un lucru trebuie să fie important: nişte milioane de oameni se uită la televizor, la Realitatea. Noi, aici, la Românica, suntem în copilăria televiziunii. Nu e doar o afacere sau un instrument de manipulare, ci o responsabilitate faţă de acei oameni şi faţă de copiii noştri şi de viitorul ţării ăsteia. Nu e la mijloc doar audienţa şi obsesia de a bate Antena. Punem pe ecran în noul decor de emisiune de divertisment fete în ţâţele goale să prezinte ştirile şi facem 25 de puncte de rating! Asta vrem? Sau devenim „CancanTV” şi facem 50 de puncte! Asta vrem? Habar n-am ce vrea patronul pe banii săi. Aştept proiectul editorial.

Un singur lucru îmi doresc (în afara proiectului editorial): concurenţa (Antena3, B1TV, TVR Info şi cele care se mai pretind televiziuni de ştiri) să nu ajungă să ne bată nefăcând nimic pentru asta, făcând noi, totul!

Întrebare: cine a inventat televiziunea? (oare se pune la interviul pentru postul de şef?) Răspuns... goooooogle.... 

PS: Săptămâna trecută am văzut o altă Românie, la Festivalul de jazz de la Gărâna. Îi recomand lui Eugen să se intereseze despre ce e vorba. Pe drum spre Gărâna m-am oprit cu fiul meu, Alexandru, care are 13 ani, la Sibiu. După o zi de plimbare prin Sibiu, m-a întrebat: „De ce la Bucureşti sunt buline roşii pe clădirile vechi pe care scrie că se pot prăbuşi la cutremur iar aici sunt plăci pe care scrie „monument istoric”? De ce la Bucureşti maşinile sunt parcate peste tot iar aici sunt parcate doar unde trebuie şi ai loc pe trotuar? De ce aici e curat şi la mine, în Pantelimon, e murdar?

La televiziune şi la fotbal ne pricepem toţi, cum spuneam în titlu.

PS2 - Unii colegi, în lunile din urmă mi-au cerut "scrie pe blogul tău că...  poate se rezolvă..." Că aerul condiţionat bate aiurea în hală şi pe mulţi îi apucă guturaiul; că acum, vara, în redacţie (hală) e plin de ţânţari; că wc-ul invitaţilor e ca un wc de gară de provincie... poate bagă Asesoft nişte bani şi devine o budă civilizată... de-astea...
Eugen! E posibil să le ai în vedere în proiectul editorial? Mulţumesc.

 

În toată preeria de la Periboina am găsit, azi-noapte (după un număr de beri la crâşma din Vadu) fix singurul tub îngropat după un tăpşan de nisip. În tub, apă (un izvor). Asta după o altă împotmolire în urmă cu vreo trei ani... (cu altă maşină). Atunci, o fată a venit cu un tractor. Dacă nu era tubul, bătrâna mea maşină înmatriculată la bulgari, cu siguranţă mă ducea până la rulotă... Nu mai e BREAKING NEWS ci NEWS ALERT: AM ÎNVINS!!! prin forţe proprii.

IERI M-AM ÎNTÂLNIT CU CRISTIAN SOLEANU

Eram la Billa. Ela avea un pepene în coş. Eu, în plasă, un kil de roşii. Altfel, arătam ca doi unii: nebărbieriţi, cu tricouri atârnînd... nu prea prezentabili. Niciodată nu ne-a legat o mare prietenie. Dar un respect reciproc, da. Ne-am bucurat de revedere ca şi când ultima dată ne-am văzut ieri deşi cred că nu s-a mai întîmplat de vreo zece ani, cel puţin.

Who fucking is Cristian Soleanu? se vor întreba unii dintre voi. Alţii, puţini, (sper că) ştiţi. Dar şi pentru unii, şi pentru alţii, este unul dintre cei mai talentaţi saxofonişti de jazz pe care i-am întâlnit. Vezi Google search CRISTIAN SOLEANU sau YouTube. Nu vreau să comit nicio impoliteţe dar dacă îl ascult pe Miles Davis sau pe Cristian Soleanu pentru mine bucuria este la fel de mare; aşa sunt eu, mai prost. Who fucking is Miles Davis? Asa e prea de tot!

Bucuria revederii, acolo, la Billa, era sinceră, simplă, reciprocă. Parcă nici n-aveam să ne spunem mare lucru dar nici să ne despărţim nu ne venea. Fireşte, foarte repede am ajuns să vorbim despre viaţă, am ajuns la amintiri, la muzică... am fost colegi de liceu, eu mai mare cu un an-doi. Eugen Nichiteanu, un mare toboşar de jazz, mi-a fost coleg de clasă dar a cântat ani de zile cu Cristian. Sunt prieteni. După liceu, eu am virat spre IATC, ei au rămas la muzică. Au cântat în crâşme, la festivaluri... unii au făcut Conservatorul, alţii, nu, dar n-ar avea nicio problemă să le dea leacţii de muzică unor profesori. Aşa cred eu despre Eugen Nichiteanu, un genial toboşar de jazz, unul dintre oamenii cu cel mai mult bun simţ dintre toţi cei întâlniţi de mine până acum. Vorbeam cu Cristian Soleanu şi eram de acord în privinţa lui Eugen.

Ne-am amintit şi de Angela Burlacu... deh, despre toate celebrităţile. Într-o vreme, Angela mi-a fost colegă de bancă. Într-o vreme, lui i-a fost cumnată. Am vorbit cu Angela în urmă cu vreo trei ani, la telefon. Am simţit, la fel ca azi la Billa, că ultima dată am vorbit cu ea, ieri. 

Ne-am amintit de Ovidiu Bădilă (Dumnezeu să-l ierte!). Amintirile mele cu Ovidiu sunt din copilărie. Cântam în aceeaşi orchestră de muzică uşoară de la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei (la orchestră, nu la cercul de televiziune!). Dirijor era Bibi Coman. Ne-am râs, cu drag, azi, la Billa, eu şi Cristian Soleanu amintindu-ne de Bibi Coman, (cel cu veşnicii saboţi, mic de stat, cu talpă groasă) cu pantalonii săi albi... Ei, Cristian şi Ovidiu, au cântat mult împreună. Ovidiu a fost unul dintre cei mai mari basişti de jazz din toate timpurile.

Am ajuns acasă şi am căutat pe Google şi Youtube. Tu, care habar n-ai cine e Cristian Soleanu, fă la fel. Caută. E un om care trăieşte atât de mult pentru pasiunea sa, pentru muzica sa, cu atât de mult profesionalism, încât mi se face ruşine. Când mă gândesc la cât de multă impostură este în toţi cei care invadează ecranele televizoarelor seară de seară, minţind cu bună ştiinţă sau fiinţând ca nişte bieţi lăutari care cântă după ureche, când mă gândesc că sunt martor şi co-autor la toate astea, mi se face ruşine. Între această situaţie şi locul secretarului de partid comunist ajuns acolo pentru că altfel nu avansa în viaţă, nu mi se pare a fi nicio diferenţă esenţială. Da, mâine-mi dau demisia. Voi face foamea. Nu-mi voi întreţine copilul şi nici mama. Şi nici pe mine. Iubită nu mai am. Vom avea parte de profesionişti în televiziune prin demisia mea? Nu. Vor fi aceeaşi. Aşa că voi contiuna să mănânc acelaşi căcat cu colegii-şefi care-şi rod unghiile dispunând zile în şir breaking news la televizor pe divorţul lu' Moni de Iri.

Întâlnirea cu Cristian Soleanu m-a făcut să înţeleg că da, dacă ar dicta bunul simţ şi toţi am avea sentimentul că facem ce ştim şi putem mai bine, că suntem calificaţi şi ne aflăm exact în locul potrivit, da, toate ar decurge altfel. Problema e că atunci când nu e aşa şi suntem doar noi doi, eu, incompetentul, şi cu tine, cititorul, e o situaţie. Dar când de decizia unuia depinde opinia, gândirea, viaţa a milioane de oameni, e alta.

Ce prostie! Să vrei ca toţi cei care te înconjoară... să vrei ca preşedintele, primul ministru... toţi ăia care decid soarta noastră... toţi cei care apar seară de seară la televizor şi latră, indiferent de tonalitate, inclusiv cei din spatele lor, să fie Cristian Soleanu... unul, ştiut doar de cunoscători... sau Angela Burlacu sau Eugen Nichiteanu sau Ovidiu Bădilă... şi lista poate continua.

Un om cu mulţi bani a cumpărat mult teren la Braşov. Ţăranii i-au vândut terenul şi au băut banii. Omul a vrut să facă o fermă, o fabrică, investiţii... I-a angajat pe ţărani. Numai că ţăranii i-au luat banii şi i-au băut. N-au avut şi nu au chef de muncă. Omul are terenul. Degeaba. Nu-l poate încărca în camioane şi duce cine-ştie-unde. 

E posibil să fim un grup de -  consideraţi sclavi - tăcuţi, la dispoziţia patronului şi a impostorilor. Dar nu e posibil să se întâmple asta pe termen lung şi nu e posibil să se întâmple asta le infinit. Soleanu e dovada.