CE A ÎNVĂŢAT VICTOR PONTA DE LA SEBASTIAN GHIŢĂ

Să fută tot ce e de jur-împreujurul său cu mult, mult tupeu, asta a învăţat Ponta de la Ghiţă pe vremea  când stăteau la plajă în insule şi guvernantele asiatice aveau grijă de copii.

Cred că nu e greu. 

Ghiţă a pornit o acţiune de comando la Realitatea. Ponta, la Parlament. Ghiţă a ocupat tot, gările, porturile şi aeroporturile, MCR-ul (Master Cotrol Room-ul), redacţia, culoarele şi budele insalubre (aşa cred că sunt şi acum în Casa Presei). Ponta, a ocupat Camera, Senatul, Avocatul, Curtea.... henţ! aici a luat-o în mână (dreaptă sau stângă) pentru că Evropa nu-l lasă. Deja, după ce Vicor a fost în Belgia, Referendumul este după Curte. Adică după PDL. Adică se profilează tot mai acut, la nici trei zile de la debarcarea lui Băse, că Ponta, cu tot cu Crin cel vopsit la păr, o va/vor lua în mână. De Mălineanu. Oarecum, mă bucur. Niciodată nu mi-a plăcut violenţa. Nici în 21-30 decembrie 1989, nici în 14 iunie 1990 când minerii m-au aruncat peste gardul TVR, mai mult mort decât viu, pentru că le făcusem o fotografie. Ponta şi Crin au violat Parlamentul, l-au violat şi pe Avocat şi au încercat şi cu Curtea spunând că violurile în grup/lanţ au fost cu plăcere. Evropa nu crede în lacrimi. Băsescu? Un golan. Marinar care fute în fiecare port altceva, mai aduce una-alta, blugi/ţigări şi vinde la Constanţa. Ce preşedinte să iasă din ăsta? Ponta? Micul Titulescu. Crin? Adevărat, adormitul văpsit la păr. Toţi se pişă pe mine, alegătorul. Deci şi prin urmare nu am cum să-i vreau nici pe unii, nici pe celălalt. Dar experienţa, viaţa, mi-a dovedit că în ţara asta ne-a mers cel mai bine când preşedintele a fost de-un fel şi guvernul, de celălalt. Când preşedintele trăgea hăis iar guvernul, cea. Când totul a fost într-o mână, fie Iliescu, Constantinescu sau Băsescu, totul a fost naşpa. Vremea/vremurile lui Iliescu nu mai vreau s-o/să le trăiesc. Nu mai vreau să mă bată minerii. Nu mai vreau ca primul-ministru (Năstase) să dea publicitate (bani de la stat) la presa prietenă. Nu mai vreau ca şpaga să guverneze România. Nu mai vreau nici ca Udrea şi Roberta să conducă. Pipiţe care mai au de citit/învăţat/cultivat şi care - nenorocire! - oricât de bune miss sunt în cadru, nu au ce să caute în fruntea ţării.

Dar dacă Dumnezeu ne-a lăsat între un Năstase la pârnaie (pentru ceva tot trebuia să plătească - nu e singurul, e drept şi ruşinos pentru noi, ca popor, că a intrat pentru o vrăjeală) şi un marinar ajuns preşedinte, cu un prim-ministru care crede că are coaie mai mari decât le are, dacă asta e situaţia, ei bine, poate că ăsta este echilibrul: Băse la Cotroceni şi Ponta la Victoria. Să se fută reciproc, la nesfârşit, ţara să meargă, să-şi vadă de treabă, să crească, aşa cum a fost pe vremea lui Tăriceanu, economia să "duduie". Vă amintiţi? Altfel, dacă unul sau altul are totul într-o mână, nu e bine. Las la o parte lecţia lu' Nea' Nicu care a dat-o de gard cu partidul unic şi cu Leana sa cu tot.

Ponta a învăţat de la Ghiţă că dacă intri cu tupeu, cu gealaţi/şantaje/cumpărări (cumpărături de parlamentari) o să iasă planul pus la cale de bătrânul Hrebe. Ei bine, nu! Dacă Evropa nu vrea şi dacă nici Băse nu se lasă, dragă Victor şi dragă Crin, aţi luat-o în mână (mâini) de acelaşi Mălineanu. Lecţia lui Ghiţă nu se aplică aşa cum nu s-a aplicat în octombrie trecut când, la botez fiind, Sebi a fost deposedat de Realitatea.

Concluzie: Băse la Cotroceni şi Ponta/USL la Victoria. E perfect pentru familia mea. Dacă se fut reciproc au grijă să fure cu atenţie, mai cu milă, şi să mai facă şi ceva pentru popor, să iasă în faţă (o autostradă, o centură, ceva). Dacă nu, ţara îşi vede de treaba ei că ştie ce are de făcut şi fără capetele lor luminate.

PS: Antena 3 e cu USL, clar (deşi în ultima vreme au cam început să-l taie pe Ponta şi să dea pub: o fi vreun semn?). TVR Info e cu Ponta dar cam ezită. B1TV e clar cu Băse că nu au altă şansă. Digi habar n-au pe ce lume sunt de când au apărut. Realitatea - spun creditorii - e imparţială, ca o găină beată care n-a negociat încă nici cu viaţa, nici cu moartea. Eu vreau cu Băse şi Ponta. Fetelor, s-ar putea, acest cadou măcar de ziua mea?

ADRIAN NĂSTASE AŞA CUM L-AM CUNOSCUT SAU ILIE ILAŞCU ŞI NĂSTASE

Nu credeam că voi scrie vreodată despre Adrian Năstase.

Anul 1994. L-am filmat pe Ilaşcu în celula lui din puşcăria din Tiraspol şi am făcut un documentar. L-am înscris la Dakino. Mihaela Rădulescu poate să confirme. Ea a pledat ca filmul să fie la Dakino. Pentru ziua proiecţiei la Dakino, am trimis invitaţii la toţi liderii politici ai vremii, inclusiv la Corneliu Coposu, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor. Singurul care mi-a răspuns a fost Năstase. M-a sunat personal şi m-a invitat la el la birou, la Camera Deputaţilor. M-am dus. M-a întrebat "Domnule Bugnar, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru Ilaşcu. Ce pot să fac pentru dumneavoastră? Cum pot să vă ajut?"

Anul 2000. Eram producător la ProTV. Am făcut un live de la PSD cu Adrian Năstase. După live, Năstase : "Domnule Bugnar, vă rog să vă gândiţi, aţi vrea să lucraţi pentru campania mea electorală?"

Sunt sigur că Adrian Năstase are păcatele lui. Da, nu mă bazez pe nimic. Sau poate doar pe faptul că pentru o candidatură la preşedinţie ai nevoie de bani mulţi. Ca român, mă simt umilit că un fost prim-ministru al ţării mele a ajuns în pragul sinuciderii. Nu ştiu cât a furat Năstase. Aş vrea ca şi Năstase, şi toţi politicienii care au furat/vândut ţara asta să fie pedepsiţi. Dar noi, ca români, să NU fim umiliţi. Oare preşedintele României, şeful statului, reprezentantul României în lume, ar putea să facă ceva să NU fim umiliţi? Mulţumesc.

Moda Nicuşor Dan - mama va vota cu el

Despre existenţa lui Nicuşor Dan am aflat de pe net. Cred că de pe Facebook. În urmă cu vreo două săptămâni. La un moment dat, când am început să pricep cine sunt candidaţii la funcţia de primar general, mi-am zis că trebuie să aflu mai multe şi despre Nicuşor Dan. Aşa am ajuns pe http://nicusordan.ro/ . Din start, omul mi-a devenit simpatic aflând că a dat în judecată Primăria Capitalei. Şi nu o dată ci de mai multe ori. Eu am dat în judecată firma care ridică maşini în sectorul 1 (ridicarea maşinilor - un mare şmen de-al d-lui Chiliman - care "a reabilitat blocurile gratis" spune vecina mea din Floreasca) dar judecătorul respectivului proces nu mi-a dat dreptate, nu a dat nici firmei care are şmenul cu d-l Chiliman, a strămutat procesul la Buftea şi astfel s-a spălat pe mâini. Recunosc, nu am fost atât de tenace ca d-l Nicuşor Dan, nu am murit cu ei de gât, deci nu m-am mai dus la Buftea (nici citaţie n-am mai primit). Am rămas cu paguba de 800 de lei, şmenul d-lui Chiliman (ceva bani din banii mei au ajuns şi în buzunarele sale). Dar (nu numai prin contrast) pe Nicuşor Dan îl apreciez.
Apoi, văd că e o modă. D-na Alina Mungiu scrie despre Nicuşor Dan şi spune că va veni special în ţară pentru a-şi da votul lui Nicuşor. D-l Pleşu scrie editoriale "la liber pe net" în Dilema Veche susţinându-l pe acelaşi Nicuşor. Ba, aseară, la Digi24News, la emisiunea lui Luca Niculescu, l-am văzut pe Nicuşor. În urmă cu două zile, pe când ieşeam cu bicicleta din Herăstrău, un tânăr împărţea fluturaşi cu Nicuşor (cam pe vremea când d-l Paleologu era prins în horă, în acelaşi parc, la intrarea Charles de Gaulle cu angajaţii de la Rosal şi era filmat de carul de la Etno). Aflu de pe net că un "like" pentru Nicuşor este egal cu un vot. Distracţie maximă! Când cobor la metrou şi-l văd pe d-l Prigoană cum promite transport gratuit, nu mă gândesc decât c-a luat-o razna şi trebuie să depun toate eforturile pentru ca voturile să meargă la Nicuşor. Mai deunăzi, în autobuzul 135, fără să vreau, aud dialogul telefonic pasional al unui tânăr care, deşi nu părea să aibă 18 ani, ducea muncă de lămurire precum că trebuie votat Nicuşor. Admirabil!
Televiziunile, în schimb, nu sunt interesate de Nicuşor. Aseară, la Luca Niculescu, cum spuneam, era invitat Nicuşor şi d-l Marius Pieleanu. De ce l-a mai invitat pe Nicuşor, n-am înţeles, că doar d-l Pieleanu vorbea. Sau tocmai asta era ideea? La televiziunea la care lucrez, azi l-am văzut în direct pe Vanghelie. Multe minute. Totodată era şi pe Antenă. Vanghelie. Nicuşor, ioc! Chiar nicio televiziune nu are nicio simpatie pentru Nicuşor? Doar pentru ăilalţi candidaţi (în general USL)? Mircea Badea ştie cum merge treaba dar se face că plouă când spune că nu ştie de Nicuşor, n-a auzit, usturoi n-a mâncat, conferenţiare!... Să mă mai mir că nu i-a ieşit treaba cu Fabrica de chibrituri (lui Mircică)? De fapt, când nu mai ştiu care PD-L-ist scăpătat (pe făraş) a ieşit să-l sprijine pe Nicuşor, brusc, acesta i-a tăiat avântul spunând că-i mulţumeşte dar nu-l acceptă în echipă. Dacă m-aş încorda puţin v-aş spune şi despre cine-i vorba dar cred că e irelevant. Mai relevant e că până şi Liviu Mihaiu va vota cu Nicuşor! (chit că n-o să-l pună guvernatoru' Deltei...).
Altfel spus, Nicuşor a devenit o modă pentru tineri, complet neinteresant pentru televiziuni pentru că nu are bani  (nici rating nu pare să facă pentru că nu vorbeşte despre "almanahe"), recomandat de intelectualii subţiri, o reală speranţă pentru supăraţi de-ăştia ca mine cărora le e lehamite de mizeriile unuia precum Chiliman (a se citi toţi ceilalţi, şleahtă-de-şmenari-cărora-prea-puţin-le-pasă-de-Bucureşti-şi-bucureşteni). Nu cred că Nicuşor e îngerul salvator dar măcar nu-l văd venind cu ardeiul iute-n cur.
Ei bine, aici vă dezamăgesc: azi după-amiază am fost la mama, la Ozana. Fireşte, am ajuns să vorbim şi despre alegeri. Mama (65 de ani şi 7 clase) nu auzise de Nicuşor Dan. Cât despre ceilalţi "toţi sunt o apă şi-un pământ", zice mama. Recunosc în faţa organelor statului, mi-am convins mama să voteze cu Nicuşor. I-am dat toate argumentele programului său, ba chiar am mai pus şi de la mine vreo două (i le spun lui Nicuşor cu altă ocazie). "Da", îmi spune mama "dar ce nume-i ăsta, Nicuşor? Parcă aş alege un copil". Am mai citit zilele astea că unora nu le place vocea lui. E drept, nu e Placido Domingo. "Ei, mamă, ce vină are omul pentru numele dat de părinţi? Eu zic să-l votezi, aşa avem şansa să scăpăm de hoţi". "Bine, îl votez", a zis mama. Mă autodenunţ. Mi-am manipulat mama să-l voteze pe Nicuşor.

PS- La tanti Doina la poartă, soara mamei (mai mare cu vreo 10 ani), au venit de la PD-L şi i-au dat o şapcă, un tricou şi o umbrelă. Promit ca până duminică să o manipulez şi pe tanti Doina. Ba, mai mult, promit să-mi manipulez toată familia cu drept de vot. Pe nevastă nu pot, că e cetăţean moldovean.

PS2- Ar fi superdistractiv ca după toate luptele duse pe toate fronturile de USL, după ce Ponta s-a pozat cu Oprescu  iar acesta a inaugurat de 1 Mai Pasajul Pipera (la Basarab nici acum nu sunt deschise staţiile de tramvai - poate se deschid până duminică), după toate astea, zic, să iasă Nicuşor! Ă? Cum ar fi? Trai, neneacă!

GOOGLE, MULT MAI TARE DECÂT SECURITATEA

Începând de astăzi, 1 martie, intră în vigoare noua politică de termeni şi confidenţialitate la Google. Am citit multe despre povestea asta în ultima vreme. Ca un consumator de Google ce sunt, m-a interesat. Am dedus că mulţi dintre cei care au scris pe marginea subiectului nu au citit condiţiile şi termenii. În general, când apare o bifă pe ecran "Sunt de acord" o marcăm fără să mai pierdem vremea să citim cu ce suntem de acord. Am citit şi după ce am citit mă gândesc dacă să mai folosesc sau nu calculatorul la altceva decât mail-ul de seriviciu (obligat fiind).

În anii '80 aveam un prieten foarte bun în R.F.G. Ne scriam destul de des şi din când în când primeam de la el câte un pachet: ciocolată, cafea, câte o cămaşă cum nu se găsea pe la noi, beţişoare de şters în urechi... mărfuri rare, unele chiar de contrabandă pe vremea aceea. Atât scrisorile cât şi pachetele veneau deschise. Pachetele le primeam deja împărţite jumate-jumate cu vameşii, nu aveam decât să constat ce-mi lipsea, niciodată nu primeam nicio explicaţie. Singura dată când am întrebat "de ce pachetul e deschis?" mi s-a spus "aşa a venit" adică aşa a venit de la ei, de la nemţi. Am renunţat să mai întreb. Sigur, nu era legal, era un abuz. Ultimul pachet (deschis) l-am primit în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989. Acesta a fost singurul pachet din care nu lipsea nimic. După câteva zile am intrat în democraţie. Însă în anii '80, teoretic, nimeni nu avea nimic cu mine că ţineam legătura cu un prieten din R.F.G. Practic, la un moment dat, într-o discuţie în şoaptă, pe culoar, secretarul organizaţiei P.C.R. din TVR mi-a spus că ar fi mai bine să întrerup legătura cu prietenul din Germania. N-am întrerupt-o. Asta a fost tot. Ce făceau ei era ilegal dar ei, oricum, făceau ce voiau, ţara era a lor, nu şi a mea. Eram doar cetăţean nu şi proprietar de ţară.
Într-o zi, într-un pachet (tot deschis), printre lucruri era o carte de vizită. Nu era trimisă de prietenul meu din R.F.G. Era a unui "arhitect" din Bucureşti, locuia pe strada Beller, lângă Dorobanţi. Împins de curiozitate am sunat la numărul de telefon de pe cartea de vizită. Omul mi-a cerut să ne întâlnim. Ne-am întâlnit la Piaţa Dorobanţilor, cam pe unde sunt acum cafenelele de fiţe, omul a luat cartea de vizită şi mi-a spus "a fost o greşeală". A băgat cartea de vizită în buzunar şi a dispărut. Asta a fost tot, o greşeală...
Pentru cei mai tineri trebuie să precizez că pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, nu existau calculatoare, deci nici internet. Ţi se asculta telefonul (fix) de acasă dacă erai interesant pentru securitate. Dar dacă nu foloseai telefonul sau dacă nu-l aveai, erai urmărit doar prin contact vizual direct, adică trebuia să se ţină cineva după tine să vadă ce faci, unde mergi, cu cine te întâlneşti ş.a.m.d. Iar dacă nu erai extrem de interesant pentru ei, nu cheltuiau resurse aiurea, nu te urmărea nimeni. Cât despre carduri bancare, nici vorbă! CEC-ul ci CAR-ul erau instrumentele prin care te urmăreau financiar sau prin percheziţie directă, acasă, dacă vreun vecin te turna "la ilicit". Se întâmpla relativ rar.

Sunt printre primii utilizatori de internet din România. La câţiva ani după intrarea în democraţie mi-am făcut primul cont de mail, aveam o parolă din patru caractere. După cum ne-am aruncat cu toţii cu capul înainte, ca plambecii, spre binefacerile democraţiei occidentale de consum, cu întreaga noastră naţiune cu tot, şi eu, tânăr schimbist cu vederi democratice, pe vremea când apărea internetul în lume îl propovăduiam şi îl răspândeam cât puteam de jur-împrejurul meu. Cel mai greu îmi era să explic concretul şi virtualul, totodată, al căsuţei de mail; până la e-mail, scrisoarea era ceva material, concret, uneori cu câte o floare presată între pagini. Sigur, se răspândea netul şi fără mine dar, ca atitudine, salutam civilizaţia! Mai târziu, când cu mIRc-ul, apoi cu nu mai ştiu care programe care descărcau un film în câteva zile şi nopţi (le-am şi uitat numele), şi până la torrent-ul de azi (de când am început să scriu articolul ăsta am descărcat încă două filme), cu wiki şi google şi câte şi mai câte, ba, chiar am ajuns să-mi fac şi eu un site, într-un final... ei bine, aşa am ajuns şi la fecebook-ul căruia o vreme bună i-am opus rezistenţă (ca şi blogului) până când am cedat cu totul în faţa spaţiului infinit al exprimării libere.
Liberă pe dracu'! Doamne, iartă-mă! Pentru că niciodată nu am fost atât de naiv încât să nu mă gândesc la cât de uşor pot să fiu urmărit în tot ce fac, de la locul în care mă aflu, la ce mă interesează şi dacă am cumpărat sau nu beţişoare de şters urechile de la Carrefour, la ce oră şi la ce casă de marcat am plătit. Numai că mereu mi-am zis "n-are decât să mă urmărească oricine, violarea intimităţii este ilegală". Despre "drepturile omului" ştiu de pe vremea când tata îl asculta pe Emil Hurezeanu la radioul Selena, ieşit pe fereastra bucătăriei apartamentului nostru de la etajul patru, la Ozana. Mama îi spunea să intre în casă că aud vecinii dar el stătea pe fereastră că "se prinde mai bine". Iar domnul Hurezeanu vorbea despre "drepturile omului" printre altele, aşa visam eu de copil la lumea liberă... Dar atâta timp cât violarea corespondenţei era ilegală, în scrisorile către prietenul meu din R.F.G. scriam despre cât de rău s-a ajuns să trăim în România lui Ceauşescu. Prietenul îmi răspundea. Nimeni nu putea să mă acuze sau cel puţin nu pe baza scrisorilor pentru că asta presupunea că le-au deschis şi le-au citit. Ori asta era ilegal. Dacă eu mi-aş fi dat acordul să fie citite, asta era altceva. Dar nimeni nu mi-a cerut acordul, le citeau oricum dar nici de acuzat, nu am fost acuzat vreodată, de ceva.
În naivitatea mea nu m-a interesat ce manevre se pot face în spaţiul internetului, nici al telefoniei mobile, deşi ştiu bine când mi-a fost ascultat telefonul. Sigur, acum avem legi care se prevalează de lupta antiteroristă şi alte de-astea. Dar ştiindu-mă curat, nu mi-am bătăt capul. Pe internet, am evitat site-urile extrem de interesate de datele mele personale sau care mă condiţionau în vreun fel. Cu libertatea în sânge, niciodată nu mi-a plăcut să fiu condiţionat, nici măcar de un site. Le-am evitat dintr-un soi de instinct de conservare sădit în mine încă din copilărie.
Săptămâna trecută am aflat că băiatul meu, care are 14 ani, e extrem de revoltat de ACTA. Mare lucru nu ştiam despre ACTA, mi-a trecut pe la urechi dar nu mi-a atras atenţia. Dar când am aflat că fiu-miu este interesat, m-am interesat şi eu. Aşa i-am înţeles revolta, el fiind un mare utilizator de net şi mare descărcător de toate alea. Aşa am ajuns să citesc şi noua politică de termeni şi condiţii pe care o impune Google începând de astăzi. Altfel, cum facem mai toţi, apărea un ecran pe care bifam "sunt de acord" şi gata. Mergeam mai departe în viaţă.

Până ieri, primul articol din "termeni şi condiţii" era:
"1.1 Utilizarea de către dvs. a produselor, aplicaţiilor software, serviciilor şi a site-urilor web Google (denumite în acest document în mod colectiv „Serviciile” şi excluzând orice servicii care vă sunt furnizate printr-un contract scris separat) este guvernată de termenii unui contract legal între dvs. şi Google."

 Începând de astăzi, temenii sunt "îndulciţi" ca limbaj, nimic nu mai este structurat pe puncte şi subpuncte. Noul text vrea să pară o scrisoare către un prieten dar în spate sunt condiţii cu mult mai stricte.

"Vă mulţumim pentru utilizarea produselor şi a serviciilor noastre („Serviciile”). Serviciile sunt oferite de Google Inc. („Google”), cu sediul în 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.
Prin utilizarea Serviciilor noastre, sunteţi de acord cu prezenţii Termeni şi condiţii. "

După multe avantaje minunate pe care ni le oferă noile condiţii, ajungem la confidenţialitate. Dar politica de confidenţialitate este conţinută într-un document de anul trecut, rămas neschimbat.

"Informaţiile pe care le furnizaţi – Când creaţi un Cont Google, vă solicităm informaţii personale. Este posibil să combinăm informaţiile pe care le trimiteţi pentru contul dvs. cu informaţii provenite de la alte servicii Google sau de la terţe părţi, pentru a vă oferi o experienţă mai plăcută şi pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor noastre."

Atâta timp cât suntem de acord cu asta, pentru Google totul e în regulă. Iar odată dat acordul "combinării", orice consecinţe care ar apărea de aici sunt nule din moment ce a existat respectivul acord. 

"Cookie-urile - Când accesaţi Google, trimitem unul sau mai multe cookie-uri pe computerul sau pe dispozitivul dvs. (...) De asemenea, Google utilizează cookie-uri în cadrul serviciilor sale de publicitate pentru a ajuta agenţii de publicitate şi editorii să difuzeze şi să gestioneze anunţuri pe întregul web şi în cadrul serviciilor Google."

Adică vrei-nu vrei, odată dat acordul, eşti o marfă numai bună de folosit de Google în relaţia pe care o are cu publicitarii. 

"Informaţii de jurnal – Când accesaţi serviciile Google printr-un browser, printr-o aplicaţie sau printr-un alt client, serverele noastre înregistrează automat anumite informaţii. Aceste jurnale de server pot include informaţii cum ar fi solicitarea web, interacţiunea dvs. cu un serviciu, adresa IP, tipul browserului, limba browserului, data şi ora solicitării dvs. şi unul sau mai multe module cookie care pot identifica în mod unic browserul şi contul dvs." 


Fireşte, toate aceste baze de date... să ne imaginăm structurarea lor pe anumite criterii şi folosirea pentru sprijinirea unui anumit candidat la alegeri; de exemplu, urmărirea unui anumit tip de preferinţă. Posibilitatea folosirii acestor informaţii, viciază sau nu rezultatul alegerilor? Categoric, da.


"Comunicările utilizatorului – Când trimiteţi un e-mail sau alte comunicări către Google, putem păstra aceste comunicări pentru a procesa cererile dvs. de informaţii, pentru a răspunde solicitărilor dvs. şi pentru a ne îmbunătăţi serviciile. Când trimiteţi sau primiţi mesaje SMS la/de la unul dintre serviciile care furnizează funcţionalitatea SMS, putem să colectăm şi să păstrăm informaţiile asociate cu acele mesaje, cum ar fi numărul de telefon, operatorul de servicii wireless asociat cu numărul de telefon, conţinutul mesajului, precum şi data şi ora tranzacţiei. Putem utiliza adresa dvs. de e-mail pentru a comunica cu dvs. în privinţa serviciilor noastre."

Sigur, şi până acum ştiam că Google, Yahoo sau oricare alt administrator de mail, putea să intre să vadă ce dorea în mesajele noastre, nu era niciun secret. Problema nu e asta. Ci faptul că acum suntem de acord ca informaţiile, mesajele şi informaţiile conexe din mail sau telefonul mobil să fie folosite de Google. 

"Servicii afiliate Google pe alte site-uri – Oferim o parte din serviciile noastre pe alte site-uri web sau prin intermediul acestora. Informaţiile personale pe care le furnizaţi respectivelor site-uri pot fi trimise la Google pentru furnizarea serviciului. "

Mai mult, informaţiile noastre le sunt oferite şi altora, pe alte site-uri, colaboratorilor Google iar noi suntem de acord cu asta. La fel se întâmplă şi când folosim aplicaţii ale altora, ale terţilor. 


"Informaţii privind locaţia – Google oferă servicii de localizare, cum ar fi Hărţi Google şi Latitude. Dacă utilizaţi respectivele servicii, Google poate primi informaţii despre locaţia dvs. actuală (de ex., semnale GPS trimise de un dispozitiv mobil) sau informaţii care pot fi utilizate pentru a estima o locaţie (de ex., un identificator al celulei)."

Nimic mai simplu, nimic mai clar.

La final ni se spune că toate astea sunt valabile doar pentru Google. Altfel spus, ce colectează şi ce folosesc alţii, în ce fel şi în ce scop, e treaba lor.

Probabil că în această etapă, la nivelul individului, noua politică Google nu are de ce să deranjeze prea mult. Dar la nivelul prelucrării datelor cu caracter general, de masă, inclusiv concluziile care se pot trage din opţiunile individului pot fi importante. Cu siguranţă, cineva, undeva, va afla în timp aproape real ce vor masele, care sunt tendinţele, care sunt butoanele pe care trebuie apăsat şi în ce fel. După ce a fost creată dependenţa de un spaţiu virtual complet liber, acum, această dependenţă este îngrădită la vedere iar spaţiul liber nu mai e liber. Cum e ca cineva care are după el toată ziua telefonul mobil, dintr-o dată, să nu-l mai folosească? Şi câţi dintre noi putem, concret, să renunţăm la telefonul mobil? Nimeni nu te şantajează pe faţă dar cine nu vrea să folosească internetul şi mobilul se plasează în afara lumii. Poate că cineva se gândeşte că toate astea sunt exagerări, că sunt atât de îngust la minte încât nu văd noul şi, în plus, sunt bolnav de scenaristică. Dau timpul înapoi şi încerc să-mi imaginez; când a apărut tiparul, cât de invaziv a fost pentru viaţa individului? Sau când ziarele au apărut regulat, zilnic sau chiar de două ori pe zi? Sau când a apărut radioul? Sau cinematograful? Sau chiar televiziunea? (deja, la apariţia televiziunii lucrurile sunt nuanţate). Nimic din noul apărut în lume până la internet şi telefonul mobil nu putea să ofere informaţii atât de exacte şi atât de rapid despre ce gândesc şi ce vor indivizii. Să urmăreşti o scrisoare care face câteva zile/săptămâni e una, să urmăreşti un mail, e alta. Să urmăreşti un individ cu telefonul fix e una, cu mobilul e alta. Dacă e de făcut rău, problema nu e cât rău poţi să-i faci individului Bugnar ci cât rău poţi să le faci dintr-o dată milioanelor de utilizatori de internet din România. Iar ăsta este doar începutul. Chiar şi din generaţia mea sunt oameni care n-au deschis calculatorul niciodată şi trăiesc fără să-i intereseze. Părinţii mei, nici atât n-au făcut-o şi n-o vor face vreodată. Însă peste 20 de ani, nu cred că va mai fi cineva în lume care să nu ştie să scrie şi să expedieze un e-mail sau să caute ceva pe Google. Iar când la putere vor fi copiii şi mai apoi nepoţii noştri, nimeni nu va mai scăpa, nici personal şi nici în grup.

În anii '80 eram uimit de viziunea lui Orwell din "1984" şi legam totul de autoritatea regimului comunist. Abia acum, de când cu internetul, înţeleg că "1984" se aplică pe de-a-ntregul în zilele noastre iar peste un număr de ani "1984" va fi trăit zi de zi.

PS1 - Mediafax: Google va fi investigată în Europa în privinţa confidenţialităţii datelor personale


PS2 - Dacă Securitatea ar fi controlat poporul aşa cum o face astăzi democraţia, comunismul, nu numai că nu dispărea dar avea toate instrumentele să-şi atingă pe deplin scopurile. Aşa, peste vreo 20 de ani, scopurile comunismului vor fi atinse de democraţie.