Când am văzut prima dată laguna Jökulsárlón, cam jumătate de oră n-am reuşit să mai pronunţ vreun
cuvânt.
 |
| Jökulsárlón |
Nicio imagine,
oricine ar fi fotograful, nu poate să redea sentimentul nepământean pe care-l ai când vezi Jökulsárlón. Iar ce vă spun nu este critica
neputinţei imaginilor sau a fotografilor. Dar fără a fi acolo, fără toate dimensiunile locului,
fără sunete, vânt, distanţe reale, parcă Jökulsárlón nu spune totul doar prin fotografii…
Parcul Naţional Vatnajökulsþjóđgarđur poartă numele celui mai mare
gheţar din Islanda, Vatnajökull, care, ca întindere este cam
cât 3-4 judeţe de la noi. Interesant e că în acest Parc este şi vulcanul Laki (spuneam în episodul trecut),
cel mai devastator din toate timpurile. Asta e Islanda, ţara
în care co-există lava incandescentă sub întinderi uriaşe de gheaţă.
Laguna Jökulsárlón
nu numai că este marcată pe toate hărţile Islandei, dar apare promovată în
toate pliantele, ghidurile, ofertele tuturor agenţiilor. Este locul în care obligatoriu trebuie să ajungă orice
turist. Situată în sudul Islandei, laguna este o bună afacere. E mare
concurenţa între firmele care oferă plimbări printre gheţari, fie cu barca cu
motor, fie cu amfibiile care, în zilele în care pot circula, nu fac faţă
valurilor de turişti. Preţurile sunt între 30 şi 40 de euro de persoană, ceva
mai mici pentru copii iar un tur durează 30-45 de minute.
 |
| Amfibiile special construite plimbă turiştii printre gheţari |
În apropierea
locului de îmbarcare este o cafenea micuţă unde pe lângă cafea se mai găsesc gustări şi suveniruri. Preţurile sunt
măricele dar toaleta (doar câte una pentru fiecare sex) e (încă) gratis. Mai cu
seamă când vremea e frumoasă, această singură micuţă cafenea este insuficientă. M-am întrebat de ce e singura din zonă? N-am alt răspuns decât că
terenul e privat iar proprietarul nu mai vrea alt local. Altfel, e de
neînţeles.
Din marele gheţar se
desprind în permanenţă bucăţi care sunt de la mărimea unui dulap până
la mărimea unei case sau mai mari. Încet-încet gheaţa se topeşte şi bucăţile
desprinse plutesc într-o călătorie scurtă, de vreun km. şi ceva, pe sub podul drumului 1, până ajung în
ocean.
 |
| Podul peste lagună, pe drumul 1, construit în 1967 |
Totul este un joc între flux şi reflux. Când apa curge dinspre gheţar
spre ocean, blocurile de gheaţă fie sunt aruncate de valuri pe
nisipul negru al plajei, fie pornesc spre larg dar drumul nu e lung, în cel mult două
zile se topesc complet.
Când apa curge invers, dinspre ocean spre gheţar,
blocurile de gheaţă se aglomerează în lagună într-un decor fantastic.
Lumină, munţi, gheţar, vânt, sunete catastrofice care se aud pe nepregătite de câte ori se mai
rupe un bloc de gheaţă şi se prăbuşeşte în apă... dincolo de toate astea, emoţia
cea mai puternică vine din peisajul care este într-o continuă schimbare.
Parcă asişti la un nesfîrşit film în trei dimensiuni în care totul se schimbă, tot timpul, cu încetinitorul,
într-o filmare cu mii de cadre pe secundă. Spectacolul nu se termină niciodată,
de milioane de ani.
Din gheaţa eşuată pe plajă am desprins mici bucăţele pe
care le-am înghiţit: apă îngheţată de milioane de ani, din pâtecele Pământului!
Poate că fiecare loc
minunat de pe lumea asta, în felul său, transmite o anume emoţie. Însă emoţia transmisă de Jökulsárlón,
emoţie venită din adâncul cel mai adânc al lumii este unică şi nu cred că poate
să fie asemuită cu nimic altceva.
 |
| Gheţarul Vatnajökull |
 |
| Din Marele Gheţar pornesc, de milioane de ani, milioane de râuri spre Marele Ocean |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu